Eram în facultate când am avut discuția cu părinții mei: ce vrem să se întâmple cu noi după ce murim? Nici unul dintre noi nu suntem religioși așa că am ajuns la concluzii repede, cu toții vrem să ne donăm organele și apoi să fim incinerați. Intuitiv, m-a atras mereu ideea asta, la fel cum mă atrag țările din Asia, de care mă simt aproape din punctul de vedere al gândirii, chiar dacă nu mă leagă nimic în mod direct de ele. Poate doar că bunicul meu avea porecla Chinezul datorită ochilor. Sau poate că, într-o altă viață, am fost acolo.
Nu sunt o persoană mistică, dar îmi place să cred în șansa unor alte vieți, chiar dacă nu-mi amintesc de ele. Știu că sunt tehnici prin care unii oameni mărturisesc că au avut acces la vieți anterioare, de exemplu hipnoza, dar nu m-am simțit tentată vreodată să o încerc. Dacă reîncarnarea e adevărată sau doar o poveste frumoasă e mai puțin important, însă ce mi se pare atrăgător e faptul de-a putea reveni aici – dacă avem norocul de-a fi din nou oameni – și de-a încerca să facem mai bine ca ultima dată. Continuă lectura
