Sport

Sport moderat pentru propria bucurie

Când am început eu să fac sport în mod organizat, am dat de știre despre asta și comunității mele on-line. Pe de-o parte am făcut-o din entuziasm pentru că începeam o activitate nouă, care îmi plăcea și mă motiva, pe de altă parte era modul meu de-a promite că nu mă voi lăsa de mișcare pentru că mă lăudasem deja cu asta în dreapta și-n stânga și dacă aș fi dat înapoi, m-aș fi făcut de râs. Pentru mine, entuziasmul a fost mereu și înger, și demon, căci, de multe ori, am învestit 100% bucurie în situații vizavi de care ar fi trebuit să fiu, de fapt, moderată. Cu toate acestea, chiar dacă, până la final, lucrurile au arătat diferit, am putut să revin în scris în fața celor care mă citesc și să spun: m-am înșelat, uite cum s-au petrecut de fapt lucrurile.

_MG_5531

La Swimathon în 2014.

Foto: Vlad Bâscă Continuă lectura

Standard