Cu numărul 15 în concurs, maşina condusă de Daiana Anghel, prezentatoarea emisiunii “Marele câştigător” de la Antena 1, sub fina-mi îndrumare. Epic line of the roadtrip: “Las-o la 70, e radar fix!” Foto: Andrei Toboşaru
Divas Rally, prima ediţie, s-a încheiat. După ce 9 echipe, pilot şi co-pilot, toate fete, am condus pe traseul Bucureşti-Azuga într-un raliu de regularitate sau, cum îi spunea Dana Rogoz, şi câştigătoare, raliul melcilor, mă simt mai conectată la acest fenomen căruia nu-i ia mult să-ţi intre în sânge.
Să fii co-pilot, când nu conduci, s-ar putea să fie pentru unii o provocare, dar pentru mine n-a fost o problemă. Am stat în dreapta toată viaţa şi, din poziţia asta, am putut să observ multe lucruri, mult timp. Înjurăturile, grimasele, observaţiile şoferilor lângă care am stat de nenumărate ori m-au familiarizat cu lumea traficului şi, în Bucureşti mai ales, lecţiile vin după fiecare călătorie cu “maşina mică”. Mi-a plăcut să fiu GPS uman pentru Daiana, să citesc indicaţiile din roadbook cu un interes aproape ştinţiific şi să-mi imaginez că, de-aş fi pierdut “cartea sfântă” a cursei, praful s-ar fi ales de noi (nu s-ar fi ales, bănuiesc că Daiana, co-pilot la raliuri viteză pe bune, ştia “dificilul” traseu Bucureşti-Azuga şi doar ca să nu mă facă să mă simt complet inutilă, mă mai întreba pe unde s-o luăm; dar radarele fixe nu le ştia, deci să-i zic “las-o la 70” ne-a salvat de amendă; Simona Gherghe, de la “Acces Direct”, a fost oprită de poliţie).
Indicaţii din “cartea sfântă” a raliurilor – roadbook-ul
Într-un raliu de regularitate principalul obiectiv este să porneşti dintr-un punct şi să ajungi în altul pe baza calculelor pe care ţi le faci. Dacă greşeşti calculul, greşeşti ora de plecare sau sosire, şi-atunci eşti penalizat cu minute, dacă ajungi înainte de deadline şi cu secunde dacă ajungi după deadline; “mai bine mai târziu decât mai devreme” este deviza care funcţionează în raliurile de regularitate. Dar să vă dau un exemplu.
În Divas Rally, am avut de făcut trei circuite: Bucureşti – Snagov, Snagov – Buşteni şi Buşteni – Azuga. Fiecare traseu avea un număr de kilometri şi-o viteză medie recomandată astfel încât calculând timpul pe care tu trebuie să-l petreci pe drum să-ţi rezulte o oră de sosire la următorul punct astfel încât să n-ajungi mai devreme sau mai târziu decât trebuie. Circuitul 2, Snagov-Buşteni, a avut 115 kilometri. Ţi se recomanda să mergi cu 48 km la oră. Având în vedere că ora de plecare, pentru maşina noastră, era 11.16 de la Snagov, trebuia să calculăm ora de predare a carnetului de bord în Buşteni.
(115 x 60) : 48 = 143.75 minute
Asta însemna că trebuia să facem 115 km în 144 minute, adică 2 ore 34 minute şi având în vedere că plecasem de la Snagov la 11.16 trebuia să predăm la Buşteni carnetul de bord la 13.40. Asta însemna o intrare corectă şi însemna că nu iei nicio penalizare. Dar testul de răbdare tocmai ăsta era pentru că să faci 115 km în 2 ore 34 de minute cu o medie de 48 km la oră pe o maşină ca DS3 care-i din categoria lui Mini Cooper, deci puternică, este ca un lullaby de adomit copiii, adică sigur adormi.
Ei, cu toate astea în minte, şi având lângă mine un pilot obişnuit cu raliurile de viteză, imaginaţi-vă frustrarea de-a merge pe DN1, banda întâi, cu 48 km la oră, câteodată pe avarii (Daiana încerca să evite claxoanele nervoase şi degetele mijlocii ale celorlalţi şoferi). Sigur, n-am trăit adrenalina de care îmi vorbea Daiana şi pe care ea a trăit-o la raliurile de viteză unde povestea este alta şi unde succesul şi viaţa echipajului depind în întregime de co-pilot. Şi indicaţiile sunt altele, mi-a plăcut foarte mult sistemul de lucru la raliurile de viteză, dar despre asta o să vă povestesc altă dată.
N-am urcat pe podium că am intrat, după primul circuit, mai devreme în punctul de sosire şi am primit penalizare un minut (imens, dacă intram după ora noastră am fi primit doar 10 secunde) şi n-am reuşit nici superspeciala, proba de la Palatul Cantacuzino din Buşteni unde trebuia să parcurgi 200 de metri în 60 de secunde, adică un drum scurt într-un timp lung. Dar ne-am distrat. Eu m-am distrat şi, după toate explicaţiile din postul ăsta, cred că entuziasmul meu e cât se poate de evident.
Raliul a fost organizat de Citroen România pentru care am tot respectul. O să vă povestesc, în următorul post, despre ceea ce cred că a fost un eveniment de PR impecabil organizat.
Pe drum. Când unul conduce, altul rânjeşte la aparat. Foto: Andrei Toboşaru
