Internațional, Oameni, Timp liber

Despre iubire și compasiune cu un călugăr budist

Dacă te întrebi de ce scriu despre ceea ce cred budiștii despre iubire și compasiune în prima zi de Paște, e pentru că mă simt mai atrasă de felul în care ei trăiesc și vorbesc despre aceste valori. În esență, și creștinismul în care m-am născut le propovăduiește, însă de prea puțin ori am rezonat cu mesajul transmis de biserica ortodoxă, pe care o percep mai degrabă ca pe o instituție preocupată cu lucrurile materiale decât cu cele spirituale. Continuă lectura

Standard
comunicare, Oameni, Timp liber

Iubiri urbane

Fotografiile ei au fost publicate în toată lumea, din Anglia şi până în Singapore. Iubiri urbane e proiectul Nataliei Mîndru, originară din Republica Moldova, care îi caută pe îndrăgostiţii de pretutindeni şi poveştile lor. De la o mână de cupluri fotografiate în Bucureşti, Natalia a ajuns să călătorească şi-n alte ţări, unde îi descoperă pe cei ce iubesc şi transmit, natural şi autentic, ceea ce simt. Citeşte povestea unui om care-a crezut în şansa lui de-a face din dragoste un mod de viaţă!

NataliaMindru_01.jpg

Când a devenit fotografia meseria ta?

Povestea mea începe în copilărie, când îmi doream să devin jurnalist, însă părinţii mei îşi doreau altceva, probabil încă nu venise timpul să-mi valorific imaginaţia şi creativitatea pe care le-am avut dintotdeauna. Să nu uităm că în ţară mea natală, Republica Moldova, posibilităţile de exprimare a creativităţii erau incomparabil mai mici decât aici, în România. Astfel, în urmă cu 10 ani, am venit aici, la studii. Tot cam pe atunci a început şi povestea mea ca fotograf. Continuă lectura

Standard
comunicare, Oameni, Timp liber

Sonia Choquette, trainer spiritual: ”Al şaselea simţ ar trebui să fie primul”

Sonia Choquette s-a născut în Statele Unite, dar mama ei este româncă născută în Vrancea. La sfârşitul lunii martie (n.red. în 2011), Sonia va veni în România unde va susţine două seminarii, la Timişoara şi la Bucureşti, despre ce este al şaselea simţ, cum îl putem recunoaşte şi cum ne poate ajuta el să ne îmbunătăţim viaţa. Până atunci, interviul acesta vă familiarizează cu munca ei şi, de ce nu, vă poate trezi curiozitatea de-a lua parte la seminar.

 În ce constă munca ta?

Munca mea este dedicată trezirii cunoaşterii, spirituale şi creative, în toate fiinţele omeneşti. O asemenea cunoaştere aduce multe schimbări benefice în experienţele oamenilor. Să fii conştient de eul tău spiritual te poate elibera de energiile negative şi de teamă, ambele asociate unui ego strict, centrat să perceapă lucrurile numai dintr-un punct de vedere. De asemenea, activez aptitudinile intuitive care se găsesc, nativ, în oameni şi-i învăţ pe aceştia că sunt creatorii propriei experienţe de viaţă. Le ofer uneltele necesare să le arăt CUM pot deveni creatori eficienţi ai propriei experienţe de viaţă. Consecinţa firească este că persoana încetează să mai fie duşman pentru sine şi începe să creeze o experienţă proprie puternică şi fericită. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Scriitoarea Cristina Nemerovschi: „Poate exista iubirea dintre două ființe în același timp cu libertatea fiecăreia din ele?”

Un interviu cu Cristina Nemerovschi despre iubire poate părea ca nuca în perete. Cine i-a citit cărțile știe că, în prim plan, personajele și intrigile întortocheate sunt cele care îți iau ochii. Însă pe măsură ce acțiunea se desfășoară, se întâmplă ceva ciudat: te trezești că nu poți să empatizezi cu unul dintre personaje în mod special pentru că fiecare are dreptatea lui, argumentele lui, felul unic de a privi situațiile prin care trece. Iar când vine vorba despre iubire, nu este niciodată alb ori negru. Am vorbit cu Cristina despre iubire în romanele ei și în viața reală.

cristina si alex 2

Cristina Nemerovschi și Alex Voicescu la Vama Veche pe când aveau 22 de ani.

Romanele tale sunt și despre iubire. Ce ai vrut să spui despre iubire în romanele tale și în ce măsură credința despre iubire din romanele tale este comună cu credința despre iubire a Cristinei Nemerovschi?

Este foarte adevărat că romanele mele sunt și despre iubire, ba chiar cred că nu aș greși dacă aș spune că unele din ele sunt în primul rând despre iubire. Când am început prima mea carte, Sânge satanic, am fost sigură de la primele ei rânduri că va fi, în esență, un roman de dragoste, deși prima impresie a cititorului după paginile care deschid cartea ar putea fi mai degrabă aceea de portret al unei singure persoane, narcisiste, egoiste, complicate – mă refer la M., desigur. Dar în mintea mea era deja povestea dedragoste, cu feeling-ul ei inconfundabil, aparte, complet sărit de pe fix. Și, până la urmă, chiar a fost un roman de dragoste! Continuă lectura

Standard