Una dintre bucuriile mele când eram copil era să merg cu bunica la medici. Bunica era un om care se ducea la doctor fără să o doară ceva. Făcea prevenție. Inconștient, am rămas de la ea cu aceeași ”apucătură”: nu trebuie să te doară ceva ca să verifici dacă e totul în regulă, mai ales că unele boli sunt invizibile, de exemplu cancerul de col uterin, în cazul femeilor, care e asimptomatic și d-aia e important să mergi la control la ginecolog la fiecare 6 luni sau o dată pe an.
Înainte să mergem unde trebuia să mergem, bunica pregătea mereu câte ceva pentru doamna doctor și asistente, dacă era cazul, atunci când trebuia să își facă băi galvanice la Spitalul Foișorul de Foc, pentru reumatismul de care suferea. Că era o cafea sau o carte semnată de Sandra Brown (una dintre surorile ei lucra la o editură de carte, deci făcea ușor rost de ele), bunica nu mergea niciodată la doamna doctor cu mâna goală. Probabil și ea, la fel ca alți bunici și, apoi, părinții noștri, făcea asta ca semn de apreciere, nu ca să câștige atenție și bunăvoință din partea medicilor. Odată, medicii erau respectați mai mult decât azi, atât de oameni, cât și de stat.
Eu nu am putut niciodată să întind o cafea sau un plic cu bani unui medic. Nici nu prea am avut ocazia asta. Dar dacă se întâmpla să fie nevoie, pur și simplu omiteam s-o fac și mă întorceam acasă cu cadoul. Fizic, nu puteam să întind mâna și să spun – luați! – și să bălmăjesc ceva despre motivele pentru care îi dau acel cadou. Am făcut-o însă de câteva ori cu un medic pe care mama îl știa de mulți ani și la care am mers și eu într-o vreme, în liceu, când mama credea că o moștenesc și că voi avea probleme cu glanda tirodidă și voi fi grasă. Mama a fost operată de glandă tiroidă la 18 ani și a luat toată viața medicamente din cauza asta, să țină situația sub control. Eu nu am avut niciodată probleme cu glanda tiroidă.
Din fericire nu am mers la medic prea des. Și acum, la maturitate, când a fost nevoie s-o fac, am mers la particulari, mai mult pentru că voiam să intru într-un spital sau o clinică unde e curățenie, unde miroase frumos și unde mă simt relaxată în așteptarea consultației. Am avut și aici surprize neplăcute, dar le-am tranșat, până la urmă, când cineva își bate joc de banii tăi, iei altfel situația în mâini. Îmi aduc aminte de singura tentativă de a vedea un medic mare la Spitalul Colentina pentru o situație particulară pe care am avut-o la un moment dat. Însă când am văzut coada imensă și am simțit mirosul ăla de înălbitor cu boală, am fugit afară să vomit și nu am mai intrat înapoi.
Aproape 60% dintre români sunt săraci. Suntem cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. 20% dintre români trăiesc în pragul sărăciei extreme și cifrele cresc de la an la an, așa cum spun statisticile Eurostat. Mai mult, tot aici, e diferența cea mai mare dintre săraci și bogați, practic nu prea avem pătură de mijloc. Cu toate problemele astea, recent, a mai apărut una: de la anul, consultațiile la medicul se familie se vor plăti fiindcă aceștia nu au mai prelungit prin contract serviciile gratuite cu casa de asigurări de sănătate fiindcă nu a mai fost avantajos pentru ei. Guvernul a ridicat, din nou, din umeri!
Sunt unul dintre oamenii care au renunțat să plătească contribuțiile la sănătate la stat. Am asigurare privată de doi ani de zile, la care, la anul, voi adăuga și o componentă de Prevenție, despre care o să vă spun cu altă ocazie. Pe scurt, componenta asta de Prevenție e echivalentă cu medicul de familie la care se mergea până acum, la stat. Toate serviciile de sănătate pentru care plătesc în sistem privat costă mai mult și faptul că pot să le plătesc se datorează șansei că îmi permit asta. Dar ce se va întâmpla cu românii care nu vor putea să facă asta? Vor fi mulți!
Și-așa cei mai mulți dintre români trăiesc nesănătos, mănâncă aiurea, nu fac mișcare, nu se duc la doctor când trebuie, ci abia în ceasul al 12-lea, de multe ori nici n-au unde să se ducă, fiindcă stau în sate și să ajungă la oraș, la medic, costă alți bani pe care nu-i au. Măcar consultațiile alea gratuite oferite de medicul de familie îi mai mobilizau. Dar acum? Vor face alte eforturi, pe lângă toate eforturile pe care le făceau deja: să fii bolnav în România e scump.
M-am gândit de multe ori cum se descurcă acești români aflați pe muchie de cuțit mereu, zi de zi, o luptă pentru supraviețuire, pentru o masă caldă, o întreținere plătită, un medicament cumpărat, toate aceste detalii care erodează sistemul nervos puțin câte puțin și care influențează negativ implicit puterea de a mai lupta, de a fi vocal cu nemulțumirile pe care le ai, de a spune ce vrei, de a obliga pe decidenți să facă ceva fiindcă forța mulțimii nu poate fi ignorată. Dar ca să ai forță, trebuie să fi mâncat, să-ți fie cald, să ai haine curate, să-ți fie fine. Însă când gândul tău e cum va arăta ziua de mâine, oare cum te vei descurca, spiritul revoluționar rămâne doar o idee din manualele de istorie.
Fotografia îi aparține Ioanei Moldovan și face parte din proiectul ”A country doctor and her calling”.
