Omul, cât trăiește, învață

Azi, mai mult ca oricând, un om poate să învețe dintr-o mulțime de surse și resurse. Învățarea nu se mai datorează, în exclusivitate, școlilor și profesorilor. De fapt, în România, școala și profesorul rămân, încet, dar sigur, printre cele mai puțin preferate forme de învățare. Nu voi intra acum în discuție pe această temă, dar ceea ce vreau să spun este că unul dintre motivele pentru care școala și profesorul în România, cel puțin în orașele mari, nu mai sunt prima sursă de învățare e lipsa lor de actualitate și relevanță pentru o lume tot în schimbare.

Adesea, copiii își caută informațiile în cu totul alte surse și una dintre cele mai frecventate e, bineînțeles, internetul, unde există cursuri gratuite și plătite despre tot ce vrei și ce nu vrei, ținute de oameni de pretutindeni, calificați sau simpli pasionați de un anumit subiect. Pe scurt, odată cu liberalizarea informației, oricine poate să fie și să facă aproape orice își dorește. Din nou, nu voi intra acum într-o discuție despre beneficiile și neajunsurile unei asemenea stări de fapt, cert este că lucrurile stau astfel. Citește în continuare „Omul, cât trăiește, învață”

În băncile primei Școli Românești din Șcheii Brașovului

-Vasile Andreea Ioana!

-Prezent!

Îmi imaginez că la început de secol 16 prezența la școală se făcea așa cum am prins-o și eu în anii mei de școală. Apoi, când se consemna cine e și cine nu e la oră, începea învățarea propriu-zisă a lecției. Oare cine a stat în băncile acestei școli în care mă aflu și eu? Încerc, cu puterea imaginației, să mă duc cu sute de ani în urmă, pe când cartea și limba română își făceau loc în viețile localnicilor (primele cursuri aici în limba română au avut loc în anul 1583) și să-mi dau seama ce-a însemnat pentru mintea și sufletul lor să aibă parte de cunoaștere.

Sunt în prima școală românească din Brașov, construită în cartierul vechi al orașului, Șcheii, în curtea bisericii Sf. Nicolae, în anul 1760 (până la construcția clădirii, orele de curs se țineau în biserică și-n anexele sale, nu prea conta, atâta vreme cât se făcea carte). Sunt în sala de clasă Anton Pann, după numele povestitorului binecunoscut, care-a fost și profesor aici, și mă încearcă un sentiment de nostalgie pentru că tot ce e aici, de la bănci și până la tăblițe și numărătoare, este original.

20160925_141242

Prima școală românească din Brașov. Citește în continuare „În băncile primei Școli Românești din Șcheii Brașovului”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑