The End Is The Beginning Is The End

by Andreea

Am fost printre cei care, in liceu, am facut meditatii la filosofie cu profesorul Gabriel Sandoiu care preda, nu stiu daca inca o mai face, in liceul Sfantul Sava. Incepusem orele cu el pentru ca dadeam bac-ul la filosofie si proba de filosofie la admitere la Stiinte Politice la SNSPA. La bac am luat 10. La Stiinte Politice am intrat, dar la Universitatea Bucuresti. Oricum, pana la finalul perioadei de meditatii, nici nu mai contau examenele. Era o placere sa-l asculti vorbind. In cadrul acestor ore, profesorul Sandoiu avea o vorba de fiecare data cand ne dadea, in scris, vreo tema: “Scrieti ca si cand cel care urmeaza sa citeasca nu stie nici subiectul si nu cunoaste nici limba in care scrieti prea bine”. Cu alte cuvinte, ceea ce scriam trebuia sa fie usor de inteles, atat la nivel logic, cat si la nivel de limbaj.

*

In facultate ni se reamintea, la sfarsitul fiecarui semestru, ca pe site-ul FSPUB.ro gasim un ghid de redactare al lucrarilor pe care le aveam de scris. Fiind o facultate de STIINTE politice, intelegeam rigoarea care ni se cerea si ma amuza mereu lipsa de intelegere a unor colegi de-ai mei care, inevitabil, ajungeau sa scrie lucrari-compunere in care partea literara domina partea conceptuala. Nu am sa-l uit niciodata pe Florinel, colegul meu de grupa care intrase la sectia de limba romana primul. Intr-o lucrare pentru cursul de filosofie politica din anul I, Florinel citase din el insusi. Ba vedeai un citat in ghilimele din Machiavelli, ba unul de-a lui Florinel, ba unul de-a lui Platon, ba altul de-a lui Florinel. Cand profesoara l-a intrebat de ce a facut asta, Florinel a raspuns: “Pentru ca mi-a placut ce-am gandit”. Mi-a placut in facultate si mi-a placut sa scriu. Imi placeau draft-urile de lucrari si imi placea sa ma trezesc si, luand o lucrare la recitit, sa-mi dau seama ca multe cuvinte nu-si aveau rostul, ca exprimarea nu era, poate, cea mai potrivita si, cu amintirea vorbelor lui Gabriel Sandoiu in minte, imi imaginam cohorte de straini care nu inteleg ce citesc, ma rusinam, ma reapucam de lucru pentru ca, in final, sa obtin scriitura aceea inteligibila din toate punctele de vedere.

*

Am terminat facultatea si m-am indragostit. In acel an am plecat intr-o calatorie in Asia din care am revenit la inceputul anului 2009. Din punct de vedere economic, sectorul privat era cel care incepuse sa sufere asa ca nu se mai faceau angajari nicaieri. Tin minte ca ma intorsesem determinata sa ma angajez la The Practice unde Gabriela Lungu ma invitase cu cateva luni inainte, cand lucram la Asociatia ORICUM (acei oameni minunati care azi fac ShortsUP si GOmentorship; din garda veche a ramas numai Razvan cel care, de altfel, ne-a si tinut impreuna timp de patru ani de zile, cat am fost acolo; ii salut pe Ina, Cosmin, Tudor, Octav, Ovidiu, Mihai, Silvia, Ioana, Roxana, Alina, Corina). Insa asta nu s-a mai intamplat si asa am ajuns la revista VIP.

*

Jurnalismul imi era nefamiliar, insa nimerisem la un moment in care Cristi Brancu plecase la Antene si isi facuse Confidentialul asa ca revista nu avea redactor-sef si nici directie editoriala. Deci era un moment perfect sa-ti faci de cap. Ceea ce eu am facut cu varf si indesat. Tin minte ca primul meu subiect a fost un interviu cu Andrei Gheorghe si habar n-aveam ce ar trebui sa-l intreb ca sa iasa un material bun. Am mizat, si recunosc acest lucru, pe intuitie, pe curiozitatea personala, pe ceea ce am simtit ca m-ar interesa pe mine sa citesc. Din punct de vedere al textului nu imi faceam probleme. Siguranta ca pot scrie un text coerent ma linistea.

*

Am crezut ca VIP va fi doar o perioada de tranzitie pentru ca, in mintea mea, imi doream sa ma duc, in cele din urma, la o agentie. Insa, cumva, am intrat in acest vartej al intalnirilor cu oameni cunoscuti si mai putin cunoscuti, al redactarii de texte, al editarii si a inceput sa-mi placa. Cateodata am avut redactori-sefi la revista, cateodata nu, insa, recunosc din nou, nu prea mi-a pasat de autoritatea, de obicei provizorie, pe care o aveau pentru ca, din nou din pura intuitie si poate si din incapatanare, simteam ca nu au viziune in a alege subiecte interesante si faptul ca nu puteam vedea in ei mai mult decat eram eu atunci, ma facea sa-mi vad, civilizat, de treaba. Am avut noroc ca sefii mai mari decat redactorii-sefi au avut incredere in mine si ca mi-au dat mana libera si unda verde sa imi vad de treaba. E ceea ce am incercat sa fac, cat mai bine, intr-un an si jumatate pentru ca, in cele din urma, atat de mult s-a intins “provizoratul”.

*

Redactia VIP-ului a fost un mediu dificil, unul pe care, pana atunci, eu nu il cunoscusem. Fiind si revista saptamanala, totul se facea pe banda rulanta si adesea nervii pocneau din te miri ce. Am ajuns pe aceeasi lungime profesionala cu colegii mei dupa cateva luni de zile. In acest timp, spiritul meu independent nu se potrivea cu caracterul lor mai degraba asezat, disciplinat in sensul clasic: orar intre 10 si 18, munca la birou, executarea ordinelor. Este ceva ce nu as fi putut face niciodata si fiind in dezacord cu acest tip de comportament, am avut multe infruntari unii cu altii. Azi, ii respect si imi sunt dragi si imi dau seama ca perioada de acolo a fost o scoala pe care nu cred ca am s-o regasesc vreodata din punct de vedere al duritatii, dar si al umilintelor indurate. Si nu exagerez cand afirm asta.

*

In tot timpul asta am inceput sa comunic lucrurile despre care scriu pe blogul personal, pe Facebook, pe Twitter. Astfel au inceput sa ma citeasca si ma vada tot felul de oameni. Unora le placea ce citeau si se ofereau sa imi faca legatura cu tot soiul de indivizi care intuiau ei ca m-ar fi interesat. Un astfel de om caruia trebuie sa-i multumesc pentru interviurile frumoase pe care mi-a le-a intermediat pe cand eram la Vip este Iulia Motoc. Recunosc, iar, ca pana nu m-a “agatat” pe Facebook, habar nu aveam ce face la nivel international. Mai mult, fusese profesoara la FSPUB. Nu stiam asta.

*

In vara acestui an m-a invitat la o discutie Cristina Bazavan, redactor-sef la Tabu. A fost o surpriza foarte placuta pentru ca imi doream sa scriu la ei. Stiam, in toata perioada in care scriam la Vip, ca subiectele mele sunt mai degraba potrivite pentru o publicatie ca Tabu. Desi imi faceam interviurile si articolele cu placere, senzatia ca unele nu-s publicate unde trebuie, din simplul motiv ca publicul nu e ala care sa se bucure de ele asa cum trebuie, era cateodata apasatoare. Si Cristina aflase ce fac de pe Facebook si ii placea ca sunt activa si ca ma entuziasmeaza intalnirile cu diversi oameni. Asa m-a intrebat daca vreau sa ma duc la ei.

*

Si m-am dus.

0 comment

You may also like

0 comment

Sky October 1, 2010 - 8:26 am

Sunt curioasa daca Tabu face delivery si in afara tarii (sau poate prind versiunea online) dar de-abia astept sa te citesc si in Tabu.

Imi place povestea ta si cum ai scris-o si in general imi place sinceritatea ta. Disponibilitatea de a fi sincera si de a spune verde in fata, de fapt.

Ca sa nu mai lungim – bafta and keep it up!

Reply
Andreea October 1, 2010 - 8:35 am

multumesc 🙂

nu stiu daca face delivery in afara. ti le pastrez eu 🙂

Reply
Sky October 1, 2010 - 8:37 am

🙂 bine atunci.

am uitat sa-ti spun felicitari:>

Reply
Mihaela October 1, 2010 - 10:45 am

Buna, Andreea.
Vad ca-ti plac revistele asa ca te invit la mini interviu despre ele : http://www.lirc.ro/reviste-parere-blogger/

Te rog sa-mi trimiti raspunsurile pe mail, cand ai tu timp. Mi-ar face mare placere.
Te urmaresc si pe Twitter.

XOXO,
Mihaela

Reply
florin October 4, 2010 - 3:04 pm Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: