Tabu de februarie

by Andreea

Numărul de februarie al revistei Tabu este ceea ce se numeşte o lovitură de piaţă pentru că, după aproape doi ani de tăcere, Răzvan Ciobanu a ales să spună adevărul LUI în revista noastră. Designerul, care a dat faliment la sfârşitul anului 2009, pierzându-şi atât afacerea, cât şi casa şi maşinile, povesteşte despre perioada care a urmat momentului acela: alcoolism, dispariţia prietenilor, împrumutarea unor sume de bani uriaşe pe care le datorează şi-n prezent. Este o poveste despre glorie şi decădere pentru că, din povestea lui Răzvan, puteţi afla cât de uşor este să cazi din vârful muntelui dacă nu eşti precaut. Istorisirile despre consumul de cocaină şi escorţii pentru care a plătit bani grei în străinătate, condimentează povestea împreună cu un pictorial incendiar. Cu ocazia asta, o să vedeţi şi care dintre fete au purtat pantofii despre care vă scriam nu cu multă vreme în urmă. Interviul cu Răzvan Ciobanu a fost realizat de Cristina Bazavan. Pictorialul e semnat de Laura Cîrnici, iar pozele sunt făcute de Bogdan Stângă.

*

Începând de azi, veţi putea vedea părţi video din interviul pe care Cristina Bazavan l-a făcut cu Răzvan Ciobanu. Ele vor fi postate mai întâi pe site-ul revistei – www.tabu.ro – după care vor apărea la diferite emisiuni televizate. Happy Hour va arăta primul video luni începând cu ora 18.

*

Ca în fiecare număr, nu lipsesc interviurile în exclusivitate. Preferatele mele sunt cele cu Lionel Shriver, autoarea cărţii “Trebuie să vorbim despre Kevin“, care va apărea anul acesta şi pe peliculă, având-o în rolul principal pe Tilda Swinton şi cu Sonia Choquette, trainer spiritual american ai cărei părinţi sunt născuţi în Vrancea. Sonia va veni în România la sfârşitul lunii martie şi va ţine două seminarii “rock and roll”, aşa cum le-a descris, la Timişoara şi la Bucureşti. O să fiu şi eu acolo. Ambele interviuri sunt semnate de mine. Tot în exclusivitate pentru Tabu vorbesc şi Melanie Fiona (interviu semnat de Ina Ţăranu-Hofnăr) şi actriţa Julianne Moore (interviu de Elaine Lipworth), care vorbeşte despre rolul pe care l-a făcut în “Copiii sunt bine-mersi“, un film nominalizat la Oscar.

*

Mărturia pe care o semnez la paginile 68-69 spune povestea vacanţei mele în Cambodgia. De fapt, spune povestea ratării vacanţei şi a despărţirii de prietenul meu în condiţii suprarealiste. Mărturia lămureşte curiozitatea multora, prieteni apropiaţi, cărora nu le-am putut spune verbal şi coerent ce mi s-a întâmplat acolo. Cu această mărturie, cercul şi subiectul se închid pentru totdeauna.

*

Dosarul acestui număr tratează tema amantelor din trei perspective: cea a bărbatului însurat pentru care femeia e viciu, cea a copilului care află că tatăl are o amantă (preferata mea) şi cea a femeii care este amantă, dar care nu crede despre sine că este una. Toate poveştile sunt mărturii anonime din motive de confidenţialitate. Dosarul este îngrijit şi editat de Cristina Bazavan.

*

Dacă pictorialul Sînzianei Pop, Fetiş, domină imaginea prin senzualitate şi bad-assness, cele ale Laurei Cârnici, Sf.Valentin, şi Lilianei Ionescu, Dragoste…pur şi simplu, vorbesc despre iubirea în nuanţe calde.

*

Mi-a plăcut foarte mult textul Cristinei Petrescu (128-129), soţia colegului nostru Cristian Petrescu, care povesteşte despre decizia de-a face recoltare de celule stem la naşterea fetiţei lor, Miruna, care a venit pe lume în urmă cu o lună. O mărturie testată şi interesantă despre o procedură nedureroasă care poate salva viaţa unui copil daca vreodată situaţia o cere.

*

În sfârşit, Cristina Bazavan a scris o poveste despre Horia Brenciu şi despre cum arată o zi în care acesta are concert. Este o poveste foarte frumoasă şi foarte dinamică a unui om pe care cei mai mulţi dintre noi şi-l amintesc, în continuare, ca domnul Robingo.

*

Tabu de februarie e un număr foarte bun şi foarte special şi cred că fiecare poate găsi o poveste sau o informaţie care să-l ajute. Numărul acesta vine şi cu CD-ul ultimului album Direcţia 5, Clasic. În premieră pentru o revistă, dar şi pentru o trupă, Direcţia 5 şi-a lansat albumul cu numărul de februarie al Tabu.

Enjoy!

0 comment

You may also like

0 comment

Tweets that mention Tabu de februarie « Atatea lucruri de invatat, atat de putin timp -- Topsy.com January 29, 2011 - 9:00 am

[…] This post was mentioned on Twitter by cristina bazavan, Daniela Petrescu, C. Dan D., Andreea Vasile, Andreea Vasile and others. Andreea Vasile said: de ce e tabu nu doar cea mai curajoasa revista pt femei, dar si cea mai cea de pe piata romaneasca in luna februarie: http://bit.ly/gL7uf1 […]

Reply
Razvan Ciobanu in Tabu | AloModa January 29, 2011 - 9:15 am

[…] Mai multe detalii despre ceea ce contine noul numar Tabu, cititi pe blogul prietenei Andreea Vasile. […]

Reply
m January 29, 2011 - 7:23 pm

E o gluma, nu? There has been some photoshop accident going on, or? Anyway really funny, cam singurul lucru pe care tabu reuseste sa-l mai faca.

Reply
Zapacita January 30, 2011 - 12:06 pm

domnu’/doamna m a dat acest comentariu pe mai toate blogurile care au scris despre Tabu de februarie:) Maine scriu si eu asa ca il/o astept in vizita

Reply
Andreea January 30, 2011 - 12:07 pm

am vazut. e ok. 🙂

Reply
m January 30, 2011 - 3:00 pm

Hai ca nu era acelasi comment. Si stii ce e interesant? ca nicaieri nu s-a dat un raspuns. Acum sa fim intelesi: e prea mult photoshop sau nu?

Reply
Andreea January 30, 2011 - 3:04 pm

pai nu ai intrebat nimic. ce inseamna ‘prea mult photoshop’? sigur ca pozele sunt prelucrate, cum altfel ideea de ‘plastic’ din pictorial? si-un pictorial e o poveste in imagini, nu trebuie sa redea realitatea, trebuie s-o recreeze.

Reply
coco January 31, 2011 - 12:17 pm

cu riscul de a-mi lua injuraturi… sunt de acord. Photoshop exagerat. Inteleg ideea de plastic insa in acest caz, coperta nu este una reusita. Cel mai deranjant, pentru mine, este modelajul fetei lui razvan ciobanu. Altfel, articolul cu el suna foarte tare. Asteptam de mai mult sa aud povestea lui.

Reply
Andreea January 31, 2011 - 12:28 pm

pai ce sa zic? both opinions are welcome. unora le place, unora nu. 🙂

Reply
Tabu de februarie « Zapacita January 31, 2011 - 6:09 pm

[…] cu Lionel Shriver (de Andreea Vasile)- “Copiii mici mi s-au părut mereu atât de plictisitori şi, adesea, […]

Reply
M February 4, 2011 - 9:35 am

Ideea este ca el are capul intr-o directie si totusi cumva se uita la cititor. A big no no. Discutiile despre cat de prelucrate sunt unele poze le are lume mai importanta. ce spun eu e ca ideea de plastic de la voi este o idee vesnica la fotograf. Daca ne uitam la el pe site nu putem sa spunem ca e prima data cand prelucreaza la modul asta pozele. Nu ca asta ar fi ceva rau la el, pe o coperta este insa cam nasol.

Reply
dilma February 8, 2011 - 12:19 pm

dar seamana cu AZIS al bulgariei!
e oare o coincidenta? 😉

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: