alimentatie, Campanii, comunicare

Politica pașilor mărunți: cum o aplici pentru schimbări în bine și de lungă durată

Epoca vitezei, asta în care se pare și se spune că trăim, înseamnă că totul trebuie să se întâmple aici și acum. Într-un fel, epoca vitezei e parcă anume pentru mine făcută, căci, când vine vorba despre răbdare, nu o am deloc. Și eu, ca mulți alții, sunt adepta rezultatelor imediate, deși practica mi-a arătat de atâtea ori că nimic nu se întâmplă peste noapte. Când vine vorba despre constanță, există un singur aspect în care am avut atitudinea potrivită și anume scrisul.

Fac asta de peste 10 ani și știu că disciplina, consecvența, pasiunea, motivația interioară și exercițiul sunt cele care, în cele din urmă, au generat variate bucurii așteptate, de la oameni pe care am putut să-i intervievez datorită reputației pe care am câștigat-o în timp și până la proiecte interesante la care am ajuns să lucrez pentru că am avut expertiza necesară să le fac față. Toate acestea însă au apărut în timp!

Making notes

Aș fi putut să aplic această strategie la fel de bine și-n alte arii ale vieții mele, conștientă că există un fel de-a funcționa al lucrurilor, anume că nu poți să arzi etape ori că, dacă o faci, ceva inexplicabil, ca o lege nescrisă a firii, te va trage mereu înapoi, în punctul în care ești cu adevărat, astfel încât să-ți vezi lungul nasului și să nu mai încerci să trișezi din dorința de-a fi unde vrei cu mult mai repede decât ești de fapt pregătit sau calificat să fi. Însă, evident, nu am făcut asta! Continuă lectura

Standard