comunicare, Oameni

Ochii celor care nu pot să vadă: câinii-ghizi

Te-ai gândit vreodată cum te-ai descurca într-un oraș ca București sau în alte orașe din România dacă nu ai vedea? Orașele din țara noastră nu sunt prea prietenoase cu oamenii cu dizabilități. De fapt, ele nu-s prea prietenoase cu pietonii și cetățenii lor, în general. Imaginează-ți atunci prin câte eforturi trec oamenii cu nevoi speciale ca să se descurce pe cont propriu pe stradă sau prin alte locuri publice. Majoritatea sunt condamnați să aibă mereu nevoie de ajutor sau să ajungă izolați pentru că nu se pot deplasa singuri.

Organizația Light into Europe vrea să schimbe treaba asta pentru persoanele nevăzătoare. De doi ani și jumătate, de când există în România, Light into Europe crește și antrenează câini ghizi pe care apoi îi oferă, fără niciun cost, persoanelor nevăzătoare ajutându-i astfel să se reintegreze în societate ca cetățeni independenți.

Depinde însă și de fiecare dintre noi să le facem viața mai ușoară acestor oameni, să înțelegem de ce un nevăzător are nevoie de câinele său ghid oriunde și oricând și cum putem da și noi o mână de ajutor, dacă vrem, în creșterea acestor căței. În plus, există o lege care spune că o persoană nevăzătoare are voie cu un câine ghid în ORICE spațiu public, adică în magazine, restaurante și chiar spitale.

Am vorbit cu Rob Bousie, manager de dezvoltare la Light into Europe, și-am aflat mai multe despre munca acestei organizații și despre ce înseamnă să ai zi de zi căței în preajma ta. Continuă lectura

Standard