Mihai Bîscu: ”Bucuria pentru mine o reprezintă aplauzele copiilor”

Într-o toamnă care se încăpățânează să rămână senină și călduroasă, nu e de mirare că pe 12 octombrie, curtea casei din Costești, Vâlcea, în care a avut loc brunch-ul ”Dovleac copt, castane și mâncare de gutui”, a fost plină-ochi, încă un eveniment sold-out dintr-o serie care, în 2019, ne-a purtat prin Oltenia și Muntenia, în călătorii geografice și, mai ales, culinare, pe care nu le vom uita prea curând.

Evenimentul a fost organizat, ca de fiecare dată, de Asociația My Transylvania și My Secret Romania, cele două grupuri de prieteni care își doresc să te readucă mai aproape de viața la sat și de mâncarea simplă, cu produse locale și cu gusturi incredibile, pe care părinții și bunicii noștri le cunosc prea bine.

De data aceasta, mici și mari, ne-am reunit în gospodăria lui Ilie Huidu, cunoscut drept ”îmblânzitorul de cai” de la poalele parcului național Buila-Vânturarița, pe care azi o locuiește și o îngrijește familia Meseșan, mândră de reputația bunicului lor și de amintirile pe care, împreună, le-au adunat ca azi să le dea mai departe vizitatorilor. Citește în continuare „Mihai Bîscu: ”Bucuria pentru mine o reprezintă aplauzele copiilor””

Blog la WordPress.com.

SUS ↑