Unseen. Concert in the Dark – Doi muzicieni îți spun ce înseamnă să cânte la instrumentele lor pe întuneric

Unseen. Concert in the Dark este un proiect original în care publicul ascultă muzică clasică pe întuneric, iar muzicienii își țin în frâu instrumentele în beznă totală. A doua ediție Unseen. Concert in the Dark și-a făcut debutul la Brașov pe 9 octombrie la Centrul Multicultural în prezența unui public nevăzător, care i-a ascultat interpretând la violoncel și la pian pe muzicienii Makcim Fernandez Samodaiev și Monica Florescu, membri ai Filarmonicii din Sibiu. Următorul eveniment în care îi veți putea asculta pe Makcim și Monica va avea loc sâmbătă, 6 noiembrie, la Muzeul Național de Artă din Timișoara, Sala Barocă, și va fi dedicat persoanelor nevăzătoare.

Ți-ai imaginat vreodată că asculți muzică clasică într-o sală de spectacole cufundată-n întuneric? La Sibiu, în 2019, publicul de la Filarmonică a experimentat asta într-un eveniment sold out, care s-a bucurat de mult succes. Experimentul s-a numit Unseen. Concert in the Dark, iar Cristina Bobe, creatoarea lui, l-a adus în 2021 și la Centrul Multicultural din Brașov în fața unui public nevăzător, deschizând astfel porțile celei de-a doua ediții.

Violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, membri ai Filarmonicii din Sibiu, au fost muzicienii care s-au încumetat să interpreteze la instrumentele lor în benză, depășindu-și astfel propriile frici legate de necunoscutul unui asemenea eveniment precum Unseen. Concert in the Dark. La finalul concertului a urmat un dialog amplu între aceștia și public despre cum s-a simțit întunericul de ambele părți.

Am vorbit cu Makcim și cu Monica într-un interviu la dublu despre Unseen. Concert in the Dark, despre provocările pe care le-au întâmpinat cântând pe întuneric și despre viitorul pe care un asemenea concept îl poate avea.

CITEȘTE ȘI: Unseen. Concert in the Dark: un exercițiu de autocunoaștere și empatie neîngrădită

La Unseen. Concert in the Dark ești tu cu tine – dacă adormi, foarte bine, dacă te relaxezi, iarăși foarte bine, te poți conecta cu tine însuți mult mai ușor.

Monica Florescu

Înainte să începem acest interviu, vă spuneam că în timpul concertului pe întuneric mi s-a făcut, pur și simplu, somn. Ați pățit vreodată asta?

Makcim Fernandez Samodaiev (M.F.S.): (râde) Da, am pățit-o! Eram la Bozar, în Bruxelles, și ascultam London Symphony sub bagheta lui Valeriy Gergiev. Mi se întâmplă uneori să mă relaxez într-atât încât să mi se închidă ochii. La un concert în întuneric, așa cum a fost Unseen. Concert in the Dark din Brașov în seara asta, e mai ușor să pici într-o stare de somnolență fără să te simți vinovat, fiindcă nu te vede nimeni.

Monica Florescu (M.F.): Mie experiența din seara asta mi-a dăruit o libertate extraordinară, unde nu a mai existat rușinea aceea, „Vai de mine, ce zice cel de lângă mine dacă am închis ochii?”. Poate că și publicul s-a simțit eliberat de astfel de constrângeri sociale. La Unseen. Concert in the Dark ești tu cu tine – dacă adormi, foarte bine, dacă te relaxezi, iarăși foarte bine, te poți conecta cu tine însuți mult mai ușor.

Cum a fost pentru voi doi să cântați la instrumentele voastre pe întuneric?

M.F.S.: Din punct de vedere tehnic, pentru mine nu a fost atât de dificil. E diferită o asemenea experiență la instrumentele cu coarde față de pian, instrumentul la care cântă Monica. Pianiștii dezvoltă auzul armonic mult mai repede pentru că ei văd claviatura și știu unde trebuie să apese pentru a avea un anumit acord. Eu, ca violoncelist, îmi folosesc energia pentru a găsi nota potrivită pe instrumentul meu și îmi folosesc privirea pentru a controla distanțele dintre note. Dacă ai salturi mari între ele, e mai greu.

În seara asta, pentru mine a fost nouă această energie a întunericului, energia creată cu publicul. Ca artiști, lucrăm cu energia publicului și de multe ori privirea pe care o vedem la oamenii din sală reprezintă un reper pentru noi, care ne ajută să ducem interpretarea într-o direcție sau alta. Dar în seara asta aceste repere au lipsit.

Ca artiști, lucrăm cu energia publicului și de multe ori privirea pe care o vedem la oamenii din sală reprezintă un reper pentru noi, care ne ajută să ducem interpretarea într-o direcție sau alta. Pot spune că în seara asta a fost un efort să cânt în întuneric.

Makcim Fernandez Samodaiev

M.F.: Interpretarea cu care noi suntem obișnuiți stă în anumite repere. Noi am fost obișnuiți să învățăm un text muzical pe dinafară și să-l interpretăm în fața unui public în anumite condiții, unde toate simțurile noastre se îmbină. Văzul este, poate, unul dintre simțurile fundamentale în momentul ăla, chiar dacă noi aici vorbim despre sunet, pentru că muzica, de fapt, este un limbaj sonor. În cazul meu, pianul, fiind un instrument mecanic cu clape fixe, mă obligă să-mi dezvolt un simț tactil mult mai mare, însă nu mă bazez exclusiv doar pe asta, chiar dacă prin mult exercițiu îl cizelez. Da, poate că de multe ori la un concert, când reușesc să pătrund într-o anumite calitate sonoră pe care o creez, mă abandonez notelor respective și închid ochii, dar în anumite momente, nu tot timpul. Sunt și alte pasaje când am nevoie de o virtuozitate aparte și atunci văzul e fundamental. Așa că atunci când faci aceste pasaje de virtuozitate în contextul în care nu vezi nimic, totul se schimbă din punctul de vedere al mișcării, al tempoului. Pot spune că în seara asta a fost un efort să cânt în întuneric.

Ați acceptat să cântați la Unseen. Concert in the Dark. Ce a urmat și cum v-ați pregătit pentru seara asta? Ați cântat pe întuneric acasă, în sufragerie?

M.F.: (râde) Recunosc că nu prea am studiat pe întuneric. La noi în sufragerie, unde am și pianul, nu avem cortine, ne place să intre lumina în casă. Pe urmă, noaptea, vine oricum lumina din stradă, așa că nu e niciodată un întuneric deplin. Pregătirea pentru seara asta a constat în a găsi mai degrabă un repertoriu adecvat acestui context.

M.F.S.: Ce ne era clar este că sunetul va fi pus la încercare și dorința a fost să creăm sunetul din nimic, ca și când ar prinde formă din minte, pentru a stimula urechea. Trăim într-o lume destul de zgomotoasă și de invazivă la nivel auditiv, iar un concert demonstrează dacă poți să cucerești liniștea. De exemplu, la Sibiu facem de 6 ani un concert de camerată și este foarte important să vorbesc cu publicul înainte, pentru a-l introduce într-o atmosferă anume, o liniște, ca atunci când încep să cânt, să fie mult mai ușor. La un moment dat am avut un concert într-un orășel la granița cu Ucraina și la prima lucrare interpretată am avut de suferit și eu, și colegii, pentru că simțeam că publicul nu știa ce să facă și era imposibil să le atragem atenția. Am vorbit însă cu oamenii și le-am explicat că sunetul trebuie doar să fie ascultat, nu judecat. Noi nu știm să ascultăm, noi vrem în permanență să știm, să luăm atitudine, să controlăm.

De ce ați ales repertoriul din seara asta?

M.F.S.: Majoritatea repertoriului a fost baroc, deci secolul al XVIII-lea, și contemporan. Am interpretat amândoi „Suita nr. 1 pentru violoncel solo în Sol Major” de J. S. Bach, patru sonate pentru pian de D. Scarlatti, „Improvizație pe temă de simfonie” de A. Vivaldi, „Oglinzi în oglinzi” de A. Pärt și „Siciliana” de Maria Theresia von Paradis, o compozitoare contemporană cu Mozart, care era nevăzătoare. Am ales acest repertoriu pentru că reprezintă munca unui artizan, a unor oameni care prin munca lor zilnică erau în căutarea unui soi de comuniune cu anturajul. Am făcut această alegere intuitiv, am simțit că s-ar potrivi în seara asta.

M.F.: Față de perioada barocă, în secolele al XIX-lea și al XX-lea, muzica a devenit foarte tehnică, probabil pentru că evolua în paralel cu industrializarea, când totul era în schimbare. Și noi ne concentrăm de foarte multe ori pe partea tehnică și uităm că tehnica este doar mijlocul prin care noi ne însușim anumite calități ca să putem să redăm întregul. Ce am făcut astăzi la Brașov a fost un experiment, nu am știut cum o să fie recepționat de către public, dar așa ne-am gândit să îl construim: pe muzică barocă și minimalistă.

Makcim, tu ai spus la discuția de după concert că ai simțit o magie atât de compleșitoare în sală încât ai fost ca un începător care nu știe încotro s-o apuce la primele acorduri…

Recunosc, m-am panicat puțin! Atmosfera și liniștea erau atât de intense încât partea conștientă din creierul meu a strigat, ”Și ce facem acum?” (râde)

Voi cum ascultați muzică acasă?

M.F.S.: Nu ascultăm.

M.F.: Eu ascult multă muzică, din toate genurile. Dar ce vrea Makcim să spună e că, având în vedere meseria noastră, cel mai mare cadou pentru noi e liniștea. Pentru că trăim în muzică aproape tot timpul, prețuim foarte mult liniștea.

M.F.S.: Da, asta vreau să spun! E nevoie să îți odihnești auzul, zgomotul continuu e obositor.

M.F.: Au fost momente în care nu mai suportam radioul sau televizorul, așa că petreceam timp în liniște.

Cum vi s-au părut impresiile oamenilor după concert și ce au împărtășit despre cum s-au simțit?

M.F.S.: Pentru mine cel mai surprinzător răspuns a venit din partea doamnei care și-a imaginat că dansează pe o pajiște în timp ce noi interpretam. Nici nu mi-am dat seama că era nevăzătoare.

M.F.: A fost de o intensitate și de o frumusețe extraordinară ce a spus ea. Poate că, într-un fel, noi, văzătorii, suntem cei ”săraci” fiindcă nu avem capacitatea de-a ne imagina atât de mult.

M.F.S.: ”Săraci” din cauza lipsei de atenție, nu pentru că nu putem, ci pentru că suntem tot timpul distrași.

M.F.: Experiențele oamneilor nevăzători sunt pentru mine foarte importante pentru că ei au un alt tip de atenție și o altfel de percepție, simțurile lor sunt diferite.

Vedeți vreun viitor pentru acest tip de concerte pe întuneric?

M.F.S.: Dacă un astfel de concert are loc într-un spațiu special, sigur că da. Altfel, din punct de vedere tehnic și cu orchestră, e foarte greu de realizat.

M.F.: Noi, ca societate, avem nevoie din ce în ce mai mult să ne reconectăm cu noi înșine. În general, omul caută în afară, e orientat către exterior. Așa e proiectată cultura noastră! O experiență precum Unseen. Concert in the Dark ne aduce într-o stare complet diferită de aceea cu care suntem noi obișnuiți și ne conduce către introspecție. Cred că astfel de evenimente vor deveni, la un moment dat, o necesitate. Poate că acum sunt mai greu de pus în aplicare pentru că e un grup mic de muzicieni care se încumetă să facă așa ceva; cu orchestră simfonică nu ai cum să faci așa ceva, dar în grupuri mici e posibil.

O experiență precum Unseen. Concert in the Dark ne aduce într-o stare complet diferită de aceea cu care suntem noi obișnuiți și ne conduce către introspecție.

Monica Florescu

Voi de ce v-ați încumetat să faceți asta?

M.F.S.: În principiu, noi suntem deschiși la tot ceea ce e nou. Însă când am primit propunerea, ne-a fost frică un pic de necunoscut…

M.F.: E un curaj să te abandonezi necunoscutului, să mergi și să zici „Ok, fac lucrul ăsta, nu mă mai gândesc că n-o să-mi iasă. Trebuie să-mi iasă cumva!”. A fost un pic de emoție, în sensul că nu știam exact cum o să mă țin pe întuneric în fața unui public care are anumite așteptări; întotdeauna am senzația că dăruim ceva, și dorim să dăruim, iar aici a fost o foarte mare neliniște pe care am avut-o la început. Însă am vrut să descoperim, să creăm și să experimentăm lucrul ăsta.

Participarea la eveniment se face prin prezentarea certificatului verde.