De ce îmi place Mihai Baractaru?

mihai baractaru

Mihai Baractaru trece linia de sosire în competiția de triatlon, Ironman Kona, cel mai important concurs de anduranță din această disciplină din lume.

Ieri m-am întâlnit cu Mihai Baractaru, primul român care a participat la cursa de anduranță Ironman Kona din Hawaii, cel mai important triatlon din lume. În Hawaii a luat naștere această disciplină sportivă datorită unui pariu pus între niște prieteni. Despre ce este vorba, am scris aici. Ultima dată când m-am întâlnit cu Mihai a fost în vară, înainte să plece la Ironman-ul de la Klagenfurt din Germania, competiție unde s-a clasat în primii trei la grupa lui de vârstă și care i-a adus și calificarea la Campionatul Mondial de la Kona. Am scris despre asta aici.

Așa că să-l revăd ieri a fost o bucurie și o onoare pentru mine. Despre cursă, despre marketingul american, despre sportul de performanță ca profesie recunoscută de lege prin alte țări voi scrie, în curând, pe site-ul Red Bull. Până atunci, textul ăsta este despre Mihai, despre motivele pentru care îmi place de el și de ce cred că, în anii care vor veni, va fi unul dintre marii câștigători de la Kona. E doar o chestiune de timp! Citește în continuare „De ce îmi place Mihai Baractaru?”

Limitless Workout: prima lună

good mood

Azi am absolvit prima lună de Limitless Workout. Urmează cea de-a doua. Sursă: Facebook

În urmă cu o lună mă înscriam în programul Limitless Workout fără să știu mare lucru despre el în afară de ceea ce vedeam în pozele de la antrenamente și ce postau participanții în program despre acestea sau Valentin Vasile, creator al programului și instructor. Aveam un singur obiectiv: să slăbesc 10 kilograme, să scad procentul de grăsime, să îmi tonific musculatura și să devin mai rezistentă la efort.

*

Ce a urmat a fost mai mult decât mi-am imaginat: două antrenamente săptămânale, alte trei sau patru individuale și alimentație corectă și sănătoasă în acord cu obiectivele mele și împărțită în trei mese principale și două gustări. Am plecat la drumul ăsta cu 59,4 kilograme și multe alte cifre în urma măsurătorilor pe care le-am făcut înainte de începerea programului. Citește în continuare „Limitless Workout: prima lună”

Limitless Workout: mesele

food

Prima regulă la Limitless Workout este că mușchii se fac în sala de sport și se păstrează în bucătărie

Dietă, ce cuvânt oribil! Așa mi s-a părut și mie până când am început Limitless și n-am mai avut de ales, mă angajasem să fac o treabă și dieta venea la pachet cu restul. A trebuit să mă împrietenesc cu acest cuvânt și să nu-l mai văd ca însumând totalitatea restricțiilor culinare, ci ca pe un prieten care avea să mă ajute să ajung la rezultatele pe care mi le doresc. Recunosc că mare parte din conotația negativă pe care termenul îl are este și din cauza felului în care se reflectă în vocabularul femeilor, una, două toate țin dietă sau vor să țină dietă sau au ținut dietă. Pufuleți, supă de varză, varză cât cuprinde, salate și pui pe grătar. Există câteva ”feluri” clasice care aglomerează spațiul media când vine vorba de pierderea kilogramelor în mod rapid, fără prea multă muncă și, evident, fără rezultate pe termen lung, dar celor mai mulți nu le pasă de asta. Citește în continuare „Limitless Workout: mesele”

Limitless Workout : depăşirea pragului psihologic de durere

if it was easy

„Muşchii se fac în sală, dar se menţin în bucătărie”, este mantra cu care am plecat în această călătorie a transformării de sine

Ieri am avut cea de-a doua oră de Limitless Workout. Am aşteptat începerea antrenamentului cu spaimă pentru că mă durea tot corpul. Aveam febră musculară la braţe, spate, fund, coapse şi gambe şi nu mi-am imaginat cum aş putea să fac exerciţiile, care se anunţau mai grele, în aceste condiţii. Într-un alt context, adică acela în care mă antrenez singură, cu siguranţă nu aş fi mers la sală, ci aş fi luat pauză până la recuperarea corpului. Dar, de data asta, nu am putut să procedez la fel, mai ales că nu sunt permise absenţele de la oră decât în cazuri excepţionale. Citește în continuare „Limitless Workout : depăşirea pragului psihologic de durere”

Limitless Workout: anduranţă pentru minte şi trup

Cred că oamenii care îşi doresc să încerce mai mult şi să fie mai buni în orice fac au şanse mari să reuşească dacă au o formă psihică bună spre foarte bună. Asta înseamnă că orice obstacole ar întâmpina, ei reuşesc să se mobilizeze şi să le depăşească pentru că ştiu că într-un ansamblu general acest obstacol este un episod care trece. Şi, cu cât dai drumul episodului respectiv, fără să te cramponezi de el, cu atât eşti mai liber să faci treabă mai departe. Pe scurt: oamenii care nu se cramponează nici de succesele, nici de insuccesele lor au şanse mai mari să crească din punct de vedere al experienţei practice şi spirituale. Citește în continuare „Limitless Workout: anduranţă pentru minte şi trup”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑