Lucian Nicolae: ”Când eram copil, credeam că toate mamele cântă în casă”

Ultimul brunch din din proiectul „Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia” ne-a adunat pe toți la Bumbuia, pe 9 noiembrie, în comuna Gura Foii, din județul Dâmbovița. ”Zacuscă de ghebe și tochitură” a avut loc într-o zi de noiembrie neverosimil de caldă, cu aproape 30 de grade și o invazie de buburuze scăpate de sub control.

Când am ajuns la ultimul brunch din serie e greu de spus. Anul acesta am colindat prin Muntenia și Oltenia cu sentimentul că sunt turistă în propria țară fiindcă, fără aceste evenimente, multe dintre locurile și dintre oamenii care ne-au primit în gospodăriile lor ar fi rămas pentru totdeauna necunoscuți. Timpul a zburat ca vântul și ca gândul și, deși cu brunch-ul de la Bumbuia am avut, cu siguranță, parte de un final fericit, dorul pentru weekendurile prin țară și mâncărurile locale delicioase va veni mai repede decât ne-am gândi. Citește în continuare „Lucian Nicolae: ”Când eram copil, credeam că toate mamele cântă în casă””

Costel Amza: ”În sat, oamenii mă știu drept Costel Cruceru”

Într-o lume imprevizibilă, un lucru e sigur pentru fiecare dintre noi: moartea.  Iar unii oameni, prin prisma meseriei pe care o au, sunt aproape de ea tot timpul. Vara aceasta, în comuna Urși, din județul Vâlcea, am sărbătorit nu numai primul brunch din acest loc, ci și restaurarea care se apropia de final a micii biserici din lemn din secolul al XVIII-lea.

Biserica din lemn, despre care se spune că a fost ridicată în 1757, poartă hramul ”Buna Vestire” și ”Arhangelul Mihail” și are picturi murale exterioare și interioare viu colorate. Este o mică bijuterie arhitecturală de care localnicii sunt mândri și pe care, toți cei care o vizitează, o îndrăgesc pe loc datorită dimensiunilor sale reduse care face din încăpere un loc intim în care ai sentimentul că poți, într-adevăr, să fii mai aproape de Dumnezeu. Citește în continuare „Costel Amza: ”În sat, oamenii mă știu drept Costel Cruceru””

[Lidia în Hong Kong]: Scrisoare de dragoste

Lidia Rățoi scrie despre viața ei în Hong Kong. O găzduiesc pe acest blog să spună povești despre orașul pe care-l iubește și unde se simte, în sfârșit, acasă. Fă cunoștință cu ea și cu viața într-un oraș ”larger than life”.

“Sometimes I’m in the mood, I wanna leave my lonesome home
And sometimes I’m in the mood, I wanna hear my milk cow moan
And sometimes I’m in the mood, I wanna hit that highway road
But then again, but then again, I said oh, I said oh, I said
Oh babe, I’m in the mood for you.”

Bob Dylan, Baby I’m in the mood for you

Numele meu e Lidia Rățoi. M-am născut pe 5 iulie 1992, în orașul Bacău, România. Sunt cercetător în arhitectură robotică și profesor universitar în cadrul Hong Kong University. Predau atelierul de arhitectură pentru anul 2 și cursuri de fabricare robotică și modelare generativă pentru studenții din toți anii. Citește în continuare „[Lidia în Hong Kong]: Scrisoare de dragoste”

Cele șase calități ale unui povestitor prezentate de jurnalista americană Jacqui Banaszynski

Storytelling-ul (arta de a spune povești) e considerat unul dintre job-urile viitorului. Poate că să ai aptitudini tehnologice contează din ce în ce mai mult, însă dacă simți că ești un povestitor înnăscut, ai toate șansele să fii printre oamenii căutați în următorii 50 de ani de către HRi. Sunt câteva motive pentru care arta povestirii nu va muri, iar unul dintre ele e faptul că, de ceva vreme, brandurile nu mai vând produse, ci povești.

Pe scurt, lumea a tot consumat în ultimii ani și, dacă ne uităm la noile tendințe, atunci felul în care facem asta s-a schimbat: cumpărăm mai documentat, mai cumpătat, mai atenți, calitate, nu cantitate. Reciclăm, reutilizăm, ne gândim la mediu, second hand-ul vine iar la putere. De aceea, brandurile trebuie să țină pasul cu toate astea și cu dorința oamenilor de a pune din nou emoțiile pe primul plan. O poveste = o emoție (sau mai multe). Citește în continuare „Cele șase calități ale unui povestitor prezentate de jurnalista americană Jacqui Banaszynski”

Maria Neacșu:”Visul meu e să transform casa părintească în muzeu”

De data asta, vremea n-a ținut cu noi. Dar asta nu ne-a împiedicat să avem un eveniment plin de voie bună, în care am mâncat delicios și-n care am aflat lucruri dintre cele mai interesante despre locurile și obiceiurile în care ne-am adunat. Adică la Poienarii de Argeș, în județul Argeș, la ”Plăcintă de dovleac, chiseliță, taci și-nghite”, pe 5 octombrie.

De la ciulamaua de praz și până la stufatul de miel, gustul bucatelor alese au fost desăvârșite de poveștile doamnei Maria Neacșu, culegătoare de folclor și cea care a salvat de la pieire zestrea muncită cu mâinile goale și sudoare de către bunica și mama ei.

Evenimentul a fost organizat, ca de fiecare dată, de Asociația My Transylvania și My Secret Romania, cele două grupuri de prieteni care își doresc să te readucă mai aproape de viața la sat și de mâncarea simplă, cu produse locale și cu gusturi incredibile, pe care părinții și bunicii noștri le cunosc prea bine. Citește în continuare „Maria Neacșu:”Visul meu e să transform casa părintească în muzeu””

Mihai Bîscu: ”Bucuria pentru mine o reprezintă aplauzele copiilor”

Într-o toamnă care se încăpățânează să rămână senină și călduroasă, nu e de mirare că pe 12 octombrie, curtea casei din Costești, Vâlcea, în care a avut loc brunch-ul ”Dovleac copt, castane și mâncare de gutui”, a fost plină-ochi, încă un eveniment sold-out dintr-o serie care, în 2019, ne-a purtat prin Oltenia și Muntenia, în călătorii geografice și, mai ales, culinare, pe care nu le vom uita prea curând.

Evenimentul a fost organizat, ca de fiecare dată, de Asociația My Transylvania și My Secret Romania, cele două grupuri de prieteni care își doresc să te readucă mai aproape de viața la sat și de mâncarea simplă, cu produse locale și cu gusturi incredibile, pe care părinții și bunicii noștri le cunosc prea bine.

De data aceasta, mici și mari, ne-am reunit în gospodăria lui Ilie Huidu, cunoscut drept ”îmblânzitorul de cai” de la poalele parcului național Buila-Vânturarița, pe care azi o locuiește și o îngrijește familia Meseșan, mândră de reputația bunicului lor și de amintirile pe care, împreună, le-au adunat ca azi să le dea mai departe vizitatorilor. Citește în continuare „Mihai Bîscu: ”Bucuria pentru mine o reprezintă aplauzele copiilor””

Esther Perel, față în față cu soțul ei, Jack Saul, la Unfinished 2019

Unfinished, festivalul de idei de la București, care a avut loc între 26 și 29 septembrie, a pus punct celei de-a treia ediții. Cu o participare pe care am perceput-o mai numeroasă decât anul trecut, Unfinished se remarcă prin câteva trăsături care-l fac unic în peisajul evenimentelor de acest gen din România:

  • participarea e gratuită, tot ce trebuie să faci e să completezi un formular de înscriere și să speri că vei fi selectat.
  • invitații, numiți ”thinkers” în acest context, sunt de renume internațional așa că ai șansa ca-n cele patru zile de festival să stai umăr la umăr lângă persoane ca psihoterapeuta Esther Perel, artistul Daniel Horowitz, regizoarea Adina Pintilie sau jurnalista de la The New York Times, Farah Nayeri; sunt doar câțiva dintre cei care au călcat pragul acestui loc.
  • evenimentul este un combo de prezentări, dialoguri și workshop-uri și fiecare participant își poate crea propria experiență, alegând ceea ce îl interesează sau îl atrage; cu toate că în imaginație ai vrea să mergi la tot ce se poate, în realitate e dificil să fii prezent și atent la aproximativ 10 ore de happening-uri pe zi, toate având loc în cadrul festivalului.
  • pentru că nu este supraprodus, evenimentul e unul relaxat, în care ca participant cel mai bine e să go with the flow și să te adaptezi schimbărilor din mers care au loc în program sau informațiilor care apar ad hoc sau o singură dată, deși, poate, s-ar putea să fie importante; de pildă, Esther Perel, care a fost unul dintre main speakerii de anul trecut, a apărut în programul de anul ăsta spontan, într-o postare a organizatorilor pe pagina de Facebook a evenimentului și abia în ziua prezenței ei la eveniment, și în calendarul oficial online.

Citește în continuare „Esther Perel, față în față cu soțul ei, Jack Saul, la Unfinished 2019”

Petre Stan: ”Am lucrat și de plăcere, și de necaz”

La doar o oră și jumătate de București, cu mașina, ajungi la Ferma Piscicolă din Ciocănești, județul Călărași. Aici a avut loc, pe 14 septembrie, o nouă întânire, a opta, din cadrul seriei #MunteniaBrunch, organizată de Asociația My Transylvania și My Secret Romania, cele două grupuri de prieteni care își doresc să te readucă mai aproape de viața la sat și de mâncarea simplă, cu produse locale și cu gusturi incredibile, pe care părinții și bunicii noștri le cunosc prea bine. În plus, le-au fost alături și WWF România și Ferma Piscicolă Ciocănești, gazda evenimentului.

DJI_0465.jpg
Vedere din aer către Ferma Piscicolă Ciocănești

Pește, icre de pește și saramură de pește” a fost un eveniment sold out, căci numeroși au fost invitații care au vrut să poposească în lunca Dunării ca să încerce borș de pește și alte bucate specifice locului, gătite de localnici cu ingrediente din curțile lor. S-au minunat și s-au lins pe degete, și, în afara mâncării, s-au plimbat prin sat, au pescuit, s-au plimbat cu barca și au asistat la demonstrații de meșteșuguri. Gazda lor, venită din apropiere, din comuna Spantov, a fost meșterul Petre Stan, în vârstă de 76 de ani, care lucrează, de când era adolescent, cu lemnul. Asta a făcut toată viața lui. Citește în continuare „Petre Stan: ”Am lucrat și de plăcere, și de necaz””

De ce e Cristina Neagu de neoprit?

Pe 18 septembrie, într-un eveniment privat la Apollo 111 în București, Red Bull Media House a lansat filmul ”Cristina Neagu: Un 8 de neoprit”. Filmul poate fi văzut AICI. Am fost și eu printre invitații zilei de miercuri pentru că, așa cum unii dintre voi știu, scriu și pe platforma RedBull.ro.

În 21 de minute, atât cât durează filmul, oricine poate înțelege de ce Cristina Neagu e cea mai bună handbalistă din lume, un rezultat la care a început să muncească încă din copilărie și la care, peste ani, a ajuns datorită iubirii pentru acest sport, perseverenței, determinării, dar și capacității de-a trece peste accidentări și de-a se recupera, de fiecare dată.

participanti mihai stetcu.jpg
Invitații care au văzut în premieră ”Cristina Neagu: Un 8 de neoprit”

Cea mai nouă accidentare, din decembrie 2018, de la Campionatul European din Franța, a însemnat o a treia operație majoră din cariera sa după o ruptură de ligament încrucișat la piciorul drept și aproape un an de zile de recuperare. M-am întâlnit la începutul anului cu ea, în februarie, și am făcut atunci un interviu despre situația ei. Citește în continuare „De ce e Cristina Neagu de neoprit?”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑