Sportul doare. Si e durerea care te motiveaza in cele din urma

by Andreea

Am fost mereu plinuta. Asta n-a fost niciodata o problema. Adica nu ma numar printre cele care, din pricina chubbyness-ului, au ratat slujbe, prieteni, experiente misto. Insa mi-am dorit mereu sa fiu un pic mai slaba. De fapt, nici nu stiu daca era neaparat o problema de kilograme in plus (vreo 7 – 8 ), cat una de tonus, de forma, de picioare pe care le-as fi vrut mai subtiri ca sa port un blug scurt (shorts) sau o fusta scurta, ma rog, motivele pentru care, de obicei, iti doresti sa fii subtire. Cumva, era si gandul “bai, dar eu chiar nu pot s-o fac?” Ah, si dulciurile, oh, da. Nu-i vorba ca-s gurmanda. Nu-s. Dar dulciurile…

Sportiva nu prea am fost in ultimii zece ani. Imi tot gaseam scuze, ca transpiratia, ca n-ai unde face dus, ca-i departe si tot asa. Acum doi ani, dupa bac, mai pusesem pe mine. Mult. Asa ca m-am dus la sport si-am slabit, insa nu obtinusem excat ce-mi dorisem de la mine. Au mai trecut luni. Unele kilograme au revenit. In urma cu doua luni, am luat-o iar de la capat. Si s-a intamplat ceva.

S-a intamplat ca determinarea m-a lovit ca acceleratul. Si nu m-a mai lasat. In doua luni, cu sport si dieta care inseamna ca am lasat dulciurile deoparte (nu in totalitate), ca am lasat painea deoparte (nu in totalitate), ca manac putin si des, ca nu beau carbogazoase, ca nu-mi mai pun ulei pe salate, ci lamaie, ca mananc verdeturi mai multe, am dat jos 4 kilograme, dar am pus si muschi. Tonusul ala, stiti. M-a durut corpul. Inca ma doare de fiecare data cand ma duc la sala. Dar durerea asta imi reaminteste ca-s pe drumul bun.

Nu cred in pastile, in ceaiuri, in calea scurta. Nu cred in nimic din toate astea pentru ca intr-o vreme le-am incercat. Calea corecta, calea eficienta, calea care te va rasplati e sportul, e determinarea cu care ii dai inainte cand simti ca, daca mai faci un abdomen, ti se rupe muschiul in doua, ca daca mai faci inca o genoflexiune, nu mai mergi doua saptamani. O sa le faci pe toate si durerea care o sa-ti strabata corpul o sa fie cel mai bun prieten al tau.

Uite care-i treaba: n-am scris asta ca sa-ti scot ochii. Am scris asta pentru ca sunt situatii, ca asta, in care nu exista jumatati de masura. Nu exista “hai la o prajitura ca maine mergem oricum la sala”. Da, poate exista juma de prajitura, daca chiar nu mai poti. Treaba asta cu ambitia e treaba grea si de obicei, daca nu vine pe fondul autodeterminarii, vine pe fondul lui “mi s-a pus un pitic, mi s-a intunecat mintea”. La mine a venit pe fondul celei de-a doua variante. Pur si simplu mi-am zis ca va fi altfel. Man, and it feels fucking awesome!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VJtb4YGdvis]

0 comment

You may also like

0 comment

Gabi July 1, 2010 - 4:40 am

ce tare! congrats! 🙂 te sustin din umbra… facand aceleasi lucruri. 😛

Reply
Andreea July 1, 2010 - 4:41 am

iuhuuuu 🙂

Reply
casandra July 1, 2010 - 7:29 am

eu inca sunt la faza “ca transpiratia, ca n-ai unde face dus, ca-i departe si tot asa.” :))

Reply
Andreea July 1, 2010 - 8:49 am

intre timp majoritatea salilor si-au facut si dusuri 🙂

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: