Radu Magdin, consilierul onorific al lui Ponta pe comunicare externă: ”Recuperarea imaginii Premierului se va face încet și sigur, în paralel cu constatarea multora cu privire la faptul că vorbele sunt însoțite de fapte”

Pe 16 decembrie, Mediafax a anunțat, citând din comunicatul de presă trimis de Guvern, că ”analistul Radu Magdin, CEO al companiei de comunicare Smartlink din 2012, a fost numit consilier onorific al premierului Ponta în materie de comunicare externă, urmând să se ocupe de strategia de comunicare externă a premierului, cu accent pe poziţionarea României în presa străină”. În vârstă de 33 de ani, Radu Magdin a lucrat la Bruxelles, la Parlamentul European, ca ofiţer de presă al grupului PSD, iar ulterior pentru Google, ca manager de politici europene. Am vrut să aflu de la Radu ce înseamnă această poziție și cum are de gând să promoveze imaginea unei țări care pare mereu în criză și-a unui Guvern și Premier care se înscriu în aceeași linie de percepție.

radu cotidianul

Radu Magdin a devenit în luna decembrie consilier onorific al lui Ponta pe comunicare externă.

Sursa foto: cotidianul.ro Citește în continuare „Radu Magdin, consilierul onorific al lui Ponta pe comunicare externă: ”Recuperarea imaginii Premierului se va face încet și sigur, în paralel cu constatarea multora cu privire la faptul că vorbele sunt însoțite de fapte””

Blog la WordPress.com.

SUS ↑