Să fim mai deștepți este o calitate pe care ne-o dorim cu toții. Însă, pentru asta, trebuie să ne dăm silința. Majoritatea dintre noi învățăm la grădiniță, la școală, la liceu și la facultate. De când suntem copii și până începem să muncim, educația se întâmplă acasă și în mediul formal. Când reușim să ne luăm ultima diplomă considerăm că asta a fost tot. Ne-am făcut datoria, am mers la școală, am învățat. Însă lucrurile nu stau chiar așa. Dimpotrivă! Azi, dacă nu ții pasul cu tot ce apare nou, riști să pierzi contactul cu o realitate care nu mai e ca pe vremea părinților noștri, statică. Realitatea de azi înseamnă schimbare la tot pasul, noutate la tot pasul, deci capacitatea de-a te adapta iar și iar.
Pentru că zilele acestea a nins și unii dintre noi au putut să stea acasă, asta înseamnă că am avut mai mult timp liber decât de obicei. Dacă unii au muncit în continuare din propria sufragerie cât a fost ziua de lungă, alții au avut șansa să facă și alte lucruri pentru ei. Eu am prins o răceală așa că, deși am lucrat, am petrecut mai mult timp decât de obicei ca să învăț lucruri noi. Concret, am trei idei pentru tine despre cum poți să fii mai deștept când pe Facebook e plin de imagini cu zăpada buclucașă, iar la televizor nu e mare lucru de văzut în timpul zilei.
Citește
Cărțile au fost mereu alături de noi în perioada în care am fost la școală. Să citești înseamnă să fii mai deștept, cel puțin asta e credința majorității dintre noi. Un om cu o carte în mână devine automat mai deștept în ochii cui îl privește. Azi însă putem să citim în multe moduri, fie că vorbim de texte tipărite sau virtuale. Pentru că trăim în era informației, când ea e peste tot și circulă cu viteza luminii, problema nu e de unde citim, ci ce citim. Că e ficțiune sau literatură de specialitate, pe vremea asta e suficient să ne băgăm sub pătură, să avem o cană cu ceai la îndemnă și mult chef să aflăm lucruri noi.
Uită-te la filme
Poți să fii mai deștept și dacă te uiți la filme și seriale. Acum, tot datorită internetului, poți alege din sute de filme și zeci de seriale. Întrebarea este din nou aceeași: la ce ne uităm? Eu, de exemplu, mă uit zilele acestea la filmele în care a jucat Isabelle Huppert. Sunt producții care te pun pe gânduri, cu teme uneori greu de digerat, care nu te lasă indiferent. Aseară am început să mă uit și la o mini serie extraordinară, ”The Night Manager”, cu Hugh Laurie, Olivia Colman și Tom Hiddlestone în rolurile principale (o adaptare după romanul cu același nume scris de John le Carré, scriitor și fost ofițer al serviciilor secrete britanice, și publicat în 1993). La Golden Globes, ceremonie care a avut loc recent, mini seria a primit patru premii, printre care și pe cel pentru ”cea mai bună mini serie sau film pentru TV”.
Scrie
Spuneam într-un post recent că pentru mine să scriu nu e doar meserie, e și terapie. Însă mai e ceva: ca să fii mai deștept, scrie. Când scriem, ne ordonăm gândurile și ideile în propoziții și fraze cu sens. Un fost profesor de-al meu de filosofie, cu care m-am pregătit în privat în clasa a 12-a, și care e celebru pentru că a apărut în urmă cu câțiva ani la emisiunea ”Garantat 100%”, Gabriel Săndoiu, spunea mereu să scriem ca și când cel care citește ce scriem vorbește o altă limbă decât noi. Ce dorea el să spună cu asta? Să scriem simplu, să scriem clar, să scriem la obiect.
E o lecție pe care, de atunci, o practic la fiecare text pe care-l scriu. Sunt mai bine de 10 ani de atunci și tot încerc să simplific felul în care scriu astfel încât mesajele mele să ajungă mai ușor la cititor, iar cititorii să devină din ce în ce mai variați. Într-un curs online despre a scrie pentru web pe care l-am început recent, trainerul spunea, citez din memorie: ”Educația cititorilor tăi poate să fie diferită de a ta. Așa că atunci când scrii, asigură-te că cititorii vor înțelege ce vrei să spui. Felul în care ei înțeleg s-ar putea să fie diferit de felul în care tu înțelegi. Tu nu reprezinți norma.”