Ştii … nu eşti ce voiai să fii

by Andreea Vasile

Se-ntâmplă că îmi vine să plâng pe stradă!

*

Habar n-am când a început. Ca toate lucrurile care vin pe nepregătite şi la mine starea asta s-a băgat pe sub piele ca o hoaţă. Ştiu numai că, de la o vreme, car cu mine, peste tot, un nod în gât. Când mi-i declanşat de ceva care-l emoţionează, nodul se detensionează şi-ncep lacrimile.

*

Câteodată simt că mă îndepărtez de ceea ce ar fi trebuit să fac. Partea cea mai grea este că n-am pus niciodată punctul pe “I” în ceea ce priveşte treaba asta, dar măcar pe dinăuntru simţeam că “e bine”. Acum mă uit la mine ca şi când cineva m-ar trage: eu în interior, restul în afară. Şi-ncerc, când şi când, când uit de nodul în gât, să le spun: “staţi, măi, încet, fără grabă, nu-i simplu, e adevărat că-s aici şi vă vorbesc, dar nu-s chiar eu cea de-aici, care vă vorbeşte …” Şi-n continuare nu-s prea multe nici de zis, nici de gândit că mi se pare că ideile devin întortocheate şi nici chiar mie nu-mi mai pot spune, cu sens, care-i treaba.

*

Ştiţi bannere-le alea de la americani cu “if you were looking for a sign, this is it“? Aşa-s şi eu! Mă uit după ele neîncetat. Ieri răsfoiam o revistă şi, la pagina cu horoscop, scria că luna asta trec printr-un amplu proces de introspecţie (da, da, da!) şi că vara asta o să aflu care este calea mea (da, da, da!). Am rupt bucata aia de hârtie din revistă. E pe birou acum.

*

Şi mai ştiţi cum se simt toate astea? Ca şi când aş fi un animal înainte de cutremur. Latru, miaun, ciripesc că se-apropie ceva mare şi ceva-ul mare nu mai vine şi am senzaţia că eu ham-miau-cirip în zadar, dar nu renunţ.

http://www.youtube.com/watch?v=j00JyfJnhLI

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: