Din capul locului vă spun că nu am poze și îmi pare rău că nu am, căci ele ar fi spus povestea cu mult mai bine decât ce urmează să scriu. Pozele ar fi arătat dimensiunea ”dezastrului” de aseară, o experiență cu mult râs și prea mult vin băut în comparație cu rezultatul final pentru care s-ar fi pretat, lejer, doar o jumătate de pahar de alcool.
Când A. mi-a propus să gătească un curry cu legume așa cum a învățat el la atelierul la care a mers săptămâna trecută, am fost imediat de acord. Asta pentru că urma să petrec o seară frumoasă în compania lui și pentru că, în bucătărie, am o atitudine tranșantă, așa cum se vede în poza de mai jos, fac ce știu eu cel mai bine: stau și beau!
Aici suntem la Corina acasă anul trecut când am mers la un cooking session și-un sleepover. Cea de pe scaun sunt eu, foarte încântată de experiență, ahahaha! Ana, Cătălina și Coco știu însă cu ce se … mănâncă.
Curry-ul cu legume, la prima vedere, e o rețetă foarte simplă care e gata, conform indicațiilor, în numai o oră și un sfert. Practic e vorba de multe legume care trebuie să stea pe foc vreo 45 de minute și 30 de minute mai amestesci ceapă cu coriandru și ghimbir și usturoi într-o tigaie. Simplu, nu? Teoretic, da! Asta până când trebuie să tai și să cureți un dovleac. Sau să decojești o ceapă pe care s-o tai mărunt în timp ce plângi. Ori să feliezi un ardei iute, apoi să uiți că ai făcut asta și să te ștergi cu mâna la ochi.
Rețeta îi aparține lui Jamie Oliver. Ca o paranteză, tipul ăsta te induce în eroare, mă rog, nu el neapărat, însă metoda lui e înșelătoare, te face să crezi că orice ți-ar trece prin cap să gătești, e foarteeeeee simplu! Explicațiile sunt floare la ureche, pozele sunt seducătoare, practic pornești la drum cu sentimentul că vei face tot ce face el și mai mult de-atât. In your face, Jamie!
Curry-ul de legume în prezentarea lui Jamie Oliver
După ce în timpul zilei ne-am împărțit lista de cumpărături pentru că unele ingrediente nu le găseam eu și pe altele nu le găsea A.. așa că ne-am tot SMS-uit cu întrebări ca: ”ai găsit aia?„, ”da, dar nu e aia”, ”când întreb de curry, oamenii se uită urât la mine„ și tot așa, am izbutit în cele din urmă să adunăm tot ce trebuie. Victoriile zilei au fost categoric dovleacul și pasta de curry (pe care am găsit-o la Mega Image, la 5 lei pliculețul, a nu se confunda cu pasta de curry la 7 lei care e pentru paste, faptul că acum vă dau recomandări atât de specifice, sincer, mă sperie, eu doar stau pe scaun și beau când se gătește :))).
Seara a început cu o … pauză! După ce am așezat toate ingredientele la vedere, le-am lăsat acolo ca pe niște elevi la oră și ne-am apucat de pălăvrăgit la un țoi de lichior de cireșe amare. Și-apoi încă unul. Și-ncă unul! Dulce și vag amețiți n-am uitat de obiectivul pentru care ne întâlnisem și am început să facem treabă. Vorbesc la plural pentru că în ciuda reclamei pe care mi-am făcut-o la începutul textului, n-am stat degeaba, am pus mâna pe usturoiul ăla și i-am arătat eu să nu se pună cu mine, l-am ”dezgolit” până la piele, ahahaha!
Luați de val și de și mai multe povești, pe măsură ce tăiam legumele, le aruncam pe toate într-o oală mare. Așa ne-am dat seama în al 12-lea ceas că ceapa cu coriandrul cu ardeiul iute cu usturoiul și cu ghimbirul pe care trebuia să le dăm prin tigaie 10 minute sunt, acum, la fundul oalei. O oală MARE! De ce insist că era mare? Păi, din nou, luați cu atmosfera, cu lichiorul și cu primul pahar de vin roșu de care ne apucasem, nu am evaluat cantitățile și, practic, ne pusesem să facem treabă pentru 8 porții.
N-am renunțat cu una, cu două. Am început să pescuiesc ingredientele necesare, iar acolo unde nu s-a putut, A. le-a mai tăiat încă o dată. Învinsesem din nou și nu ne păsa! Ba ne păsa că ne luase foamea. Am ”salvat” momentul cu niște brie, nuci, măsline și crackers wassa, hai că nu strică ”intrarea”, A. nu mâncase toată ziua și vinul îi juca în degete, sincer, mi-a fost teamă pentru el și cuțitul ăla cu care flutura în dreapta și-n stânga și un pic, recunosc, și pentru viața mea, ahahahaha.
Restul legumelor le-am amestecat cu pasta de curry și, în sfârșit, am dat drumul la foc, la două ochiuri chiar, pe unul era oala care trebuia să stea 45 de minute, pe altul tigaia cu ingredientele pescuite care trebuiau să se perpelească 10 minute. În timpul de așteptare, am terminat sticla de vin!
Am mâncat, în sfârșit, la 22.45. Toată treaba am început-o la 19.30. Nu știu când a zburat timpul, atât de bine ne-am simțit! Cu toate astea, știm că un curry cu legume NU trebuie să fie gata în 3 ore, doamne sfinte, i-am și zis lui A. ca data viitoare trebuie să ne autodepășim și să facem o omletă în 5 ore, ahahahaha.
Mâncarea însă a ieșit foarte gustoasă și sunt sigură că nu spun asta din cauza lichiorului și-a vinului ca și când, oricum ar fi fost, nu ar mai fi contat, nu, a fost bună de tot!
Vasele le-am spălat dimineață, despre asta nu vă mai povestesc, e o traumă prea dureroasă, ahahahaha.
