Ziua Sfanta a Presedintelui e-n fiecare zi

by Andreea

Azi, Basescu a spus la Constanta cateva vorbe cu ocazia Zilei Marinei. Ca presedinte de stat, ca fost marinar, poate si viitor, in fine, la zi de ocazie, mesajul lui a fost o necesitate diplomatica. Echivalentul telefoanelor pe care le dam noi la zile de nastere pentru ca asa e frumos, nu pentru ca ne-ar mana neaparat o pornire sincera in privinta asta. De fapt, azi, Traian Basescu a fost poate mai onest ca oricand in urarile facute fostilor colegi de ape.

Nu conteaza ce-a spus Traian Basescu. Cum asta nu mai conteaza de multa vreme. Cam de cand ceea ce spune azi, se schimba maine, iar poimaine va fi declarat ca n-a vorbit niciodata despre cutare subiect. Dar conteaza obsesia publica de a-l face de cacat cu orice ocazie, chiar si cand demersul n-are absolut niciun sens.

Dupa ce si-a spus azi discursul si-a plecat de la pupitru, RTV si Antena 3 s-au grabit sa sublinieze ca presedintele a fost huiduit de cativa dintre cei aflati in public. Iar, apoi, din redactie s-a comentat, cu invitati, ca lumea e nemultumita, ca era firesc ca Basescu va fi huiduit si si-au amintit iar ca tara-i pe duca si oamenii mai slabi, darwinistic vorbind, asisderea.

E Ziua Marinei si e Sfanta Maria. Cam astea sunt evenimentele despre care vorbesti azi. Dar cand orice ocazie se transforma in prilej ca sa deturnezi, pentru a nu stiu cata oara, discutia inspre politic, mie mi-e greu sa ma decid cine e mai sarac cu duhul.

Stim ca tara e-n rahat, ca politicienii sunt varza, ca puterea e hulita, ca pe Basescu nu-l plac multi, ca Boc e sluga, ca se vorbesc vorbe si asa mai departe. Si-atunci, stiind toate astea, ce rost mai are ca, la peste 40 de grade si-n zi in care, pe marginea celor doua sarbatori, s-ar gasi multe altele de vorbit, sa-i dai inainte, ca moara stricata, pe-un subiect aflat deja in stare de putrefactie?

0 comment

You may also like

0 comment

ion August 15, 2010 - 4:22 pm

mai degreaba pionieri decat sluga. 🙂

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: