[Ce vreau de la instructorul meu de fitness?] Raluca Popa: „Un instructor de fitness trebuie să te învețe, în primul rând, să lucrezi corect”

Raluca Popa coordonează departamentul de social media în IBM Worlwide și se ocupă de proiectele globale de comunicare online ale companiei. Anul trecut, în aprilie, ea a mers pentru prima dată într-o sală de sport. Astăzi se antrenează de cel puțin două ori pe săptămână și spune că sportul și alimentația sănătoasă i-au schimbat viața. Am vorbit cu Raluca despre rolul pe care îl are pentru ea un instructor de fitness și care sunt cei pe care îi apreciează.

raluca popa 1

Raluca Popa are 35 de ani și anul trecut a călcat pentru prima dată într-o sală de sport.

Care este pentru tine rolul unui instructor de fitness?

Îl văd ca pe călăuză care îmi ghidează traseul către atingerea obiectivelor. Ca pe un șerpaș când mă încumet pe Everest. E important cum mă pregătește pe mine, o novice, pe traseul ăsta. Pentru el e simplu, a mai fost acolo, fiecare oră pe care o ține e un drum pe care îl face cu ochii închiși. Pentru mine, fiecare oră e o provocare și vreau ca instructorul meu să mă poată ține pe drum când sunt tentată să abandonez. Citește în continuare „[Ce vreau de la instructorul meu de fitness?] Raluca Popa: „Un instructor de fitness trebuie să te învețe, în primul rând, să lucrezi corect””

Limitless Community: Justina Voineag

Justina Voineag a avut, odată, 84 de kilograme. Azi, la 43 de ani, ea este super fit, deşi, fireşte, încă are obiective de cizelat: vrea să scape de grăsimea de pe gambe, să fie toată numai fibră şi pentru asta trage tare în această perioadă. Justina este medic specialist în medicina de familie, ecografie, homeopatie, acupunctură şi este pasionată de nutriţie. Are un băiat de 16 ani care ştie tot ce-i bine, de la ea, când vine vorba de alimentaţie, dar nu vrea să o asculte pe tema asta, mănâncă doar ce-i place şi nu face sport că nu vrea. Justina a început să vină la Limitless din luna mai, iar eu am cunoscut-o în Bootcamp-ul de la Măgura, din weekend-ul trecut, când am şi aflat una, alta despre ea şi despre ce face, mi s-a părut interesantă povestea ei şi, iată, acum v-o prezint şi vouă. Vă reamintesc că asta e o serie de interviuri cu membrii comunităţii Limitless. Citește în continuare „Limitless Community: Justina Voineag”

Limitless Workout Bootcamp

161 de minute de antrenament și numai 1035 de calorii arse. Cam ăsta ar fi, pe scurt, rezumatul acestui weekend în care 25 de oameni am participat la primul Limitless Workout Bootcamp. Două zile, patru antrenamente indoor și outdoor și dorința de a ne testa limitele. V-am spus de la început aceste cifre ca să înțelegeți raportul dintre efortul foarte mare depus și rezultatele în termeni de calorii arse, deși, în mod clar, ne-am îmbunătățit flexibilitatea și rezistența.

7 am workout

Sâmbătă, la 7 dimineața, am avut primul antrenament outdoor

Bootcamp-ul a avut loc la Măgura, în județul Buzău. Complexul Măgura este locul în care ne-am cazat și în incinta căruia am făcut antrenamentele, deși am folosit și spațiul din jurul acestuia. Citește în continuare „Limitless Workout Bootcamp”

Limitless Workout: prima lună

good mood

Azi am absolvit prima lună de Limitless Workout. Urmează cea de-a doua. Sursă: Facebook

În urmă cu o lună mă înscriam în programul Limitless Workout fără să știu mare lucru despre el în afară de ceea ce vedeam în pozele de la antrenamente și ce postau participanții în program despre acestea sau Valentin Vasile, creator al programului și instructor. Aveam un singur obiectiv: să slăbesc 10 kilograme, să scad procentul de grăsime, să îmi tonific musculatura și să devin mai rezistentă la efort.

*

Ce a urmat a fost mai mult decât mi-am imaginat: două antrenamente săptămânale, alte trei sau patru individuale și alimentație corectă și sănătoasă în acord cu obiectivele mele și împărțită în trei mese principale și două gustări. Am plecat la drumul ăsta cu 59,4 kilograme și multe alte cifre în urma măsurătorilor pe care le-am făcut înainte de începerea programului. Citește în continuare „Limitless Workout: prima lună”

Limitless Workout: mesele

food

Prima regulă la Limitless Workout este că mușchii se fac în sala de sport și se păstrează în bucătărie

Dietă, ce cuvânt oribil! Așa mi s-a părut și mie până când am început Limitless și n-am mai avut de ales, mă angajasem să fac o treabă și dieta venea la pachet cu restul. A trebuit să mă împrietenesc cu acest cuvânt și să nu-l mai văd ca însumând totalitatea restricțiilor culinare, ci ca pe un prieten care avea să mă ajute să ajung la rezultatele pe care mi le doresc. Recunosc că mare parte din conotația negativă pe care termenul îl are este și din cauza felului în care se reflectă în vocabularul femeilor, una, două toate țin dietă sau vor să țină dietă sau au ținut dietă. Pufuleți, supă de varză, varză cât cuprinde, salate și pui pe grătar. Există câteva ”feluri” clasice care aglomerează spațiul media când vine vorba de pierderea kilogramelor în mod rapid, fără prea multă muncă și, evident, fără rezultate pe termen lung, dar celor mai mulți nu le pasă de asta. Citește în continuare „Limitless Workout: mesele”

Limitless Workout : depăşirea pragului psihologic de durere

if it was easy

„Muşchii se fac în sală, dar se menţin în bucătărie”, este mantra cu care am plecat în această călătorie a transformării de sine

Ieri am avut cea de-a doua oră de Limitless Workout. Am aşteptat începerea antrenamentului cu spaimă pentru că mă durea tot corpul. Aveam febră musculară la braţe, spate, fund, coapse şi gambe şi nu mi-am imaginat cum aş putea să fac exerciţiile, care se anunţau mai grele, în aceste condiţii. Într-un alt context, adică acela în care mă antrenez singură, cu siguranţă nu aş fi mers la sală, ci aş fi luat pauză până la recuperarea corpului. Dar, de data asta, nu am putut să procedez la fel, mai ales că nu sunt permise absenţele de la oră decât în cazuri excepţionale. Citește în continuare „Limitless Workout : depăşirea pragului psihologic de durere”

Limitless Workout: anduranţă pentru minte şi trup

Cred că oamenii care îşi doresc să încerce mai mult şi să fie mai buni în orice fac au şanse mari să reuşească dacă au o formă psihică bună spre foarte bună. Asta înseamnă că orice obstacole ar întâmpina, ei reuşesc să se mobilizeze şi să le depăşească pentru că ştiu că într-un ansamblu general acest obstacol este un episod care trece. Şi, cu cât dai drumul episodului respectiv, fără să te cramponezi de el, cu atât eşti mai liber să faci treabă mai departe. Pe scurt: oamenii care nu se cramponează nici de succesele, nici de insuccesele lor au şanse mai mari să crească din punct de vedere al experienţei practice şi spirituale. Citește în continuare „Limitless Workout: anduranţă pentru minte şi trup”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑