Oameni, Sport, Timp liber, Uncategorized

Merg la Wimbledon să mă întâlnesc cu o legendă a tenisului, Andre Agassi

Azi, 2 iulie, voi pleca la turneul de tenis de la Wimbledon, cel mai vechi turneu de tenis din lume și cel mai prestigios, la care toți marii jucători visează. Acolo mă voi întâlni, într-un interviu față în față, cu Andre Agassi, legenda tenisului mondial și câștigător la Wimbledon în 1992, printre altele. Ca o curiozitate, ultimul său antrenor, înainte de retragerea sa din viața sportivă, a fost Darren Cahill, antrenorul actual al Simonei Halep, sub îndrumarea căruia sportiva a câștigat recent primul ei Grand Slam, la Roland Garros. Și Simona participă la acest turneu. Continuă lectura

Standard
Oameni, Timp liber, Uncategorized

Dacă viața nu ți-a ieșit bine din prima, poate că mai ai o a doua șansă

Eram în facultate când am avut discuția cu părinții mei: ce vrem să se întâmple cu noi după ce murim? Nici unul dintre noi nu suntem religioși așa că am ajuns la concluzii repede, cu toții vrem să ne donăm organele și apoi să fim incinerați. Intuitiv, m-a atras mereu ideea asta, la fel cum mă atrag țările din Asia, de care mă simt aproape din punctul de vedere al gândirii, chiar dacă nu mă leagă nimic în mod direct de ele. Poate doar că bunicul meu avea porecla Chinezul datorită ochilor. Sau poate că, într-o altă viață, am fost acolo.

Nu sunt o persoană mistică, dar îmi place să cred în șansa unor alte vieți, chiar dacă nu-mi amintesc de ele. Știu că sunt tehnici prin care unii oameni mărturisesc că au avut acces la vieți anterioare, de exemplu hipnoza, dar nu m-am simțit tentată vreodată să o încerc. Dacă reîncarnarea e adevărată sau doar o poveste frumoasă e mai puțin important, însă ce mi se pare atrăgător e faptul de-a putea reveni aici – dacă avem norocul de-a fi din nou oameni – și de-a încerca să facem mai bine ca ultima dată. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Crăciunul, sărbătoarea copilăriei la care ne întoarcem mereu

Când ai avut o copilărie frumoasă, tot ce s-a întâmplat atunci te urmărește pe viață. Eu sunt nostalgică și îmi aduc des aminte de multe momente deosebite pe care le-am trăit atunci. Iar sărbătoarea Crăciunului e una dintre ele. Așa că, nici azi, nu aș putea să îmi imaginez zilele astea fără brad și fără familie. Așa am crescut. În jurul meu, oamenii văd Crăciunul în felul în care sărbătoarea asta s-a imprimit în casele lor când erau mici. Pentru unii, Crăciunul e grozav, un prilej de voie bună, de cadouri, de colinde, de voioșie. Pentru alții, dimpotrivă, e un chin, o cheltuială-n plus, ceva artificial. Fiecare e liber să simtă cum dorește, până la urmă totul e o proiecție a felului nostru de-a fi, de-a gândi și de-a simți. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Un documentar care merită văzut despre atentatul terorist de la Maratonul de la Boston din 2013

Pe 15 aprilie 2013, celebrul Maraton de la Boston (a 117-a ediție) a fost zguduit, la propriu și la figurat, de 2 bombe care au explodat la distanță de numai câteva secunde una de cealaltă în apropierea liniei de sosire a competiției. 4 oameni au murit atunci, printre care și un băiat de numai 8 ani, iar peste 250 de oameni au fost răniți, unii dintre ei rămânând cu infirmități permanente, asemănătoare celor cu care se întorc soldații din teatrele de război atunci când vreo bombă le explodează prin preajmă.

La 3 ani de la eveniment, HBO în colaborare cu cotidianul The Boston Globe au lansat documentarul ”Marathon: The Patriots Day Bombing”. Astfel, pe 21 noiembrie 2016, cetățenii Statelor Unite ale Americii au putut să înțeleagă mai bine ce a însemnat acest atac pentru câteva familii care au avut de suferit în mod direct de pe urma lui, fie pentru că au rămas fără picioare, fie pentru că au pierdut copii, fie pentru că au documentat povestea, de la momentul exploziei până la condamnarea la moartea a unuia dintre atacatori, de numai 19 ani la vremea aceea, singurul care a și fost prins în viață, pentru că fratele lui a fost omorât într-o ambuscadă a poliției. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

A little bit of history repeating: grunge revival cu Space Needle

Am crescut cu muzica grunge în liceu. Alice in Chains, Soundgarden, Faith No More și, bineînțeles, Nirvana. Deși propriu anilor 80-90, nici în anii mei de liceu, 2000, stilul ăsta nu și-a pierdut din importanță. Dimpotrivă! Pentru mine și mulți prieteni el a fost ca un părinte: trupele ne-au inspirat cu muzica și versurile lor, iar reprezentanții lor cu stilul de a fi și de-a spune lucrurilor pe nume, de-a rămâne, indiferent de moda vremii și valorile schimbătoare ale societății, puri, atât cât se poate.

Pentru unii dintre ei, caracterul stricat al oamenilor a fost prea mult și, în acest sens, liderul trupei Kurt Cobain a ales, în cele din urmă, să moară. Conștientă de tendința de a romantiza poate dispariția acestuia, trecerea în neființă din cauza drogurilor a unui icon ca Kurt Cobain înseamnă pentru mine concluzia tristă pe care, odată cu trecerea anilor, o trag, tot mai mult, și eu: e dificil să-ți păstrezi o inimă liniștită și o minte clară când situațiile ori oamenii pot, câteodată, să te facă să te iei cu mâinile de cap. Fără să intenționez să cad în butoiul cu melancolie și să vă iau și pe voi cu mine, spun doar că jocul vieții are nuanțe foarte ușor confundabile, unde câteodată e greu să-ți menții echilibrul. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

The day we give in is the day we die

Am auzit de multe ori versul acesta – ”The day we give in is the day we die” – după ce a avut loc Colectiv și, ca atunci când eram în fața vreunui text pe care trebuia să-l interpretez și al cărui înțelesuri mi se păreau la prima mâna ca apoi să descopăr nu doar că nu e așa, dar că are mai multe, la fel s-a întâmplat și cu fraza asta simplă din cântecul trupei Goodbye to Gravity.

Ce înseamnă ” ziua în care renunțăm e ziua în care murim”? Ziua în care renunțăm la a mai crede, la a mai munci, la a ne mai trezi cu scop, ziua în care renunțăm la noi? Sau poate ziua în care, obosit de toate greutățile care apar când mergi pe drumul tău, decizi că vei juca așa cum ti se spune fără să mai ai bătăi de cap inutile? Când ești pe linia pe care ți-o impun alții, e întotdeauna mai simplu. Dar e și satisfăcător? Pentru mulți, pentru mine, nu.

”The day we give in is the the we day” înseamnă să nu te dai bătut pe mai multe fronturi, să nu te dai bătut în primul rând în raport cu tine atunci când vrei ca lucrurile din jurul tău să fie mai bune, ca totul să fie mai bine. Știu că acest vers s-a pus adesea în relație și cu (poate mai ales cu) politicienii pentru că, într-un fel sau altul, legile lor anapoda sau legile neaplicate au dus și ele, într-o măsură, la tragedia de anul trecut. Corupția. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Poveste cu tata, vecini și căței

În noaptea în care am revenit de la Valencia la București, am ajuns acasă la 1 noaptea. Eu m-am culcat cum am intrat pe ușă, dar pentru tata lucrurile au stat diferit. Să vă zic de ce. Cum a intrat în scara blocului, a văzut acolo un caca de câine. Apoi, în fața ușii de la apartament, pipi de câine. S-a apucat, deci, să strângă peste tot, chiar și la ușa de la intrarea în bloc, deși mai putea să aștepte o noapte, dar ăsta e tata.

Știa că pipi și caca sunt de la câinii vecinei de la 3, care are 2 maidanezi foarte grași pe care-i lasă singuri să coboare în curtea din spate a blocului să ia aer. Ea a rămas singură după moartea soțului, s-a îmbolnăvit și mai și, abia merge, deci cățeii ei își fac de cap. Tata s-a dus la ea a doua zi și-a rugat-o să găsească o soluție că nu e frumos ce se întâmplă și dacă el poate să ajute cumva, să-i zică, o va face. Aceiași câini însă îi irită pe alți vecini mai mult și, de obicei, nu pe cei de cursă lungă în bloc, ci pe chiriașii temporari, însă sunt de acord că și ei trebuie să se simtă bine unde stau, dar mai contează și cum faci să te simți bine. Continuă lectura

Standard