Printre legendele urbane care circulă în lumea pierderii kilogramelor şi a remodelării corporale conduce, detaşat, aceea că ai putea să arăţi brici cu minim de efort. Adică este suficient să ţii cont de nişte tips and tricks ca să arăţi ca în reviste atâta vreme cât o mai fi oxigen pe Terra. De obicei, aceste “sfaturi” populează ziarele, revistele şi site-urile în egală măsură şi cei care pun botul şi încearcă pe pielea lor experimentele astea de doi bani sunt oamenii care, în principal, nu au călcat o zi într-o sală de sport. Sigur, principalul motiv pentru care unii dau nas acestor prostioare este promisiunea că, fără efort, vei ajunge la rezultate de necrezut, incredibile, şoc, şoc, şoc. Sunt aceiaşi oameni care comandă pastile pentru slăbit ori ceaiuri şi care cred că supa de varză îi va face top model. ADEVĂRUL este că niciuna dintre aceste metode nu dau rezultate pe termen lung. Poate că ele rezolvă o problemă punctuală, pentru un timp scurt, după care cel ce s-a lăsat sedus de asemenea bazaconii va recădea în capcana propriilor obiceiuri, lipsa de mişcare şi mâncatul nesănătos. Eu nu sunt specialist în fitness şi nici în nutriţie, dar am experienţă de un an şi jumătate de hrană cât mai sănătoasă şi mişcare constantă ca să pot să fac diferenţa şi să vă spun care sunt recomandările ok şi care baliverne pentru, mă scuzaţi, proşti.
Singura variantă în care un meniu de la McDonald’s poate să fie 100% sănătos şi cu care, în anumite condiţii, ai putea slăbi
Am dat astăzi peste un articol “fabulos” în ziarul Adevărul: 7 moduri să-ţi conturezi muşchii zi de zi fără prea mult efort. Desigur, “fără prea mult efort” pentru că un pic de efort, Doamne fereşte, ne-ar putea pune capac pentru totdeauna. Andrada Floria, autoarea textului, face o serie de 7 recomandări de la “specialişti” despre cum ne putem păstra în formă. Articolul începe cu un statement “puternic”, adică să înţelegem clar că sportul şi hrana sănătoasă sunt pentru cei cu timp, nene, că cei serioşi şi ocupaţi nu au timp de prostii. Suntem astfel introduşi în atmosfera materialului:
Prea puţini dintre noi au suficient timp sau sunt dispuşi să facă efortul de a merge la sală de trei ori pe săptămână, aşa cum recomandă specialiştii pentru un trup bine conturat şi, desigur, pentru a-şi menţine starea de sănătate. Dar sunt câteva mici lucruri pe care le putem face în fiecare zi, astfel încât să nu ne dăm programul peste cap.
La 7 dimineaţa, bea o jumătate de litru de apă rece.
Pune-ţi muşchii spatelui la treabă.
Cu faţa la perete, lipeşte-ţi antebraţele de perete, menţinând coatele la nivelul coastelor. Apoi lasă antebraţele să alunece pe perete până ce corpul tău alcătuieşte litera „Y“. Ultima etapă este să întinzi braţele, dezlipindu-le de perete şi împingându-le cât de mult poţi în spate.
Proteine la fiecare masă.
Apoi, la prânz şi la cină poţi mânca un piept de pui la grătar cu o salată.
Mestecă de multe ori fiecare îmbucătură. Dacă mesteci câte 30 de secunde fiecare gură de mâncare, te vei sătura mai rapid şi, deci, vei mânca mai puţin.
0 comment
Ilustrația cu ”Just do it later” e făcută de un tip super tare, Matthew Inman, care are site-ul The Oatmeal. Acolo a postat un comic despre motivele pentru care aleargă pe distanțe lungi, e pretty amazing stuff: http://theoatmeal.com/comics/running (nu știu dacă ți-a trimis Tea și linkul, dar mă gândesc că nu strică să-l găsească și alții).
Spor cu programul!
Multumesc pentru info, mi-a trimis tot link-ul. Nu stiam insa ca autorul site-ului a facut si comicul. Si nu stiam nici povestea din spatele lui. 🙂
Nu ma mira litera Y, este un exercitiu de baza. Ma surprinde ca nu spune nimic despre celelalte 3, M, C, A…
Articolul asta imi aduce aminte de clipul asta: Cum sa pui muschi in 5 ore: http://www.youtube.com/watch?v=M957dACQyfU
😀
Mi-a trimis-o si mie cineva drag la inceputurile TeaSlabeste, and I found it so cute. Sharing is caring <3
Revenind la sport, there's no easy way, and there shouldn't be. Pentru ca, parerea mea, sportul nu-i doar despre muschi sau slabit, e si despre limite, rezistenta crescuta pentru tot ce ti-ai propus in restul vietii, tinerete si socializare. Why give it all up doar pentru ceva simplist cum e slabitul?:))