Tatuajul meu Flawless fotografiat de Irina Cîrjan de la Industrial Tattoo.
Sunt multe lucruri pe care mi-am dorit să mi le fac de-a lungul timpului pe corp, dar nu am simțit niciodată, până acum, că este momentul potrivit. Deși am avut multe idei bune care îmi surâdeau cu adevărat, mereu m-au urmărit întrebarea și îndoiala: băi, dar asta e ce vreau pe bune? Nesigură pe judecata mea supusă schimbării, am amânat ani la rând intervențiile artistice pe piele din teama că aș putea rămâne cu vreo tâmpenie care, la un moment dat, nu îmi va mai spune nimic.
Sigur, știu că putea rămâne o simplă bucată de istorie, o mărturie a unei versiuni care-am fost odată, dar am vrut să am pe mine ceva ce-aș simți că mă reprezintă. Ca o paranteză, ieri am făcut un interviu cu Alice de la Spunk, o tattoo artist tânără, care azi lucrează mai ales în Berlin și care-mi spunea că acolo oamenii își fac desene pe piele cu lejeritate, că nu iau atât de în serios necesitatea unui mesaj sau a unei filosofii care să susțină imaginea. M-am simțit cu musca pe căciulă pentru că eu sunt invers, vreau ca ceea ce am pe mine să însemne ceva.
Anul trecut, cam pe vremea asta, am rugat-o pe Oana Felipov, prietenă și designer, să îmi deseneze două tatuaje, pe cel cu Flawless și încă unul care acum e under construction pentru că urmează să mi-l fac. Ca de obicei, Oana a avut niște idei extraordinare, iar tatuajul cu Flawless, de pildă, a fost pictat și, în cele din urmă, așa a arătat și pe pielea mea, aspect care se vede cu ochiul liber, acum și mai bine ca luni, când m-am tatuat, pentru că desenul e aproape vindecat și, deci, în starea lui normală.
Mi-a luat însă un an să-mi fac o programare și m-am hotărât să fac asta după ce am mers să fac un interviu cu Teo de la Industrial Tattoo, deci am călcat, pentru prima oară, în salonul în care aveam oricum de gând să mă duc pentru că Teo are numai referințe bune în oraș când vine vorba despre desenul pe piele. Așa că lunea asta, care tocmai a trecut, am făcut pasul.
Ce ar trebui să știi dacă vrei un tatuaj?
Doare mai puțin decât te aștepți.
Zona în care mi-am făcut tatuajul e ok la durere. Pe antebraț am simțit aparatul de tatuat ca pe o armată de furnici care te pișcă încontinuu, însă asta e tot. Jumătatea de oră în care Teo a lucrat a trecut pe nesimțite și-n plus el e un tip mișto cu care te poți conversa pe orice temă așa că nici n-o să te mai gândești la ce se întâmplă acolo.
Primești toate instrucțiunile de care ai nevoie.
După ce tatuajul a fost terminat, a fost acoperit cu folie protectoare și l-am ținut așa vreo 4 ore. Apoi, acasă, l-am dat cu unguent Bepanthene, lucru pe care l-am făcut la fiecare 2-3 ore, ideea este ca tatuajul să nu se usuce, să fie mereu lubrifiat. În principal, în casă sau în interioarele pe unde am ajuns, am purtat tricou cu mânecă scurtă ca tatuajul să aibă aer. Evident, a ajutat și faptul că e pe braț, deci să-l țin așa a fost ușor.
Se vindecă în câteva zile.
În prima zi după ce l-am făcut, locul a fost ușor înroșit și m-a durut la atingere și, peste noapte, a mai curs cerneala din el (se ia la spălat dacă-ți curge pe haine sau lenjeria de pat). A doua zi roșeata a început să dispară. A treia zi tatuajul a făcut coajă pe care nu trebuie s-o rupi, ea va cădea de la sine pe măsură ce continui să ungi cu Bepanthene.
Te duci încă o dată la control.
Ziua mea de control va fi luni, adică poimâine. Atunci mă duc din nou pentru ca Teo să vadă că totul e în regulă și că, deci, tatuajul e complet vindecat și bun de purtat cu bucurie!
În final, ce înseamnă tatuajul tău, Flawless?
Prietenii mei pot spune despre mine că sunt un om care a încercat de toate atunci când vine vorba de sine, de la aspect fizic, la job-uri, la idei puse în aplicare, cam tot ce mi-a trecut prin cap am făcut pentru că la momentul respectiv am crezut în fiecare dintre planurile mele și pentru că aveam senzația că trebuie să fii într-un fel sau altul ca să fie bine. Toate strategiile mele n-au dus nicăieri pe termen lung pentru că adesea am acționat din ambiție, infatuare și mândrie, dar asta știam să fac la 20 și ceva de ani și cred că nu m-am purtat altfel decât tinerii de vârsta mea. Azi, la 30 de ani, am înțeles că schimbările nu pot fi planificate ori impuse și că trebuie să existe un soi de acceptare de sine naturală, care vine firesc, fiecare simte și știe când se întâmplă asta, care face ca totul, apoi, în jur să se schimbe fără efort.
Pentru mine asta înseamnă Flawless, că oricum ești la un moment dat, e foarte bine, că nu trebuie să te chinui să schimbi ceva, că creșterea e un proces organic, că un om interesat să evolueze o va face oricum, dar că procesul ăsta nu se face dacă aplici 10, 15 ori 20 de pași și, în niciun caz, nu se-ntâmplă ceva când tragi de tine cu supărare de sine, lucru pe care eu l-am făcut în câteva rânduri. Acum știu că a fost o prostie, însă nimeni nu m-ar fi convins atunci că lucrurile stau altfel, pur și simplu sunt chestiuni pe care fiecare le pricepe pe cont propriu, când trece prin ele!
