Ultimul șitar din Dâmbovicioara îți spune de ce e un om fericit.
Casa Petruța, aparținând doamnei Petruța Rădescu, din Dâmbovicioara, județul Argeș, pe care o veți cunoaște într-un text viitor, a fost, pe 9 august, scena picnicului nocturn organizat de Asociația My Transilvania și Fundația Conservation Carpathia, cu sprijinul My Secret Romania.
Electric Camping/Full Moon Picnic la Dâmbovicioara a însemnat o drumeție ghidată pe Valea Cheii, informații despre flora și fauna din zonă și povești ale meșterului Viorel Brănescu, ultimul șitar din comună, alături de tatăl său. Și, bineînțeles, o cină pregătită cu multă pricepere și suflet de localnici. Plăcintă cu urdă sărată și mărar, cârnat afumat, jumări, pâine de la Rucăr, urdaș cu mămăligă și sloi de porc, gogoși cu dulceață de fragi, afine, zmeură, nuci umplute sunt doar câteva dintre bucatele delicioase care pot lăsa gura apă oricui.
În curtea Casei Petruța din Dâmbovicioara
Următorul eveniment din seria “Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia” va avea loc pe 7 septembrie, Cașcavea și ciorbă de oaie.
Bilete pentru eveniment AICI.
În 2018, Dâmbovicioara a primit titulatura de “stațiune turistică de interes național”. Asta și pentru că în zonă s-a păstrat multă arhitectură tradițională, cu acoperișuri din siță. Șița (sau șindrila) este o placă din lemn moale, de brad sau molid, de dimensiune mică și îngustă. Cu ea se învelesc acoperișurile sau pereții exteriori din zonele muntoase și se așază orizontal, precum țiglele. Iar meșteșugul facerii și montării lor îl mai are doar Viorel Brănescu și tatăl său, Titi, considerați ultimii șițari din acea zonă.
Meșterul Brănescu are 47 de ani, este căsătorit și are un băiat adolescent. Foișorul în care lucrează, atunci când nu e plecat pe teren, e muncă proprie. Spune că l-a construit în numai două săptămâni. Dar că ar fi putut să-l termine și mai repede dacă nu era ocupat și cu alte proiecte. Acolo l-am întâlnit și eu, la ceas de seară.
Viorel Brănescu lucrează în foișorul construit cu propriile mâini
Mai e interesată lumea să construiască tradițional?
Da, bineînțeles! Tot timpul am câte ceva de lucru. Fie la case, fie la biserici.
Aveam 14 ani când a început să-mi placă meseria
Cum ați învățat meserie?
De la tata, aveam 14 ani când a început să-mi placă meseria. Cât are fiul meu acum. Tata are azi 82 de ani și încă mai muncește. Deși eram elev la Rucăr, la un liceu tehnologic, nu m-am ferit de muncă și am stat lângă tata să-mi arate cum se face.
Și fiul? Ați reușit să predați ștafeta?
Cât de cât! Mai face și el. Dacă nu duce el tradiția mai departe, cine s-o mai ducă? Dar acum e-n clasa a IX-a, e plecat cu colegii într-o excursie, devine interesat și de altele.
Alți localnici nu fac ce faceți dvs.?
Nu mai există localnici care să facă asta. Doar eu cu taică-miu mai facem. Tata a construit o mulțime de case. Prima casă pe care a ridicat-o a fost a lui frati-miu, Titel, care stă aici, peste drum de mine, e făcută de mâna lui tata până la acoperiș.
Șițe care așteaptă să fie folosite
Cât durează să faceți un acoperiș din șițe?
Mie mi-a luat și două luni de zile. Depinde cât e de muncă. Uneori și fac șițele pentru acoperiș, alteori doar le montez.
La cât vă treziți dimineața?
La 5.30. De multe ori, la 6.00, sunt deja plecat cu treabă. Nu am timp să stau!
Omul de la munte are un fel al său de-a fi, de-a cunoaște mersul naturii
Trăiți aici de-o viață. Nu v-ați plictisit?
Nu! Trăiesc aici cu natura, cu animalele, cu gospodăria, cu familia. Alt loc nu cunosc. Și tata e la fel. Spune că, atunci când era mai tânăr, era prieten cu cerbii, că veneau din pădure, până aici, la noi, aproape de casă. Și eu sunt prieten cu dihăniile. Omul de la munte are un fel al său de-a fi, de-a cunoaște mersul naturii. Am fost și-n orașe mari, dar nu-i de mine, e agitație acolo…
Sunteți fericit cu viața pe care o aveți?
Da, super fericit (zâmbește).
Cine e harnic, are tot ce îi trebuie
Ce înseamnă fericirea pentru dvs.?
Munca de zi cu zi, copilul, femeia mea, gospodăria. Ce să fie mai important de atât? Cine e harnic, are tot ce îi trebuie. Orice om cu curte, dacă are niște găini, o grădină în care își pune una, alta și poate ceva animale, are totul, nu are cum să moară de foame. Doar cine nu muncește, n-are.
Ați fost vreodată trist?
Când a murit maică-mea, am plâns, am jelit-o, atât. În rest, nu. De ce să fiu trist? Muncesc, am femeie, am copil, mă simt împlinit.
Credeți în Dumnezeu?
Da! Dumnezeu e peste tot.
Cum îl simțiți pe Dumnezeu?
Ca pe mine și ca pe tine. Dumnezeu e în noi. Nu este special Dumnezeul meu. Îl simt și mai aproape când mai lucrez la vreo biserică. La un moment dat am lucrat la biserica din curtea spitalului de psihiatrie din Poiana Mare, un loc mai delicat, înțelegi? Mi s-a părut special că pot să pun umărul la treabă într-un loc în care oamenii au nevoie de ajutor, de înțelegere, de liniște.
Acest interviu face parte din proiectul “Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicații sau de modul în care rezultatele ei și ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Evenimentul a fost organizat de Asociația My Transylvania în parteneriat cu My Secret Romania.
Fotografiile au fost realizate de George Soare.
Următorul eveniment din seria “Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia” va avea loc pe 7 septembrie, Cașcavea și ciorbă de oaie.
Bilete pentru eveniment AICI.
2 comments
Mi-a plăcut mult acest interviu și imagini și tot, deșii sunt la servici in pauză, așa ca am spart pauza si am citit acest articol deosebit, cu oameni deosebiți..
Multumesc pentru muncă, si efortul de a ne lăsa si nouă o frantura din viata, munca și trăirea acestor oameni, si ne bucuram că mai există !
O Toamnă Îmbelșugată Tuturor !!!
Ma bucur ca ti-a placut, cu placere! 🙂