comunicare, Oameni

Cum a fost la TEDxBucharest Salon | Women of Now

Pe 16 iunie am participat la prima ediție TEDxBucharest Salon cu tema ”Women of Now”. Am fost invitată de Redd’s România să realizez interviuri cu speakerii și invitații acestei ediții despre ce înseamnă o conversație bună, utilă, constructivă. Ideea de la care a plecat întreaga poveste e simplă: atunci când femeile se adună laolaltă, ele pun lumea la cale. Deci, datorită lor, conversațiile au scopul de-a da naștere ideilor noi, proiectelor noi, construcțiilor noi, măcar teoretice în primă fază. Interviurile au fost filmate și vor fi disponibile cât de curând pe pagina Facebook a lui Redd’s.

Eu însă vreau să scriu despre ce a pregătit fiecare dintre speakerii care au fost pe scenă în acea zi. Deși nu i-am văzut în fața publicului pentru că eram ocupată cu ce am avut de făcut, i-am prins pe toți la repetiții, așa că știam ce va urma. M-au impresionat prezentările lor foarte bine realizate, informațiile aduse și colaborarea dintre ei și echipa TEDx, alcătuită, ca și-n alte țări, din voluntari, profesioniști care vor ca totul să fie pus la punct în detaliu. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Anca Bucur, din nou pe podium la Fitness Universe Championships din Miami: ”Dețin două titluri mondiale și celelalte participări ale mele sunt toate în top 5”

Anca Bucur a câștigat locul al III-lea la categoria Pro în cadrul ”Fitness Universe Championships” din Miami în acest an. Am vorbit cu Anca despre succesul ei, ca o tradiție nescrisă pe care încerc să o păstrez, pentru că, și anul trecut, după ce  a terminat concursul, m-am grăbit să fiu prima care îi ia câteva declarații la cald.

Processed with Moldiv

Anca Bucur în cadrul ”Fitness Universe Championships”

Cum a fost experienţă de concurs în acest an? Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Limitless Workout: mesele

food

Prima regulă la Limitless Workout este că mușchii se fac în sala de sport și se păstrează în bucătărie

Dietă, ce cuvânt oribil! Așa mi s-a părut și mie până când am început Limitless și n-am mai avut de ales, mă angajasem să fac o treabă și dieta venea la pachet cu restul. A trebuit să mă împrietenesc cu acest cuvânt și să nu-l mai văd ca însumând totalitatea restricțiilor culinare, ci ca pe un prieten care avea să mă ajute să ajung la rezultatele pe care mi le doresc. Recunosc că mare parte din conotația negativă pe care termenul îl are este și din cauza felului în care se reflectă în vocabularul femeilor, una, două toate țin dietă sau vor să țină dietă sau au ținut dietă. Pufuleți, supă de varză, varză cât cuprinde, salate și pui pe grătar. Există câteva ”feluri” clasice care aglomerează spațiul media când vine vorba de pierderea kilogramelor în mod rapid, fără prea multă muncă și, evident, fără rezultate pe termen lung, dar celor mai mulți nu le pasă de asta. Continuă lectura

Standard