Când am primit invitația de la Avon de a-i însoți în satul Valea Părului din comuna Beceni, județul Buzău pentru o zi de frumusețe acordată fetelor și femeilor din sat, ideea mi s-a părut genială. Atât de mișto încât, până în preajma plecării, nici nu mi-a trecut prin cap că, de fapt, sensul de bază al numelui face referire la fruct. Sunt deșteaptă uneori, nu?
Peste 30 de femei (și un bărbat, fotograful) ne-am strâns sâmbătă dimineață în parcarea din fața cafenelei (and more) Manufaktura din Piața Victoriei, o zonă la 10 minute de mers de unde locuiesc, și una dintre preferatele mele din oraș datorită atmosferei relaxate și locurilor de ieșit cu prietenii, dacă vrei să o arzi puțin mai fancy pentru o zi. Continuă lectura →
Aproape 40% din copiii din România se duc la culcare flămânzi, nu au suficiente haine, nu au suficienți pantofi și, despre educație, cu greu mai poate fi vorba în aceste condiții. De aceea, unii dintre părinții acestor copii aleg să îi lase în grija statului unde, cred ei, că acestor copii le va fi mai bine, că cineva va avea grijă de ei și că vor avea ce să mănânce. Mi se pare o cifră tragică din mai multe puncte de vedere:
Că sunt atât de mulți copii care o duc atât de rău
Că sunt atât de mulți adulți care o duc atât de rău
Că lipsa de educație se perpetuează
Că arată lipsa unui sistem social care să funcționeze.
În 1995, părinții tatălui meu au murit la o diferență de câteva luni unul de celălalt. Bunicul a murit într-un cămin de bătrâni de insuficiență cardio respiratorie după o lungă și grea suferință din cauza bolii Parkinson cu care s-a luptat timp de aproape cinci ani de zile și care, spre sfârșit, l-a imobilizat la pat. Bunica a avut grijă de el în tot acest timp, însă un cancer spontan și agresiv a pus-o și pe ea la pat, astfel încât tata și cei trei frați ai lui au început pe rând să-și ia concediu ca să aibă grijă de el, până când căminul a devenit singura soluție ca lucrurile să fie ținute, cât de cât, sub control. Sora lui tata a luat-o pe bunica la ea acasă și a îngrijit-o până la final. Amândoi erau oameni în vârstă, bolile amândurora deveniseră agresive și tata alături de frații lui au făcut tot ce au putut ca să le fie bine părinților.
Când mă gândesc la situația de atunci îmi dau seama cât de mult i-ar fi ajutat și pe bunici, și pe tata și frații lui un loc ca Hospice Casa Speranței din Brașov, primul centru din România, înființat în 2001, care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă unui număr de peste 2000 de copii și adulți cu boli terminale, în fiecare an. Ce ar fi însemnat, atât pentru bunicii mei, cât și pentru tata și frații lui, să beneficieze de acest ajutor specializat, de care România încă duce lipsă pentru că, în ciuda eforturilor mari și bunei organizări, Hospice Casa Speranței deservește doar 9% dintre bolnavii terminali din România și familiile acestora. Vă dați seama, deci, cam câți oameni cu boli terminale în această țară se chinuie pe cont propriu să ducă o viață decentă până la finalul zilelor atunci când nu au acces la servicii specializate. Suferința lor e de neimaginat! Continuă lectura →
În urmă cu trei ani de zile am devenit liber profesionistă și am ales să muncesc pe cont propriu. Îmi aduc și acum aminte emoția deciziei mele și toate întrebările care mi-au venit în minte o dată cu ea. Cele mai importante dileme ale mele pe care am vrut să le rezolv cât mai repede au fost legate de sănătatea și finanțele mele. Știam că, de acum înainte, voi fi propriul meu șef, așa că va trebui să am grijă de mine atât profesional, cât și personal.
Am vorbit cu multe femei din jurul meu care lucrau pe cont propriu de mai multă vreme și am descoperit că puține dintre ele își puseseră acest fel de probleme. Multe dintre ele îmi spuneau că se vor gândi la aceste aspecte mai târziu, în viitor, sau, în cazul sănătății, atunci când situația o va cere. Adică, pe scurt, atunci când li se va întâmpla ceva și vor trebui să ia măsuri. Continuă lectura →
Sunt fericită când sunt cu oamenii pe care-i iubesc. Iar familia mea se numără printre acești oameni. De aceea, momentele în care ne strângem la aceeași masă aș vrea să dureze o veșnicie. Sunt tot mai puține prilejuri să facem asta, așa că, atunci când există vreun motiv, trag de toată lumea să ne strângem laolaltă. Așa cum am făcut zilele trecute, când am avut o chiulotă de vită de la Karpaten Premium Angus.
Am auzit poveștile tuturor și întâmplări de tot felul de o mie de ori. Le-aș mai asculta de încă o mie pentru că știu că timpul curge în defavoarea tuturor. Văd imaginea de ansamblu: că nu vom fi unii cu alții pentru totdeauna și că e mai bine să mă bucur de orice moment cu ei. Continuă lectura →
În urmă cu 14 ani, medicul german Frank Hoffman era în duș când i-a venit o idee simplă, dar genială: instruirea persoanelor nevăzătoare astfel încât să poată să depisteze cancerul mamar în stadiul său incipient, doar prin palpare, și cu un grad de reușită mai mare decât aparatura tehnologică pusă la dispoziție.
Când în 2005 medicii ginecologi din Germania au fost înștiințați că nu mai pot trimite la mamografie femei despre care nu sunt siguri că ar putea avea cancer la sân, doctorul Hoffman a știut că trebuie să facă ceva. ”Nu aș fi putut să stau față în față cu o pacientă care mă întreabă dacă totul e bine și eu să-i spun fără ezitare că totul e grozav,” spune medicul. Aceasta cu atât mai mult cu cât 20% dintre cazurile de cancer mamar sunt în rândul femeilor sub 50 de ani. În Germania, doar femeile între 50 și 69 de ani beneficiază de mamografie ale cărei costuri sunt decontate de casa de asigurări. Continuă lectura →
La începutul acestei luni am scris despre un proiect nou, care îmi atrăgea atenția: Irina Vasilescu strângea fonduri ca să cumpere absorbante pentru femeile fără adăpost. De la copiii cei mai săraci, la copiii cei mai deștepți și până la artiștii buni și mai puțini cunoscuți, Irina spune că e ONG-istă de când a intrat în câmpul muncii. ”Acum gândesc ateliere de ecologie și protecția mediului și, în timpul liber, umblu pe străzi cu pachete cu absorbante pentru femeile foarte sărace,” spune ea.
Proiectului i s-a alăturat, încă de la început, și Alexandra Tănase, care de câțiva ani ajută persoanele defavorizate – face teme cu copiii din Ferentari, gătește uneori pentru oamenii străzii și acum umblă și ea pe străzi cu pachete cu absorbante.
Am vorbit cu Irina despre proiectul Pe Stop, despre ce a reușit să facă în numai o lună de când l-a anunțat public și despre ce planuri pe termen lung are.
Alexandra pregătește pachetele cu absorbante pentru beneficiare
Cum ți-a venit ideea proiectului Pe Stop?
Pe Stop nu este o idee originală. De fapt, nu cred că originalitatea este miza într-un astfel de proiect, ci utilitatea. Am văzut în toamnă un reportaj despre o persoană care făcea asta în SUA – Nadya Okamoto. A părut o idee foarte utilă, așa că am preluat-o – i-am scris și Nadyei că aș vrea să fac asta și s-a bucurat! Între timp, am aflat că astfel de inițiative au apărut prin cam toate colțurile lumii.
Ce faci în mod concret?
Strângem fonduri și cumpărăm produse de igienă intimă (absorbante, pantyliners etc.), pe care le distribuim lunar femeilor foarte sărace din București. Spun „noi” pentru că suntem două – Alexandra Tănase a venit în echipă la foarte scurt timp după ce am început proiectul. Lucrăm pro bono și, inițial, produsele erau cumpărate din banii noștri de buzunar. În continuare acoperim noi o parte din costuri.
Am început proiectul abia din ianuarie, dar ne străduim să facem totul cât mai structurat și previzibil, ca beneficiarele să știe că se pot baza pe ajutor în fiecare lună. Mai sunt vreo două zile din campania de crowdfunding (până pe 28 februarie se pot dona bani la sprijina.ro/cauze/pe-stop). În plus, toată săptămâna aceasta, până pe 4 martie inclusiv, se pot dona produse în coșurile pe care le-am amenajat în 4 locuri din București – Dianei 4, Macaz, Manasia Hub și Facultatea de Farmacie.
Este posibil ca, în curând, să avem nevoie și de voluntari, așa că dacă sunt persoane care și-ar putea dona câteva ore de weekend pe lună ca să ne ajute la făcutul pachetelor și distribuție, ne pot scrie pe pagina de Facebook sau pe mail -irina.vasilescu30@gmail.com.
Cine sunt femeile pe care le ajuți?
Prima oară, în ianuarie, am căutat în locurile unde știam că se găsesc mai multe persoane fără adăpost. Am avut cel mai mare succes la Gara de Nord, unde am și revenit acum. Alexandra a venit apoi cu ideea să mergem și în Ferentari, la școala unde Valeriu Nicolae organizează în fiecare duminică sesiuni în care voluntarii vin să facă teme cu copiii dezavantajați. Părinții copiilor vin lunar acolo și primesc detergent, pastă de dinți etc. A fost ușor să ne alăturăm și noi cu pachetele Pe Stop. Acum ne străduim să ajungem la adăposturile de noapte și curând vom vorbi și cu cantinele sociale.
Cum au răspuns femeile?
Până acum am dat 68 de pachete – 9 în ianuarie și 59 în februarie. Încercăm să ne stabilizăm, în curând, pe la 100 de pachete lunar. Toate persoanele s-au bucurat. Vreo două au fost stânjenite din cauză că erau și bărbați în apropiere și o singură persoană a refuzat pachetul, bănuiesc că din aceeași cauză. În medie, oamenii au fost neașteptat de plăcut surprinși și de deschiși.
Ai avut parte și despre bețe-n roate. Despre ce a fost vorba?
Da – a fost, cred, o neînțelegere în cadrul echipei de la un adăpost de noapte – directorul ne-a anunțat telefonic că suntem binevenite, iar când am ajuns acolo, în ziua și la ora stabilite, asistenta de tură ne-a refuzat. Zilele astea încercăm să rezolvăm problema și căutăm să obținem o permisiune scrisă.
Pachete cu absorbante pentru beneficiarele Pe Stop
Ce îți propui în perioada următoare și cum anume te-am putea ajuta noi?
Vrem să ajungem cam la 100 de pachete lunar și la o stabilitate – în sensul că femeile pe care le vizăm ar trebui să știe să ne caute la anumite zile, în puncte fixe. Încercăm să introducem, în curând, și niște discuții despre igiena menstruală cu beneficiarele. Mergem din aproape în aproape. Ne ajută orice donație, în produse sau bani, orice voluntar și orice sugestie. Numai să nu fie sugestia cu cupele menstruale, că am primit-o de multe ori și am explicat de ce nu putem dona cupe menstruale, aici.
De ce crezi în proiectul tău?
Pentru că este nevoie de el și pentru că neașteptat de mulți oameni au avut încredere în noi. Dacă îl făceam doar o dată, ar fi fost o simplă „faptă bună” – dar răspunsul susținătorilor la apelul nostru ne-a încredințat că putem face ceva mult mai structurat. Pe Stop oferă o rezolvare unei probleme fiziologice și, în același timp, ajută beneficiarele să câștige un strop de demnitate. În curând, cum scriam mai sus, plănuim să introducem și o componentă educativă.
Coș pentru donarea absorbantelor la Dianei 4, București
