Oameni, Sport

Rebecca Neagu vrea la J.O. în 2020

În cafeneaua din centrul Bucureștiului, Rebecca vrea să mănânce dulciuri. Sunt preferatele ei. Își alege o tartă cu căpșuni, dar, după ce o termină, mai vrea una. ”Îmi plac”, spune sportiva în vârstă de 9 ani, care azi are liber de la școală pentru că e simularea la BAC pentru cei de-a 12-a. Se bucură de vremea frumoasă și orele în care, până la antrenamentele de după-amiază, nu trebuie să facă absolut nimic.

În 2015, Rebecca Neagu a devenit multiplă campioană națională la înot, duathlon (alergare și bicicletă) și triathlon (înot, bicicletă și alergare). ”La 3 ani am fost pentru prima dată la înot, dar nu mi-a plăcut pentru că bazinul era întunecat. Apoi am reluat la 5 ani cu antrenorul meu Toma de care mi-a plăcut foarte mult pentru că se purta frumos cu mine și nu-mi dădea exerciții grele. Așa că am vrut să merg mai departe”, povestește Rebecca. Continuă lectura

Standard