De ce să vii la Astra Film Festival

Și de ce eu mă voi reîntoarce, după ce, anul acesta, timp de patru zile, am vizionat o parte dintre documentare. Dar nu pe cât de multe mi-ar fi plăcut să văd.

În ultimii ani, România a devenit una dintre destinațiile europene pentru turiștii care vor să se simtă bine. La București, Centrul Vechi e plin ochi în fiecare weekend pentru că distracția e peste tot și e ieftină. La Cluj, nu poți să arunci un ac vara, în timpul unor evenimente precum TIFF, Electric Castle, Untold. Iar Sibiul trăiește intens în zilele FITS și Astra Film Festival, care a încheiat recent cea de-a 26-a ediție, fiind unul dintre cele mai longevive happening-uri culturale din țară, cu peste 100 de filme documentare din toată lumea prezentate numai în acest an.

Astra Film Festival a avut în 2019 între 14 și 20 octombrie la Sibiu, într-o toamnă târzie și însorită, cu zile luminoase, numai bune să cutreieri sălile de cinema, dar să te bucuri și de experiențele pe care acest oraș transilvănean le oferă. După ce în 2007 a fost primul oraș din România care a devenit capitală culturală europeană, Sibiul a rămas cu reputația unui loc în care au loc spectacole și evenimente pentru care merită să bați drumul, oricât de lung. Un exemplu care stă mărturie în acest sens de peste 10 ani este ”Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, care se joacă, chiar și după atâta timp, cu casa închisă, fiind mereu sold-out. Citește în continuare „De ce să vii la Astra Film Festival”

3 filme pe care să le vezi în acest weekend la Astra Film Festival 2019

Am fost la Sibiu în primele patru zile ale festivalului de film documentar Astra, ajuns la cea de-a 26-a ediție, și-ți spun ce să vezi dacă ai în plan să faci turism cultural în acest sfârșit de săptămână și să ajungi acolo.

spectatori.jpg
E greu să alegi ce să vezi când ai peste 140 de producții internaționale la dispoziție, cu teme dintre cele mai diverse

Sibiu e orașul din România care din 2007, de când a fost capitală culturală europeană, a rămas cunoscut pentru acest lucru și, deci, cel mai adesea turiștii care vin aici o fac fie pentru frumusețea locurilor, fie pentru că e rost de vreun festival de teatru sau de film la care merită să mergi, așa cum sunt FITS (Festivalul Internațional de Teatru) sau AFF (Festivalul de Film Astra). Aș mai adăuga aici un spectacol-eveniment care, deși se joacă de peste 12 ani (premiera lui a avut loc în septembrie 2007), reușește în continuare să atragă public numeros și să fie sold-out. E, bineînțeles, vorba despre ”Faust” în regia lui Silviu Purcărete. Citește în continuare „3 filme pe care să le vezi în acest weekend la Astra Film Festival 2019”

Un weekend în Târgu Mureș și Sibiu

Înainte să încep să-ți povestesc pe unde m-am plimbat și ce am făcut, trebuie să-ți spun că poza de mai sus e făcută-n satul Axente Sever (între Mediaș și Sibiu), în turnul cetății care e acum muzeu. Ca să ajungi unde sunt eu în poză trebuie să urci multe scări și să te apleci de mai multe ori, însă efortul merită pentru că priveliștea e minunată. În plus, ai mai multe clopote și, deși ești rugat încă de la intrarea în turn să nu tragi de ele, să te abții e foarte greu (spune-i cuiva să nu facă un lucru și numai la acel lucru se va gândi pe urmă).

Sâmbătă dimineața am plecat în direcția Târgu Mureș cu un plan clar, să vedem ultimul spectacol în regia lui Bobi Pricop, TEROARE, la Teatrul Național din Târgu Mureș. Despre Bobi Pricop v-am mai povestit după ce, în 2017, am văzut spectacolul ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, apoi am mers și la Craiova să văd un spectacol regizat de el, AUTORUL, iar acum pe acesta despre care îți povestesc. Citește în continuare „Un weekend în Târgu Mureș și Sibiu”

Dor de ducă

Unii oameni se nasc cu dor de ducă și acționează rapid în acest sens, adică se dau duși prin lume de la vârste fragede. Alții, ca mine, tărăgănează o astfel de dorință până într-acolo încât vine un moment în care se întreabă dacă și-au dorit vreodată cu adevărat să colinde lumea sau a fost doar o năzuință de-a se pierde pe te miri unde specifică anilor din adolescență când vrei să exiști oriunde, numai acasă nu. Așa că, de fiecare dată când găsesc un aventurier, ascult poveștile lui ca atunci când mi le citea bunica în copilărie și mă întreb, pentru nu mai știu a câta oară, dacă și eu voi fi personaj într-o astfel de călătorie vreodată.

Mi s-a întâmplat, din nou, să cunosc un astfel de om în acest weekend, în satul Ilmbav, din județul Sibiu, când am ajuns la Ferma Bio a lui Eugen și a Danielei, un loc minunat unde acești doi oameni cresc animale, cultivă legume și produc alimente sănătoase în propria ogradă pe principiul biodinamicii, adică respectă ciclurile naturale ale vieții și ale naturii pentru a obține ceea ce au. Cea la care mi-a rămas gândul este Daniela, o nemțoaică născută și crescută în Pădurea Neagră din Germania, care la 19 ani a plecat în lume să-și împlinească destinul de tâmplar pe care a știut dintotdeauna că îl va avea.

IMG_20160820_155003

Cai la ferma bio a lui Eugen și Danielei. Citește în continuare „Dor de ducă”

Aerul tare al teatrului

Am parafrazat spectacolul de dans ”Aerul tare al muntelui/ Yama”, în regia dansatorului și coregrafului belgian Damien Jalet, pe care l-am văzut la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu ca să surprind, în câteva cuvinte, sentimentul cu care am rămas după cele 3 zile petrecute la cea de-a 23-a ediție, una care s-a încheiat cu o premieră și o performanță în egală măsură, festivalul a fost sold out.

De ce aerul rece al teatrului? Pentru că spectacolele pot fi ca un duș rece, iar cele pe care le-am văzut eu mi-au dat mai multe palme simbolice: am plâns, am râs, m-am întrebat, am oftat, m-am foit, mi-am schimbat poziția pe scaun de 68302 de ori, cu fiecare replică sau acțiune care mă făcea să tresar. Când mergi la un festival de teatru și toată ziua, bună ziua bați orașul dintr-un loc în altul să ajungi la diferite spectacole, mintea ta pendulează între ce ai văzut și ce urmează să vezi. E ca și când, fără să-ți dai seama, trăiești dintr-un personaj în altul, așa cum se întâmplă cu actorii care joacă roluri solicitante sau poate un același rol pentru mult timp. Citește în continuare „Aerul tare al teatrului”

De ce să călătorești singur?

Vă zic din capul locului: sunt ultima persoană din lume care-ar fi scris despre cât de mișto e să te plimbi de unul singur. Într-un fel, tocmai acest gând m-a și împins să fac asta atunci când am plecat la TIFF, să văd cum o să fie să fiu 4 zile singură. Panica mea cea mare legată de a merge singură pe te miri unde e … plictiseala. Vrei să schimbi o vorbă, n-ai cu cine. Vrei să-ți dai coate cu un cunoscut, n-ai cu cine. Eu, pe cont propriu, sunt în regulă, îmi fac de lucru, mă simt antrenată de propriile gânduri, idei, glume. Dar cât să faci asta?

Propunerea Staropramen, berea care a cerut mai mult de la gust, a venit la fix. Știi cum e când, în minte, îți repeți o întrebare: cum ar fi, cum ai face, cum ai simți? Ei, bine, la toate astea mă gândeam eu în acele zile în care mi s-a dat pe tavă șansa asta. Ultima dată când am mai mers singură cuc undeva a fost prin anul întâi de facultate, la Viena, cu trenul, la o conferință a jurnaliștilor la Națiunile Unite, eveniment pe care l-am ratat că a întârziat trenul, așa că am ajuns direct la wrap-up, pupături și îmbrățișari, și-apoi la masă. Am mai rămas să mă plimb pe urmă vreo 3 zile prin oraș și tot ce voiam era să plec mai repede acasă. Nu era de mine să umblu brambura fără să am cui să-i zic o glumă, o observație, orice! Citește în continuare „De ce să călătorești singur?”

Săpunul ”Păsărica fericită”, o modalitate de destindere a unei femei cu simțul umorului

Loredana Kaschovits nu a știut că, la 5 ani de la producerea pentru prima dată a săpunului pentru igienă intimă ”Păsărica fericită”, internetul va ”înnebuni”. Un articol din ziarul Libertatea, care a apărut la începutul acestui an, a făcut referire la acest săpun fără ca autorul lui să îi fi scris vreodată Loredanei Kaschovits pentru a o întreba care e povestea produsului, unul dintre multele care se regăsesc sub brandul românesc Luthelo. Sigur că și eu am fost printre cei care s-au amuzat datorită numelui, însă mai departe de ingeniozitatea lui am vrut să știu cine este persoana care a avut această idee. Un simplu nume promitea o poveste interesantă mai departe de caterinca de care a avut parte în presa scrisă, la radio și pe internet. Așa că i-am scris Loredanei, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani care locuiește în Sibiu de un an de zile și care a început să creeze săpunuri în anul 2010 dintr-o nevoie imediată: fiul ei suferea de dermatită și orice produs de pe piață îi irita pielea. Un săpun a dus la altul și azi vinde o gamă largă pentru nevoi diferite.

loredana

Loredana Kaschovits este creatoarea săpunului cu nume controversat, ”Păsărica fericită”
Citește în continuare „Săpunul ”Păsărica fericită”, o modalitate de destindere a unei femei cu simțul umorului”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑