Sportiv de perfomanță caut sponsor pentru o relație de lungă durată

by Andreea Vasile

Orice pasiune implică timp și, uneori, bani. Atunci când îți place foarte mult o anumită activitate, depui orice efort ca să ai parte de ea. În ultimii ani, am întâlnit și am scris despre mulți sportivi, amatori și profesioniști, și am înțeles, mai bine, eforturile lor. Timpul, energia fizică și mentală, banii, toate intră în această ecuație numită efort, unul pe care-l fac cu inima deschisă.

Însă lucrurile ar putea să stea și mai bine pentru ei dacă ar avea parte de ajutorul unor sponsori responsabili, care își asumă sprijinul acordat unui sportiv și înțeleg ce înseamnă sportul de performanță. Există branduri și companii care au banii necesari pentru acești oameni și, cu toate astea, puțini sunt dintre sportivii pe care îi cunosc în mod direct, care beneficiază de susținerea lor. Cei mai mulți dintre ei trag pe cont propriu să aibă tot ceea ce le trebuie, să facă antrenamente constante și, mai ales, să se ducă pe te miri unde la competiții care implică alte costuri de drum, mâncare, cazare, ca să numesc doar o mică parte.

Răzvan Doica e antrenor de fitness și triatlonist. Este unul dintre cei mai determinați sportivi pe care îi cunosc și, când vine vorba de pasiunea lui, nici un efort nu e prea mare. De fiecare dată când mă întâlnesc cu el întâmplător e la antrenament, cu bicicleta sau în alergare, nu stă nici o clipă. Am decis să scriu despre el pentru că Răzvan este unul dintre oamenii pe care orice sponsor ar fi mândru să-l aibă. Dacă a reușit să obțină atât de mult pe cont propriu, imaginează-ți unde ar ajunge dacă ar avea sprijinul necesar.

La începutul lunii septembrie, Răzvan a participat la Campionatul Mondial Ironman 70.3 din Africa de Sud unde și-a urmat propriul motto – te duci și faci. E doar una dintre competițiile pentru care a făcut eforturi financiare remarcabile, dar așa cum se întâmplă mereu când vine vorba despre lucrurile pe care ni le dorim cu adevărat, există mereu un mod de-a împlini ce ne dorim. Cu toate astea, lucrurile ar putea să fie mai simple. Totul depinde doar de ACEA companie sau ACEL brand care va înțelege pasiunea și determinarea lui Răzvan și, în loc să-l aplaude din umbră, va face pasul următor și îi va da mâna de ajutor de care are nevoie.

razv1.jpg

Te duci și faci – motto-ul după care Răzvan Doica se ghidează în tot ceea ce face

Cine ești tu, Răzvan?

Sunt Răzvan Doica și sunt sportiv. Fac sport de când mă știu (râde). Am practicat judo de performanță 17 ani, înot 4 ani și de 5 ani practic triatlon pe distanță lungă. Pe lângă asta sunt antrenor în propria mea sală de sport, 2K Sport House.

Când ai început să tratezi competițiile ca pe o parte integrantă și constantă a vieții tale și să îți propui să participi la cât mai multe?

Prima competiție importantă a fost după opt luni de pregătire. În această perioadă mi-am dat seama că triatlonul, în special cel pe distanță lungă, este sportul în care mă regăsesc. Probabil și rezultatul obținut, locul întâi la categoria de vârstă, a avut un rol important. Investind din ce în ce mai mult timp în antrenamente, mi-am dorit să particip la competiții pentru a valorifica acest timp. În ultimii doi ani, atât competițiile, cât și pregătirea au fost mult mai calculate, mai bine planificate și structurate pe durata anului competițional.

Petrec la antrenamente între 38 și 50 de ore pe săptămână

Răzvan Doica, triatlonist

Câte ore pe săptămână dedici pregătirii tale și cum arată, concret, o astfel de zi de pregătire?

Mă trezesc la 5:30 dimineața, iau micul dejun și încerc să mă concentrez pe ce am de făcut la fiecare antrenament, la 6:30 plec în jogging spre sală, unde îmi antrenez elevii pentru câteva ore. La 9:00 încep prima sesiune de antrenament: alergare cam o oră și 20 de minute. Ajung acasă, mănânc ceva repede și fug la bazin pentru două ore de antrenament. La prânz mănânc și dorm o oră dacă am acest lux și la 15:00 încep antrenamentul principal, bicicleta, care durează două ore în care încerc să ating cât pot de mult ritmul din concurs. După aceea plec, din nou, în alergare spre sală, unde petrec câteva ore cu elevii. La 21:30, cina și somn (râde). Aceasta este o zi de pregătire de bază. În weekend dedic mai multe ore fiecărei probe în parte și încerc să simulez cât pot de mult ziua de concurs. Pe săptămână petrec la antrenamente între 38 și 50 de ore.

raz2.jpg

La un calcul rapid, la câte astfel de competiții, naționale și internaționale, ai participat până acum?

La 9 competiții internaționale și 8 competiții naționale.

Pentru toate aceste competiții, ai putea estima cât ai cheltuit?

Pentru competițiile internaționale am cheltuit undeva la 19.000 de euro, iar pentru cele naționale undeva la 6000 de euro, cu tot cu drum, cazare, mese, taxe de participare și alte cheltuieli necesare competițiilor.

Care sunt cheltuielile pentru o competiție națională și care sunt cheltuielile pentru o competiție internațională? 

Pentru un concurs internațional:

  • taxă concurs 300 – 800 euro
  • transport 150 – 1000 euro
  • cazare 200 – 500 euro
  • masă 100 – 300 euro
  • bicicletă 7000 euro (bicicleta o folosesc la toate competițiile timp de 2 ani)
  • service bicicletă 200 euro
  • echipament alergare 200 – 300 euro
  • echipament bicicletă 150 pantofii, 200 euro costum ciclism
  • echipament înot neopren 500 euro, ochelari 40 euro + alt echipament pentru bazin, 100 euro
  • închiriat mașină 150 – 300 euro
  • geantă bicicletă 250 euro
  • nutriție pregătire și concurs 200 euro

Pentru că nu am antrenor, maseur etc. care să mă însoțească la competiții, mă însoțește soția mea, deci cheltuielile de transport, cazare, masă se dublează.

Pentru un concurs național:

  • taxă concurs 30 – 150 euro
  • transport 50 – 200 euro
  • cazare 100 – 300 euro
  • masă 50 – 150 euro
  • bicicletă 7000 euro (bicicleta o folosesc la toate competițiile timp de 2 ani)
  • service bicicletă 200 euro
  • echipament alergare 200 – 300 euro
  • echipament bicicletă 150 pantofii, 200 euro costum ciclism
  • echipament înot neopren 500 euro, ochelari 40 euro + alt echipament pentru bazin, 100 euro
  • geantă bicicletă 250 euro
  • nutriție pregătire și concurs 200 euro

Din ce anume îți finanțezi toate aceste participări?

În proporție de 80%, toate cheltuielile le susțin singur, din venituri proprii. De doi ani de zile am avut și colaborări cu diferiți sponsori (companii din domeniul sportului, prieteni și persoane bine intenționate). Aceste sponsorizari au constat în bani sau produse. Cu toate acestea, procentul de 20% din valoarea totala a cheltuielilor reprezintă o sumă foarte mică.

raz3.jpg

Ce înseamnă finanțarea pregătirii și participării din punct de vedere al efortului și sacrificiului?

Finanțarea personală înseamnă mai puține ore de antrenament, mai multe ore de lucru și investiția aproape totală a câștigurilor mele în sport. Finanțarea din sponsorizări/donații înseamnă timp investit în crearea de prezentări, susținerea prezentărilor și, cel mai important, căutarea persoanelor de contact dispuse să investească în sport.

În România, cred că sub 5% dintre sportivii oricărui sport trăiesc din asta

Răzvan Doica, triatlonist

De ce nu ai un sponsor care să acopere aceste cheltuieli?

Din păcate, în România, atenția oamenilor/companiilor nu este îndreptată către sport. Ba mai mult, prima întrebare pe care o primesc este: ce câștig din asta? Sportul nu este văzut ca o plăcere, ci mai degrabă ca un lucru pe care-l practici doar dacă ai un câștig generos în urma lui. Cu toate acestea, în România, cred că sub 5% dintre sportivii oricărui sport trăiesc din asta.

Pentru sponsori, câștigul/imaginea pe care o obțin în urma unei sponsorizări este mai importantă ca scopul sponsorizării în sine

Răzvan Doica, triatlonist

De ce anume ai avea nevoie de la sponsori?

Oamenii din exterior (sponsorii) nu înțeleg viața sportivilor, mai exact sacrificiile făcute zi de zi. Aici vorbim despre multe ore de antrenament, oboseală fizică și psihică continuă, lipsa timpului liber și timpul limitat, dedicat unui job. Nu sunt conștienți de costurile practicării unui sport de performanță. Pentru ei, câștigul/imaginea pe care o obțin în urma unei sponsorizări este mai importantă decât scopul sponsorizării în sine.

Concret, mi-aș dori o susținere financiară constantă care să-mi acopere nevoile competiționale, echipamentul și pregătirea. De asemenea, sponsorizările cu anumite companii pot consta în produse de care am nevoie (bicicletă, nutriție, masaj, bilet avion, etc.)

afr.jpg

Care a fost cea mai costisitoare participare la o competiție?

Cea mai costisitoare a fost Campionatul Mondial 70.3 Ironman din Africa de Sud la care am fost recent. Din punct de vedere financiar, a fost un efort foarte mare pentru mine. Să nu uităm că am ajuns să particip la această competiție în urma participării la o competiție 70.3 Ironman din Italia, unde am avut alte cheltuieli.

De ce îți place sportul pe care îl practici și de ce crezi că sponsorii ar trebui să fie alături de tine?

Îmi place pentru că mă împinge să mă depășesc mereu, îmi place când sunt în antrenament și doare și simt că nu mai pot și când termin și văd cifrele, pur și simplu zâmbesc pentru că știu că o să ajung unde îmi doresc. Cel mai mult îmi place sentimentul când alerg pe covorul roșu spre finiș după 4 ore de efort continuu, când mă uit la cronometru și văd că toată munca a dat roade.

De unu singur am reușit să mă calific la un Campionat Mondial. Cred că dacă am parte de sponsori pot ajunge mult mai departe. Am un exemplu concret: Dedeman și Simona Halep. Au început să o susțină înainte ca ea să fie în topul WTA. Au fost alături de ea de la început și acum ambele părți au de câștigat.

Vrei să fii cu ochii pe Răzvan Doica și performanțele sale? Urmărește-l pe pagina de Facebook.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: