Textul acesta e o trecere în revistă a învățămintelor pe care le-am tras, pe pielea mea, despre ce înseamnă să faci sport și să mănânci sănătos. Pot să spun că în ultimii 7 ani le-am cam încercat pe toate: am făcut sport cu noaptea-n cap, dar și de 3 ori pe zi, am mâncat mâncare gătită de mine un an de zile, dar mi-am numărat și nucile din palmă la gustare, n-am băut deloc alcool un an de zile și-am plecat din restaurante unde nu exista îndulcitor pentru cafeaua mea. Am fost un model pentru unii și complet dusă cu pluta pentru alții.
Când am început să fac sport constant, prin 2012, aveam ca obiectiv să slăbesc. Am crezut, ca mulți dintre cei care au trecut pe unde am trecut eu, că, dacă sunt slabă, voi fi mai împlinită. Pentru cine e interesat, va găsi pe acest blog o mulțime de povești cu mine la sală, cu mine gătind, cu mine veselă că a mai pierdut 300 de grame. Am fost la sală și într-o zi de 24 decembrie, am fost la mese de familie unde veneam cu mâncarea de acasă, am făcut curs de antrenori personali ca să văd exact știința din spatele poveștii.
Pe vremea aceea, ori de câte ori ceva nu ieșea cum voiam, credeam că eu nu fac ceva bine. Îmi căutam nod în papură până în pânzele albe. Cu conștientizare, situația s-a mai limpezit în timp, însă, în esență, eram veșnic nemulțumită de ceea ce fac și cum fac lucrurile. Mă întrebam mereu: dacă aș fi putut mai mult, mai bine?
Am avut 63 de kilograme când am început antrenamentele. Am slăbit mult, până la 49 de kilograme. Azi am 67 de kilograme. Cifrele nu mă mai interesează, nu-mi mai creează nicio stare de disconfort sau anxietate pentru că știu ce pot să fac la greutatea asta. Datorită sportului și alimentației din toți anii aceștia, corpul meu a căpătat o altă formă și am construit rezistență și forță. Pot să fac exerciții demne de armata americană, deci, QED! Sunt bine și cu sănătatea, mi-o spun analizele de sânge cu care sunt la zi, dar și alte valori – corpul e hidratat la maxim și nu am deloc grăsime pe organele interne, de exemplu. Pe afară însă, da, pe burtă mai ales, ca mai toată lumea și pe fund. 🙂
Sportul e bucurie și stare de bine
Când mă prinde microbul, nu mă mai las. Mi se pune pata pe ceva și mi se pare că nu mai există pe pământ ceva mai frumos. Așa am ajuns să mă uit la sport, pentru mult timp, ca la o competiție cu mine. Am fost și motivată aiurea de oameni, ”specialiști”, care nu știau prea multe nici despre reacțiile corpului, nici despre psihicul uman, nici despre faptul că toate încurajările lor prostești sunt nerealiste și mă vor mușca de fund în cele din urmă: că sunt cea mai tare, că pot, că să dau ce-am mai bun. Am dat ce-am avut mai bun, am ajuns la epuizare, mi-am bulit un genunchi, am slăbit 15 kg și am luat înapoi 17 kg in no time, am urât apoi sportul aproape un an de zile. Săracul n-avea nicio vină, dar ăsta e rezultatul excesului, te face să-ți fie greață.
Mâncarea
Mănânc de toate, cu moderație. Îmi plac legumele foarte mult. Legumele sunt mâncarea mea de bază, apoi ouăle, brânzeturile și carnea. Îmi place și pâinea. Pâine cu unt, cea mai bună masă de pe pământ. Îmi plac și dulciurile, mănânc și din alea. Și beau alcool, la final de săptămână. În rest, apă și ceaiuri.
Cori m-a readus pe linia de plutire și era printre cei care îmi spuneau cât de dusă cu pluta sunt și că felul în care fac lucrurile se va întoarce împotriva mea. ”Erai pa-paaaaaa”, zice ea. N-aveam însă urechi! Azi m-aș lăsa pe mâna ei de 1000 de ori.
Repede și pentru totdeauna
Dacă vrei să scapi de kilograme, repede și pentru totdeauna, nu se poate. Pur și simplu nu poți să iei un corp care a fost într-un fel o viață întreagă și, apoi, în 3 luni, să-l faci semi-zeu. Adică poți la nivel estetic, ce se vede p-afară, dar costuri de lungă durată vor exista. Exemplul sunt eu, dar și alți oameni în situația mea. Pur și simplu un hei rupism d-ăsta te va face să urăști viața. Vei fi un om frumos pe care hainele vin superb și te vei simți mizerabil. Da, lumea va zice ”ce mișto ești, ce bine arăți, ce grozav” și tu nu poți să le zici ”băi, nu e chiar așa.”
Fă sport în ritmul tău, mănâncă în ritmul tău, ai răbdare cu tine, dă-ți timp, pașii mici către rezultate mari, slăbirea, pentru cei interesați de asta, e o chestiune de ANI. Tu nu poți să te obișnuiești să-ți pui șosetele alea murdare în coșul cu rufe când vii acasă în loc să le arunci în mijlocul camerei și crezi că corpul tău va face în 3 luni de zile TOTUL diferit de cum a făcut în 20 – 30 de ani?
8 comments
Buna,
urmaresc de ani buni aventura ta cu sportul, cu admiratie.
Am si eu acasa pe cineva care a slabit mult, face sport exagerat, arata fantastic (un semi-zeu, asa 🙂 ), dar acum e deprimat. Se astepta ca toate sa-i mearga perfect, daca arata cum si-a dorit, dar, surprizaaaaa, nu-i asa.
Dezamagire e mare, lumea nu-l apreciaza asa cum ar vrea el, unii chiar i-au zis ca pare bolnav, ca-i statea mai bine inainte etc.
Si mai am o observatie, la moderatie ajungi dupa ce treci prin etapele de extenuare pe repede-inainte, e nevoie de etapa aia, ca altfel regreti ca nu ai incercat.
Ma bucur ca ai atins echilibrul, eu il astept pe cel al sotului meu, care, dupa un an, inca isi cantareste portiile de mancare si numara nucile din pumn.
multumesc pentru mesajul tau! o sa-i treaca si sotului. stai sa atinga apogeul mizeriei. o zic cu simpatie, i know how it feels. parcursul e cum il descrii, intr-adevar, iti vine mintea la cap dupa ce treci prin toate etapele. mult succes! 🙂
Buna Andreea! Am avut aceasi experienta ca a ta,numai ca acum dupa ce am pus corpul la”repaus” ma confrunt cu o cădere de par destul de serioasa.Ai avut si tu o problema de acest gen dupa perioada de “nebunie”,si daca da, cum ai rezolvat-o?Multumesc.
nu am avut o asemenea problema. doar n-am avut ciclu vreo 3 luni. :))))
Eu ma gandesc cu groaza ca trebuie sa ma reapuc de *ceva*. Mi-a luat mult sa slabesc.. de fapt 3 luni intensive cand abia mai mergeam pe strada si apoi inca un an cat tot incercam ceva moderat si ma frustram ca nu se mai misca nimic.
Cu sarcina m-am calmat, am regretat ca puneam kg la loc, dar stiam ca nu mai pot rezista.
Acum m-am intors la kg dinainte de TeaSlabeste, ba chiar extra de la atata stat in casa cu piticul, si numar stategiile de care ma pot apuca si-mi fac scuze pentru ca nu ma apuc de ele.
Nu mai vreau nici eu program-killer-de-slabit, kangoo mi-a facut mult rau (coloana, genunchi, eram pur si simplu mult prea grea pentru sportul asta de 4x/sapt), mie mi-a cazut jumatate de par la ultimul regim (drept, combinat cu un santier la care am fost tepuita, deci stress maxim).
Acuma vreau ceva light, gen program saptamanal de mese (pentru mine si fi-miu, deci healthy, not diet) si sport aka miscare tot cu el, acum ca abia incepe sa mearga.
Pe langa toate lucrurile faine pe care le-a adus mamicenia, e greu, frate! Stilul ALA de viata implica focus doar pe sine, in ciuda oamenilor, evenimentelor, jobului.. iar acum focusul pe mine (ca si ajutorul din jur, cu exceptia sotului care-i away la job 11h/zi) e spre 0.
I’m gonna make it somehow, insa! Stay tuned 😀
Ai perfecta dreptate! Am facut si eu aceleasi greseli.
Felicitări in primul rand pentru ambiție, voința și rezultate! Îmi place concluzia ta realista, care dovedește ca, dincolo de a slabi, experienta asta te-a schimbat, te-a făcut mai înțeleaptă cu tine și cu corpul tău.
multumesc 🙂