Sunt la recepția hostelului și tipa care tocmai a ieșit din tura de noapte vorbește la telefon:
– Aham, cam astea sunt filmele interesante ale zilei, la ce vrei să mergem?
Răsfoiește revista APERITIFF, care, pe parcursul festivalului, a apărut în fiecare zi cu știrile zilei trecute, astfel încât oamenii să fie mereu la curent cu ce se întâmplă la festival.
Eu cer o rolă de hârtie igienică și-o duc în cameră, pentru colegele mele de ocazie, care încă dorm buștean. Pe una dintre ele nu mai apuc s-o văd trează, ca multe altele care s-au tot perindat prin camera cu patru paturi, dispare înainte să aflu orice despre ea. Singura figură familiară cu care mă trezesc lângă patul meu cât sunt la Cluj e Ciara din Irlanda.
Caut stația lui 25 și după ce îmi iau bilet de la automat – au așa ceva la Cluj, 2 lei călătoria, simplu de folosit, fără gherete închise și alte complicații – aștept mașina care vine repede. 10 minute mai târziu sunt la Iulius Mall unde o să văd documentarul ”The Event” a lui Sergei Loznitsa despre dezmembrarea URSS care a început în august și s-a încheiat în decembrie 1991. Deși premiat la diferite festivaluri, pe mine mă plictisește și, după jumătate de oră, cedez și ies din sală. Sunt imagini interesante de arhivă, însă narațiunea e slabă, lipsește aproape cu desăvârșire, găsesc ritmul filmului prea încet.
Ajung acasă la Ștefan și rămân la masă alături de părinții lui pe care mă bucur să-i revăd, sunt cei care, anul trecut, m-au găzduit în timpul festivalului de muzică, timp de 4 zile. Rememorăm povești și reușesc să mă pilesc de la o vișinată dulce ca mierea. Adorm pe canapea, dar mă trezesc 30 de minute mai târziu, ca nouă. Ies în oraș și-ajung în Piața Muzeului unde, curând, primesc vestea că sunt invitată la gala de închidere TIFF și ăsta e mare lucru că pe cont propriu nu mai găsisem bilete la vânzare.
La Teatrul Național din Cluj înainte de începerea galei de închidere TIFF15, adică ediția 15 din anul 2016.
Deși vestea e bună, ceremonia începe în numai 15 minute, iar eu sunt în adidași și tricou și car un ghiozdan în spate, arăt cum arătam la 10 dimineața când am plecat de-acasă. Cum să apar așa pe covorul roșu? Ei bine, o să apar așa, că n-am încotro. Mă gândesc că o văd pe Sophia Loren în carne și oase și programul se schimbă brusc, trebuie deci să renunț la concertul Vița de Vie de la Urania și la filmul de după de la cinema ”Florin Piersic”, ”Clubul sinucigașelor”, o peliculă japoneză care-mi făcea cu ochiul despre adolescente care încep o ”mișcare” mai ciudată, se țin de mâini și se-aruncă în fața trenului.
Începe gala, oamenii urcă și coboară pe scenă, iau premii, țin discursuri, majoritatea i se adresează inevitabil și Sophiei Loren, care e în loja din stânga scenei, îmbrăcată în alb și politicoasă, de unde stau eu, pe rândul 13, văd că aplaudă fiecare premiat și mi se pare frumos. Când vine rândul ei, penultimul premiu decernat înainte de marele trofeu care a ajuns la ”Câini”, filmul lui Bogdan Mirică, toată lumea o aplaudă în picioare. Actrița Mădălina Ghenea îi dă premiul pentru întreaga carieră, apoi Sophia Loren vorbește cu căldură despre cariera ei. Însoțită de Tudor Giurgiu, iese apoi din scenă. Aceasta a fost Sophia Loren la TIFF! Mai beau o bere de final și, ruptă de oboseală, mă duc să dorm.
Bogdan Mirică a câștigat marele premiu TIFF pentru filmul ”Câini”. După ceremonie, el a dat interviuri pentru televiziuni.
A doua zi m-am grăbit să mănânc micul dejun la deja mult titrata ”Vărzărie”, un restaurant de pe Eroilor specializat în mâncăruri cu varză. Eu însă m-am oprit la omletă cu salată și cafea, prea era la prima oră. M-am dus apoi din nou la 25 ca să ajung la Iulius Mall, de data asta pentru un nou documentar ”Ingrid Bergman, despre ea însăși”, un film de Stig Björkman, care mi-a plăcut enorm.
Sala a fost plină ochi și pelicula de aproape 2 ore a spus povestea actriței suedeze cu multă căldură încât, până la final, nu avea cum să nu-ți devină familiară și dragă datorită spiritului ei viu și autenticității. Deși contestată, Bergman a trăit mereu așa cum și-a dorit și povestea spusă de cei 4 copii ai ei cu vorbe scrise de ea în jurnalele personale au făcut din experiența asta cinematografică un început perfect de zi.
Încântată de film, am revenit în Piața Unirii și cu puține așteptări și mult noroc am prins bilete la proiecția specială a lui ”Câini” la Cercul Miliar de la 22.00. Cele 200 de bilete s-au vândut în numai 30 de minute. La gala de închidere, cu o seară în urmă, Tudor Giurgiu a zis că ediția asta a fost prima care, în mod repetat, a avut multe filme care s-au rulat cu casa închisă. Confirm și eu asta, cel puțin pentru filmele românești abia am găsit bilete și dacă acesta ar fi publicul pentru regizorii noștri și-n alte orașe din țară, ar fi extraordinar!
Apoi, chiar la TIFF Lounge, am auzit vocea Mădălinei Ghenea în dialog cu Mihnea Măruță de la Pressone.ro, așa că m-am așezat pe scările din apropiere să ascult discuția dintre ei. Mădălina a vorbit despre toate, de la actorie, la fetița pe care și-a dorit s-o înfieze, la copilăria ei, pe urmă, la final, a dat autografe și-a făcut poze cu toată lumea. Mi s-a părut o tipă sinceră și caldă.
Mădălina Ghenea și Mihnea Măruță la TIFF Lounge.
Ziua lungă s-a încheiat după 12 noaptea, odată cu finalul proiecției filmului ”Câini” și așa, oficial, TIFF15 a ajuns la capăt. Am reușit cu chiu cu vai să dorm 6 ore înainte să plec spre gară și lungul drum spre București, de 10 ore, e o altă aventură care merită un text separat.
*
În gara din Cluj, așteptând trenul de Satu Mare care să mă ducă acasă, la București.
Pentru și mai multe povești intră pe Oameni & Gusturi, cea mai nouă platformă culturală creată de Staropramen, berea care și-a dorit mai mult de la gust și care anul ăsta prezintă TIFF. Rămâi alături de blogul meu, în zilele următoare o să-ți spun concluziile mele despre TIFF15 și despre ce a însemnat călătoria asta pe cont propriu, o experiență pe care mi-am creat-o așa cum mi-am dorit datorită Staropramen.
