comunicare, Oameni

Ochii celor care nu pot să vadă: câinii-ghizi

Te-ai gândit vreodată cum te-ai descurca într-un oraș ca București sau în alte orașe din România dacă nu ai vedea? Orașele din țara noastră nu sunt prea prietenoase cu oamenii cu dizabilități. De fapt, ele nu-s prea prietenoase cu pietonii și cetățenii lor, în general. Imaginează-ți atunci prin câte eforturi trec oamenii cu nevoi speciale ca să se descurce pe cont propriu pe stradă sau prin alte locuri publice. Majoritatea sunt condamnați să aibă mereu nevoie de ajutor sau să ajungă izolați pentru că nu se pot deplasa singuri.

Organizația Light into Europe vrea să schimbe treaba asta pentru persoanele nevăzătoare. De doi ani și jumătate, de când există în România, Light into Europe crește și antrenează câini ghizi pe care apoi îi oferă, fără niciun cost, persoanelor nevăzătoare ajutându-i astfel să se reintegreze în societate ca cetățeni independenți.

Depinde însă și de fiecare dintre noi să le facem viața mai ușoară acestor oameni, să înțelegem de ce un nevăzător are nevoie de câinele său ghid oriunde și oricând și cum putem da și noi o mână de ajutor, dacă vrem, în creșterea acestor căței. În plus, există o lege care spune că o persoană nevăzătoare are voie cu un câine ghid în ORICE spațiu public, adică în magazine, restaurante și chiar spitale.

Am vorbit cu Rob Bousie, manager de dezvoltare la Light into Europe, și-am aflat mai multe despre munca acestei organizații și despre ce înseamnă să ai zi de zi căței în preajma ta. Continuă lectura

Standard
Oameni, Timp liber

În inima Transilvaniei

Mi-am dat seama recent că unul dintre motivele pentru care îmi place să plec din București în weekend e ca să dorm mult și bine măcar o noapte. Un somn profund, liniștit și odihnitor cum acasă nu prea îmi mai iese de mult timp. Nu pentru că aș avea neliniști sau frământări sau gânduri care mă țin trează, ci pentru că, cumva, în jur e mereu zgomot de fond.

Așa că m-am bucurat enorm când am ajuns weekend-ul trecut în Saschiz, județul Mureș, o comună aflată la 20 de kilometri depărtare de Sighișoara, la o pensiune nouă și frumoasă, Keisd, pierdută pe niște străduțe departe de șoseaua principală. Locul e proiectul și munca de cinci ani a unor oameni care au avut curajul să își facă pe fonduri europene o casă primitoare, nu însă fără emoții, căci de la plan la realitate e mereu un drum lung și adesea doar cu încredere și nervi de oțel poți duce la capăt visul. Dar asta e o poveste pe care să v-o spună gazdele dacă ajungeți acolo cândva! Continuă lectura

Standard
Oameni, Sport

Sticla de plastic din care bei azi ar putea fi mâine în noua ta pereche de adidași

În fiecare an, aproximativ 8 milioane de tone de plastic ajung în apele lumii. E imens! Din cauza asta, tot mai multe animale marine se îmbolnăvesc sau chiar mor după ce înghit bucăți din plasticul care ajunge pe fundul mărilor și oceanelor și care conține tot felul de compuși chimici toxici.

indo

O plajă din Indonesia s-a transformat într-un covor de materiale plastice și gunoaie

De aceea, tot mai multe branduri iau situația asta personal și se întreabă cum pot transforma această problemă într-o soluție. Continuă lectura

Standard
comunicare, Oameni

Copii care au copii

Ca mulți copii, și eu m-am jucat când eram mică de-a mama și de-a tata. Sau mi-am imaginat că păpușile pe care le am sunt copiii mei. Evident, imitam ceea ce vedeam în familie și îmi asumam roluri care credeam eu că definesc ceea ce înseamnă să fii un om mare.

Pentru mulți, joaca asta inocentă se transformă azi în realitate mult prea devreme. România e țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe minore care devin mame. Conform statisticilor, azi o mamă din zece e minoră, iar anul trecut 17.000 de fete sub 18 ani au dat naștere unui copil. Continuă lectura

Standard
Oameni, Timp liber

Life is a bitch and then you die. Interviu cu scriitoarea Lavinia Braniște despre romanul ”Interior zero”

Interior zero e romanul Laviniei Braniște pe care l-am citit anul trecut, dar pe care nu mi-l pot scoate din minte. Să ne înțelegem: citesc mult, dar rețin puțin din ce citesc. Recunosc că n-am nici o memorie prea bună, însă nu pot să spun nici că sunt prea multe cărți care se lipesc de mine și pe care simt nevoia să le recitesc.

Cu Interior zero lucrurile stau diferit pentru că nu ai sentimentul că citești o carte, că ai de-a face cu ficțiunea, ci că, fără să-ți dai seama, ai devenit parte din realitatea prezentată acolo. Hei, stai, de fapt, sentimentul îți e familiar fiindcă s-ar putea să fi trăit momente familiare celor din carte sau se poate să te fi întâlnit până acum cu oameni ca cei care-s acolo sau, și mai rău, s-ar putea ca pentru o vreme să fi fost chiar tu unul dintre oamenii ăia nesuferiți despre care scrie Lavinia (poate încă ești unul dintre ei).  Continuă lectura

Standard
Campanii, Oameni

Femei care trăiesc pe stradă

Femeia din imaginea de mai sus se numește Kailah și trăiește pe stradă. Am văzut-o prima dată în filmul scurt, dar de impact realizat de Bustle. E un film despre femeile care trăiesc pe stradă și despre cum reușesc să se descurce, în fiecare lună, cu ciclul menstrual și igiena intimă. A fost prima dată când m-am gândit că printre multe alte probleme pe care aceste femei le au, aceasta e încă una dintre ele, poate printre cele mai neplăcute și sâcâitoare.

Așa că ce faci atunci când nu ai bani pentru absorbante? Creativitatea te ajută, în mod sigur, să vii cu soluții care să te scoată din impas și sunt sigură că azi, în România, multe femei găsesc în continuare astfel de soluții chiar dacă nu trăiesc pe stradă. Sărăcia e o problemă care afectează, conform statisticilor, aproape 40% din populația țării noastre. E imens! Gândiți-vă, deci, că printre acești oameni sunt femei pentru care 10-15 lei pe lună pentru un pachet de absorbante sunt un lux pe care nu și-l permit. Continuă lectura

Standard
Oameni, Timp liber

Acasă, pe drum. Povești de la Elena și Cosmin ca să cunoști mai bine lumea în care trăiești

Elena Stancu și Cosmin Bumbuț sunt o jurnalistă și un fotograf din București care în urmă cu mai bine de patru ani au făcut o mare schimbare în viața lor: s-au hotărât să trăiască într-o rulotă și să-și facă meseria fiind mereu pe drum. Nu le-a fost ușor, însă, în timp, s-au adaptat noilor condiții de viață. În plus, miza lor era mai mare decât disconfortul: să fie alături de oamenii ale căror povești le spun, în comunitățile lor, pe perioade nedeterminate, astfel încât să fie siguri că înțeleg mai bine lucrurile despre care scriu. Poveștile lor pot fi citite pe site-ul Teleleu și, mai nou, în cartea ”Acasă, pe drum”, apărută la editura Humanitas. Continuă lectura

Standard