TIFF e festivalul unde găsești de toate: filme, concerte și petreceri mișto

Până să ajung prima dată la TIFF, anul trecut, am crezut că festivalul ăsta e numai pentru cunoscătorii de film. Eu sunt mai mult o pasionată așa că nu știam dacă am suficient spirit de observație sau cunoaștere cinematografică pentru a scrie apoi ceva relevant despre ce urma să văd acolo. Dar la fața locului lucrurile s-au arătat cu totul diferit și mi-am dat imediat seama că TIFF nu e doar despre filme, ci despre concerte, petreceri, prieteni și, în general, un mod diferit, relaxant și solicitant în egală măsură, de a petrece niște zile.

Cinema Victoria, unul dintre punctele fierbinți de la TIFF.

Anul ăsta m-am dus la TIFF mai degajată și cu câteva promisiuni făcute mie: să nu mai fac maraton de filme, să mă plimb mai mult, să ies la întâlniri cu prietenii pe care-i am la Cluj, să merg la concerte și la expoziții care au loc în oraș, deci, în general, să încerc să fiu mai spontană și mai puțin speriată că nu voi ajunge să îndeplinesc tot ce-mi propun. Parțial, treaba asta mi-a și ieșit. Spun ”parțial” pentru că disciplina mi-a dictat în continuare un fel anume de-a face lucrurile fără a mă lăsa complet la voia întâmplării. Dar am și reușit să petrec timp liber cu alte evenimente care mi-au plăcut mult.

Bilet la ”Procesul”, un documentar de Claudiu Mitcu.

Pe Oameni și gusturi, platforma brandului Staropramen, Dragoș Asaftei a scris un text foarte frumos despre culisele acestui festival. Am reținut de acolo niște date interesante despre cea de-a 16-a ediție TIFF, că au fost proiectate peste 220 de filme în 15 săli din oraș și-n aer liber și că anul trecut s-au vândut peste 79.000 de mii de bilete la proiecțiile din cadrul festivalului și au venit în oraș peste 1000 de oameni din industria de film din toată lumea, de la actori, la regizori și până la critici. E evident, deci, că Clujul a fost în aceste zile kilometrul zero al industriei cinematografice din România și nu numai.

Bulevardul Eroilor pe care l-am străbătut în lung și-n lat.

Ce-a fost mișto pentru mine anul ăsta la TIFF? Faptul că am stat la cea mai bună cazare pe care mi-am rezervat-o până acum pe Booking, Cozy Decebal, o casă tip garsonieră cu curte și toate beneficiile esențiale de care un om aflat pentru câteva zile într-un alt oraș ar putea avea nevoie și pe care o recomand oricui are treabă la Cluj. Hei, dar să lăsați locul liber pentru la anul când sper să fiu din nou acolo.

Piața Unirii – bilete și magazinul oficial TIFF.

Apoi am văzut câteva filme care mi-au rămas în minte, dar cel care și-a pus amprenta asupra mea și a altor cinefili care l-au votat drept cel mai popular film din cadrul Zilelor Filmului Românesc a fost ”Planeta Petrila”, atât datorită subiectului și personajului principal delicios, artistul Ion Barbu, cât și regiei lui Andrei Dăscălescu, extrem de originală, veselă și empatică.

”Cei trei ursuleți”, cea mai veche firmă din Cluj, unde în anii 1960 a fost un magazin cu haine și jucării pentru copii.

De asemenea, mi-a mai rămas în minte ”Să mori rănit din dragoste de viață”, un film alb negru românesc din 1983, în regia lui Mircea Veroiu, cu Claudiu Bleonț, Gheorghe Visu, Marcel Iureș și Tora Vasilescu pe când erau foarte tineri și foarte frumoși cu toții. Ce zic eu frumoși? Tora Vasilescu era absolut superbă.

”I do very well three things: my job, stupidities and children.” (Alan Delon)

Ca de obicei, documentarele sunt cele care mi-au atras atenția pentru că la un moment dat îmi imaginez că și eu voi face unul. Acum, când scriu asta, un astfel de plan pare foarte departe, însă în inima mea știu că asta se va întâmpla cândva, undeva. Scriitoarea Elizabeth Gilbert scria în cartea „Lecții de magie” că ideile circulă mereu de la o minte la alta și că dacă o minte nu prinde la un moment dat o idee ca s-o materializeze, ea se va duce la un alt om care va face asta. Așa că, într-un fel, sper ca o idee extraordinară respinsă de cineva să ajungă într-o zi la mine.

Cel mai mic prieten cu care m-am jucat într-o zi în Piața Unirii.

Și anul ăsta am avut parte de aventura asta grozavă la TIFF datorită lui Staropramen care, pentru al doilea an la rând, a fost sponsorul principal al festivalului, oferind marele premiu, Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, filmului Familia mea fericită/ My Happy Family, regizat de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross.

Staropramen a fost și în acest an sponsorul principal al TIFF.

Tot Staropramen a sponsorizat secțiunea ”Film Food” din cadrul festivalului, despre care v-am scris în ultimul post, când am fost la documentarul ”Totul despre grătarul argentinian”, apoi am mâncat la cina specială organizată de Staropramen la restaurantul Bricks, pe malul Someșului Mic, în inima orașului.

”Planeta Petrila” a fost anul ăsta documentarul meu preferat.

Toți cei care au participat la concursurile organizate de Staropramen în diferite locații din Cluj, Staropramen Cinefil sau Staropramen Cine News, au câștigat premii interesante. Nimeni n-a plecat cu mâna goală, căci chiar dacă n-a dus provocarea la bun sfârșit, a ciocnit o bere rece Staropramen într-un Cluj călduros în ultimele trei zile de festival.

La kilometrul zero al filmului, în Piața Unirii.

Ce ar fi de reținut din tot ce v-am scris aici? Că, o dată-n viață, merită să îți iei liber de la școală sau de la serviciu, câteva zile, ca să simți pe pielea ta vibrația unui festival ca TIFF într-un oraș frumos cum e Cluj. Pe lângă o mulțime de filme din care poți alege, te poți bucura de multe alte evenimente pe care să le ții minte. Și, bineînțeles, faptul că Staropramen e mereu în prima linie când vine vorba despre happening-urile culturale din România și susținerea lor pentru că, deocamdată, cu tristețe, dar și cu realism spun că fără sprijinul companiilor private, viața culturală din România ar fi cu siguranță mai săracă.

Foto: Adrian Munteanu (mai puțin cele cu Staropramen)