Lacrimile unei mame. Ce se întâmplă când te muți de la părinți?

Aveam 25 de ani când am plecat de acasă, de la părinți. Aș fi făcut-o mai devreme, dar nu aveam suficienți bani ca să fiu sigură că mă pot descurca pe cont propriu, fără niciun ajutor din partea lor. Ăsta a fost pariul pe care l-am pus când m-am decis că e momentul să-mi văd de drum într-o altă casă: să nu cer ajutorul lor financiar pentru chirie, întreținere și alte cheltuieli. M-am ținut de plan până azi, 7 ani mai târziu, lucru care nu poate decât să mă bucure.

Cu toate astea nu pot uita ziua în care am plecat de acasă. Era o zi frumoasă de vară, cu o săptămână înainte de ziua mea de naștere. Când mi-am anunțat părinții prima dată că am găsit o locuință, tata a acceptat informația cu lejeritate. M-a întrebat unde voi locui, cu cine, cum arată spațiul, dacă am nevoie de ajutor cu mutarea și așa mai departe. Mama a evitat subiectul, ca și când nu ar exista. A ascultat discuția mea cu tata, apoi am vorbit despre altele. Citește în continuare „Lacrimile unei mame. Ce se întâmplă când te muți de la părinți?”

Tătici în mișcare: ”Promovăm implicarea activă a tăticilor în creşterea şi educarea copiilor”

Doi prieteni buni, alergători pasionați, decid să combine hobby-ul pe care-l au cu copiii lor abia născuți! Mi s-a părut o idee deopotrivă interesantă și amuzantă așa că am vorbit cu ultramaratonistul Andrei Gligor despre kilometrii pe care el și Daniel Osmanovici, prezentatorul Observatorului de la Antena 1, îi fac când împing la căruț.

Tătici în mișcare, care-i treaba?

Anul trecut, înainte să plec la Marathon des Sables, sună telefonul şi o voce politicoasă de la celălalt capăt al firului mă invită să vorbesc în direct, la Observator, despre cursa asta nebună de 250km de alergare prin deşert. Îţi dai seama că m-am bucurat tare mult să pot povesti la ştiri despre cursă şi motivaţia pentru care fac asta, proiectul Pădurea Copiilor. Aşa l-am cunoscut pe Daniel (n.red. Osmanovici, prezentator al Observatorului la Antena 1). Ne-am reîntâlnit după aproximativ o lună, când am participat amândoi la Wings for life, el în calitate de ambasador al evenimentului în România, eu destul de „avariat” după aventura din deşert (râde). Citește în continuare „Tătici în mișcare: ”Promovăm implicarea activă a tăticilor în creşterea şi educarea copiilor””

Părinții mei m-au văzut pentru prima dată la 27 de ani

free

În anul 2011, am plecat la Stockholm de ziua mea de naștere. Ăsta a fost cadoul pe care mi l-au oferit părinții mei, care au venit, bineînțeles, cu mine. Acolo ne-am întâlnit și cu niște prieteni români care locuiesc de ani buni în Germania și, pe 17 iulie, când m-am sărbătorit, am ajuns pe o terasă care avea o priveliște superbă asupra orașului dominat de lacul Mälaren și insulele care alcătuiesc orașul suedez. Am băut, am povestit și-am râs o seară întreagă, a fost una dintre cele mai frumoase aniversări pentru că a fost o energie bună și totul a curs. Citește în continuare „Părinții mei m-au văzut pentru prima dată la 27 de ani”

Oameni care mă inspiră: mama și tata

”Băi, păi sunteți niște fraieri, d-aia sunt oamenii nașpa cu voi, că îi lăsați!”

Aveam vreo 15 ani când trânteam ușa de la dormitor, dădeam play albumului ”Nevermind” de la Nirvana și mă gândeam, pentru a nu știu câta oară, că părinții mei sunt pur și simplu prea buni. Mă rog, ”prea fraieri”, așa cum îi evaluam eu atunci. Deși unii oameni îi tratau urât fie pentru că nu le răspundeau cu aceeași eleganță la gesturi, fie îi ignorau complet, mama și tata au știut să stea mereu pe baricade. Cu cât cineva se arăta mai ostil, mai obraznic sau pur și simplu mai nesimțit în comportament când venea vorba despre ei, cu atât ei păreau să ridice un zid al bunăvoinței cu resurse de înțelegere, amabilitate și bunătate pe care nu am înțeles niciodată de unde le scot. Citește în continuare „Oameni care mă inspiră: mama și tata”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑