Puterea geamului închis/deschis

by Andreea

Când ai maşină “mică”, negocierea, atunci când vrei să deschizi sau să închizi un geam, se poartă cu maxim patru oameni. Când mergi cu autobuzul, tramvaiul sau alt mijloc de transport în comun, situaţia se complică.

*

La Gara de Nord, toată lumea coboară din 182 pentru că e capătul. Mă urc în spate şi, înainte să mă aşez, deschid geamul să se aerisească. În România, în mijloacele de transport, oamenii preferă să se înece cu mirosul cald şi stătut dinăuntru decât să-i tragă curentul aerului curat ce vine, prin geamul vag deschis, de afară. Dintre toate geamurile, doar cel din dreptul meu e “crăpat”.

La prima staţie se urcă o doamnă înfofolită. Când dă vremea rece, românii se înfofolesc în cojoace de am senzaţia că, asemenea urşilor care hibernează, până la primăvară nu mai ies din ele. Stau acolo, pitiţi, şi veghează la încălzirea personală a organismului nu carecumva vreo briză rece să le intre, perfidă, pe sub haine şi să le strice echilibrul termic. Doamna închide geamul. Îi e frig.

După ce coboară, urcă o alta şi, de data asta, deschide geamul până la capăt. “Aloooo”, începe domnul de vizavi de ea, “e frig, duduie”. “Miroase domnule. Stăm în mirosul ăsta?”. “Dar e curent, domniţă. Ne e frig”. În jur, unii îl aprobă pe bătrân, alţii, cu jumătate de glas, pe doamnă. În fine, negociază şi geamul rămâne doar pe jumătate deschis.

*

Când se urcă în autobuze, românii răsuflă greu. Înfofoliţi în toată garderoba de care, probabil, dispun, cară mereu multe sacoşe. Când reuşesc să găsească loc, se trântesc pe scaun şi răsuflă lung. Sacoşele nu le lasă, în tot timpul ăsta, pe jos, ci, după ce îşi găsesc poziţia pe scaunul mic de plastic, fie îşi pun bagajele în braţe, fie le pun pe jos, dar neapărat la picioare, sub scaun, unde şi-aşa abia mai este loc. Dar le place să se chinuie. E un motiv să mai pufăie încă o dată şi, dacă uitându-se în sus, găsesc privirea cuiva care se uită înapoi spre ei, o consideră complice şi-şi dau ochii peste cap ca şi când celălalt va înţelege ce “luptă” au avut de dus. Se-nţelege deci că, acum, după atâta foială, pufăitul din nări şi relaxarea sunt binemeritate.

*

Noroc că aerul condiţionat e-n puterea şoferului că nu ştiu ce ne-am fi făcut.

 

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: