alimentatie, Campanii, comunicare

Au renunțat la ambalajele de plastic, așa că vânzarea de legume și fructe a crescut cu până la 300% într-un an de zile

Frumusețea ideilor simple poate fi admirată în toată splendoarea ei atunci când le vedem și implementate! S-a întâmplat recent în Noua Zeelandă, unde mai multe supermarket-uri din lanțul New World au reușit să vândă în ultimul an cu până la 300% mai multe legume și fructe prin adoptarea unei idei, pe cât de banală, pe atât de eficientă: renunțarea la ambalajele de plastic și prezentarea produselor așa cum le-a lăsat natura, ”goale”. Continuă lectura

Standard
alimentatie, Timp liber

Alimente care nu-mi lipsesc din bucătărie pentru o viață mai sănătoasă

Azi am fost la cumpărături. În timp ce alegeam alimentele și le puneam în coș mi-am dat seama ce reflexe mi-am format când vine vorba de produsele pe care le aleg. Sunt produse care nu îmi lipsesc niciodată din casă și, de aceea, trag concluzia, în mod logic, că sunt preferatele mele.

Sunt mai bine de trei ani de când am o alimentație ordonată. Aleg de obicei alimente simple, pe care le prepar sănătos. Mă simt bine cu alegerile pe care le fac și la care am ajuns prin încercare și eroare. Adică, mult timp, m-am luat după recomandările altora în ceea ce privește alimentația. Am crezut că dacă sunt sugestii de la cunoscători, ele vor fi bune pentru mine. Însă, pe pielea mea, am aflat că ce merge la cineva, nu merge la altcineva. Continuă lectura

Standard
alimentatie, comunicare

Ce este bucătăria comunitară educativă?

Văd cel puțin o dată pe zi câte un om care caută în gunoaie. Ai putea spune că este vorba despre oamenii străzii. Însă nu sunt doar ei. Am văzut oameni de toate vârstele care caută în gunoaie, tineri și bătrâni, cu casă sau fără. Tuturor le este foame și mulți n-au bani să-și cumpere nici măcar strictul necesar care să-i sature de pe o zi pe alta. Nu știu cât anume îi trebuie cuiva să se simtă sătul. Dar știu că statisticile arată cifre îngrijorătoare.

În România, 6000 de tone de mâncare ajung ZILNIC la coșul de gunoi, iar unele produse nici măcar nu sunt scoase din ambalaj. Continuă lectura

Standard