Sir Nigel Rodley, fost raportor special al Organizatiei Natiunilor Unite privind tortura: „Să te porti uman în lumea de azi înseamnă să îi tratezi pe ceilalti aşa cum ai vrea tu să fii tratat”

by Andreea

Sir Nigel Rodley a fost raportor special al Organizatiei Natiunilor Unite privind tortura între anii 1993 şi 2001. În prezent este membru în Comitetul UN pentru Drepturile Omului împreună cu alti 18 experti cu care monitorizează gradul în care statele membre ale ONU respectă Conventia Internatională a Drepturilor Civile şi Politice. Din 1994 este profesor de drept în cadrul Universitătii Essex din Marea Britanie. În 1998, a fost numit cavaler pentru felul în care s-a dedicat apărării şi promovării drepturilor omului.

Sinteti una dintre figurile proeminente în ceea ce priveşte legislatia împotriva torturii. Cum ati început să lucrati într-un asemenea domeniu?

Am început munca practică în domeniul drepturilor omului cind am devenit jurist în cadrul Amnesty International în 1973. Acela a fost anul în care Amnesty International făcea prima sa campanie împotriva torturii. Pe urmă, problematica a devenit misiunea centrală în mandatul organizatiei. Asta a presupus multă muncă în cadrul Naţiunilor Unite şi în cel al Consiliului Europei (mai tirziu, şi în cadrul Organizatiei Statelor Americii) pentru a clarifica, a da sfaturi practice şi a monitoriza eficient interzicerea torturii şi a altor asemenea practici care contraveneau Declaratiei Universale a Drepturilor Omului emisă în 1948 de către Adunarea Generală a ONU.

La ce se referă, de fapt, legislatia împotriva torturii?

Nu cred că este de mare ajutor să enumăr toate cruzimile la care mintea umană s-a gindit ca să producă suferintă altor oameni. Posibilitătile din acest punct de vedere sint nelimitate. Ideea este că legislatia împotriva torturii caută să identifice toate cazurile în care oamenii sint supuşi unor dureri şi suferinte îngrozitoare. Genul acesta de actiuni sint folosite, de exemplu, în obtinerea de informaţii şi declaratii din partea unor forte de ordine publică sau în cadrul operatiunilor de contra terorism cind, pentru binele unei societăti, asemenea practici sint considerate utile. Mai sint, de asemenea, regimurile care invocă amenintarea teroristă ca scuză pentru practicile inumane cind, de fapt, ceea ce fac este să guverneze ele însele prin teroare.

Între 1993 şi 2001 ati fost raportor special al ONU privind tortura. Cum ati făcut fată unei slujbe în care principala activitate era să ascultati mărturii ale unor oameni supuşi la tot felul de inimaginabile cruzimi?

Dezvolti un soi de detaşare clinică, asemenea doctorilor, vizavi de lucrurile pe care le vezi şi pe care le auzi. Citeodată, umorul negru te poate ajuta în aceste situatii. Este necesară această abordare dacă vrei să îti faci treaba cu profesionalism. În mod ciudat, sint mai afectat de declaratiile televizate ale victimelor torturii atunci cind sunt în propria casă decit atunci cind le aud, în mod direct, într-un sediu de politie sau într-o închisoare.

Ati fost în România în 1999 când ati vizitat citeva închisori. Cu ce impresie ati rămas?

E greu să rezum în citeva cuvinte trei, patru pagini de concluzii şi de recomandări. Raportul pe care l-am scris atunci poate fi accesat pe site-ul www.ohchr.org (Office of the UN High Commissioner for Human Rights). Cu riscul de a simplifica, pot spune că practici ca tortura şi relele tratamente nu erau o obişnuintă, însă existau cazuri sporadice de abuzuri din partea organelor de politie. În ceea ce priveşte penitenciarele, am găsit probleme în principalele două pe care le-am vizitat, Jilava şi Craiova, cea mai gravă dintre ele fiind aglomeratia. Reamintesc însă că am făcut această vizită acum mai bine de zece ani, deci nu sint în măsură să comentez despre felul în care se prezintă lucrurile astăzi. Subliniez totuşi că după o vizită făcută în 2006 de membri ai Comitetului European pentru Prevenirea Torturii, aceştia şi-au exprimat îngrijorări asemănătoare privind abuzurile politiei din unele penitenciare, inclusiv Jilava.

Ce părere are un om despre lume şi despre natura umană după toate experientele pe care le-a avut din postura de raportor privind tortura?

Nu cred că opiniile mele s-au schimbat foarte mult. Am crezut întotdeauna că, în ciuda atrocitătilor la care lumea a fost martoră în ultimii zece ani, nu trebuie să fii expert ca să poti spune că natura umană şi societătile sint perfectibile şi că, dacă putem face ceva pentru a îmbunătăti situatiile în care ne aflăm, atunci e bine să facem asta.

Chiar şi cu implicarea ONU, cazurile de tortură continuă. Se pare că ONU încearcă o abordare moderată în cazuri în care moderatia e inexistentă, cruzimea fiind atitudinea de bază. De ce nu foloseşte ONU forta în situatii în care este evident că oamenii nu vor înceta să apeleze la tortură numai pentru că o organizaţie internatională le cere asta?

Că e bine sau că e rău, ONU nu este o organizatie mondială capabilă să îşi impună vointa asupra membrilor săi. Poate să facă asta numai în situatii foarte serioase în care sint amenintate pacea şi securitatea internatională. În principiu, genul acesta de atitudine din partea ONU se aplică acum în cazuri ca genocidul, exterminarea rasială, crimele de război şi crimele împotriva umanitătii. Din păcate, există adesea insuficientă vointă politică pentru a preveni sau pentru a răspunde în fata unor asemenea situatii. În ceea ce priveşte celelalte drepturi ale omului, ONU nu poate decit să stabilească obiectivul respectării drepturilor omului şi să promoveze, fără să aplice coercitia, misiunea atingerii acestui obiectiv.

Sinteti şi profesor. Care este cel mai important lucru pe care studentii dumneavoastră, şi nu numai, ar trebui să-l ştie despre drepturile omului?

Că trebuie să lupte constant pentru ele. Am văzut un bun exemplu în acest sens în felul în care s-a purtat lumea după 11 septembrie 2001. Un amalgam de panică şi de cinism a determinat guvernele care apărau cu înverşunare drepturile omului în general şi care interziceau utilizarea torturii în particular să abandoneze orice fel de valori şi să recurgă la metode interzise de detentie şi de interogare. Dar reactiile, nationale şi internationale, venite din partea societătii civile au determinat guvernele în cauză să revină la normele de comportament initiale. Cred că aceste situatii au dat naştere revenirii unor norme de comportament care să sustină drepturile omului şi mai puternic.

În final, ce credeti că mai înseamnă să fii uman în lumea de azi?

Mi-e teamă că nu mă pot gindi la nimic altceva decit la notiunea kantiană care spune că trebuie să-i tratăm pe cei din jur aşa cum ne-ar plăcea nouă înşine să fim tratati. Tratarea oamenilor ca scop în sine şi nu în scopul atingerii unui tel.

(realizat si publicat de subsemnata in revista VIP pe 27 septembrie 2010)

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: