Otilia Ciotău e prima femeie din România care a escaladat muntele Everest

Pe 23 mai 2019, la ora 6.50 dimineața, pe ruta nordică, dinspre Tibet, cu oxigen suplimentar și însoțită de un Sherpa, Otilia a atins cel mai înalt vârf din lume, de 8.848m.

Finanțistă, matematiciană, ciclistă, alpinistă, marinar amator, câteodată scriitoare și, de la începutul acestui an, prima femeie din România care a reușit să escaladeze cel mai înalt vârf din lume, Everestul. Otilia Ciotău, de 38 de ani, a avut un vis și, cu mult antrenament și încredere, l-a dus la capăt. ”Sunt un om care visează mult,” spune ea.

Otilia locuiește în Washington D.C., SUA, unde lucrează la Banca Mondială, însă e originară din Suceava. A crezut mereu în steaua ei norocoasă și-n muncă. ”Visul te împinge dincolo de zona de confort și te ajută să explorezi teritorii – atât în interiorul tău, cât și în exterior – care ar rămâne altfel necunoscute,” explică Otilia, care a realizat ascensiunea pe Everest pentru a-și demonstra că poate să facă asta, dar și pentru a le încuraja pe fetele și femeiele de pretutindeni că, orice își propun, pot reuși, și că nu au nevoie de niciun fel de permisiune pentru a face orice își doresc.

Am vorbit cu Otilia Ciotău despre cum a luat naștere visul ei, despre cum s-a pregătit pentru el și despre ce a însemnat să urce până la 8.848m, cu patru coaste fracturate și-un ghid indiferent. ”În viață te confrunți în permanență cu urcușuri și coborâșuri și este în regulă să fie așa,” crede Otilia.

Când ți-a venit ideea de a urca pe cel mai înalt vârf al lumii, pe Everest?

Chiar dacă nu erau munți în apropierea orașului în care am crescut, jocul meu preferat când eram copil era să „escaladez”. De ce? Pentru că mă atrăgea atât provocarea de a ajunge sus, cât și perspectiva diferită pe care o aveai de acolo. De fiecare dată când ajugeam sus, vârtejul de gânduri dispărea în mod magic și puteam să fiu în armonie cu mine, natura sau orașul. Așa că am găsit o metodă să urc în fiecare copac și aproape pe fiecare clădire din cartier, chiar după ce vecinii care m-au zărit, mi-au alertat părinții, care mi-au interzis total acest tip de joc.Aveam paisprezece ani când am citit despre Constantin Lăcătușu, primul român care a urcat pe Everest. Trecusem de vârsta cu urcatul în copaci și citeam tot mai mult despre munți, așa că știrea cu prima ascensiune a unui român m-a făcut să visez să ajung acolo într-o zi. Am ajuns să fac liste după liste cu munții pe care urma să-i escaladez. Toate listele începeau cu același nume, Everest. Cum în familia mea majoritatea timpului era dedicat studiului științelor exacte, iar sportul și timpul petrecut în natură erau neglijate aproape total, m-am gândit că e imposibil pentru mine să ajung vreodată acolo. Ce nu am știut atunci, dar am aflat mai târziu, este că, studiind matematica și concentrându-mă pe rezolvat probleme dificile, îmi antrenam de fapt mintea și voința și că acest tip de antrenament era la fel de important pentru o expediție pe Everest ca antrenamentul fizic.

IMG_0018.jpeg
Otlia Ciotău a avut un vis și l-a îndeplinit

De ce ți-ai dorit să urci pe Everest în condițiile în care nu ești alpinistă profesionistă și nici sportul, așa cum spui, n-a făcut parte din viața ta pentru multă vreme?

Am pus visul cu urcatul pe Everest deoparte pentru mulți ani ca să studiez finanțe și matematică și să construiesc o carieră. Până când, într-o zi, în timp ce lucram la un proiect care este foarte aproape de sufletul meu, am înțeles că a venit momentul ca visul meu să fie scos de la naftalină. Proiectul despre care vorbesc este “girl empowerement” și urmărește încurajarea fetelor și femeilor tinere în construirea încrederii în sine pentru a avea curajul de a visa la lucruri mari și a porni în îndeplinirea acestor vise. Visul meu era un fel de “frumoasa din pădurea adormită” și se treazea la viață după mai bine de douăzeci de ani. Acum lucrurile erau diferite pentru că eram o persoană sportivă și petreceam mult timp în aer liber, pe bicicletă sau colindând pe culmile din parcul național Shenandoah. M-am gândit că dacă reușesc să îndeplinesc un vis care mi s-a părut imposibil pentru douăzeci de ani, fetele care vor auzi povestea mea nu vor lăsa atât de mulți ani să treacă fără a încerca să își îndeplinească visele care lor li se par imposibile.

Ce înseamnă pentru tine ”girl empowerment”? De ce a fost important să dai ascensiunii tale o valoare simbolică ?

“Girl empowerment” pentru mine înseamnă să ajuți o fată să înțeleagă ce resurse nebănuite are la dispoziție înăuntrul ei. De ce este important pentru mine să încurajez fetele să aibă încredere în ele și să lupte pentru a deveni cine își doresc de fapt să fie? Pentru că, pentru mult timp în copilărie, mi-a lipsit încrederea de sine. Nu determinarea sau curajul, ci încrederea în șansele de reușită a ceea ce voiam de fapt să fac și să devin. Suntem tentați să credem că cineva care a reușit în viață a fost întotdeauna un învingător și a avut la dispoziție circumstanțele favorabile pentru a reuși. Dar lucrurile nu stau tocmai așa, din contră. Ascultând istorisiri ale femeilor care au eșuat de multe ori înainte de a reuși, în ciuda șanselor aproape de zero, m-a făcut să mă îmbarc în proiecte dificile și să le duc, de multe ori, cu succes la bun sfârșit. De aceea, m-am gândit că pot să îmi împlinesc visul „imposibil” și să inspir la rândul meu, dând înapoi societății ceva din “înțelepciunea” la care am avut acces acum mai bine de douăzeci de ani.

Suntem diferiți, și pe unii dintre noi ne motivează mai mult ce putem să facem pentru alții decât ce putem să facem pentru noi pentru că e important și pentru că are altă semnificație. Dacă aș fi încercat să urc pe Everest numai pentru a-mi urma visul, poate aș fi renunțat la ascensiune încă din tabăra avansată, chiar mai devreme. Știind că nu urc numai pentru mine, ci pentru a inspira cine știe câte fete să aibă încredere în sine și să îndrăznească chiar dacă simt că e imposibil, m-a ajutat să continui să urc chiar atunci când condițiile au fost foarte potrivnice. De multe ori aveam lacrimi în ochi pentru că rucsacul greu făcea cele patru coaste fracturate să se deplaseze, dar am continuat să urc, spunându-mi că durerea e pentru câteva săptămâni, pe când reușita – dacă are loc – va dăinui pentru totdeauna și va inspira cine știe câte alte reușite.

Citește interviul integral pe site-ul Red Bull, acolo unde l-am publicat. 

 

 

 

 

 

 

Află de la Cori Grămescu de ce un stil de viață sănătos înseamnă să fii bine cu tine

Tot ce oferă femeilor cu care lucrează, Cori Grămescu a testat, mai întâi, pe pielea ei. Unicitatea lui Cori vine din luciditatea ei și capacitatea de-a se autoanaliza, așa că informațiile pe care le are și învățămintele pe care le trage sunt actualizate mereu și, implicit, mereu actuale.

Cori Grămescu face parte din primul val de instructori și antrenori de fitness din România, dintr-o vreme în care fitness-ul și discuțiile despre alimentație și stil de viață sănătos nu erau la fel de populare ca azi. E antreprenoare, conduce sala ei de fitness dedicată femeilor, LadyFit Gym (cu 2 sedii, la Unirii și Aurel Vlaicu/Pipera, ambele în București) și oferă consultanță în nutriție și lifestyle. E doar o mică parte din toate activitățile pe care le are Cori, dar e esența. Citește în continuare „Află de la Cori Grămescu de ce un stil de viață sănătos înseamnă să fii bine cu tine”

Antrenoarea care îi ajută pe adolescenți să iubească sportul

E ușor să iubești mișcarea dacă te obișnuiești cu ea de mic.

Andreea Pavel face sport de când se știe. De la atletism de performanță la antrenor de fitness, pentru Andreea drumul acesta a venit natural și și-a urmat mereu inima. Însă pasiunea ei pentru mișcare e mereu dublată de cunoaștere și disciplină. Sunt ingredientele care au ajutat-o să evolueze și să treacă de la a preda în săli mici de fitness până la propria sală, The Training Room by Andreea Pavel, în care azi e alături de publicul ei favorit, adolescenții.

Pe Andreea am cunoscut-o când am făcut, cu ani de zile în urmă, un curs de instructor de fitness în cadrul Move On. A fost una dintre profesoarele mele și mi-au plăcut aerul ei vesel, stilul riguros și, evident, exercițiile pe care le putea face. De atunci, am urmărit-o în parcursul ei profesional și acum mi s-a părut un moment bun să aflu povestea ei în detaliu.

Așa că, în continuare, îți ofer povestea de viață a unui om care a crezut mereu în sine și care a făcut tot ce a depins de el ca să obțină cât mai mult dintr-un domeniu pe care-l iubește, sportul. Citește în continuare „Antrenoarea care îi ajută pe adolescenți să iubească sportul”

Echilibru în sport și alimentație pentru rezultate pe termen lung

Când am început eu să fac sport în mod organizat, prin 2013, am dat de știre despre asta și comunității mele on-line. Pe de-o parte, am făcut-o din entuziasm pentru că începeam o activitate nouă, care îmi plăcea și mă motiva, pe de altă parte era modul meu de-a promite că nu mă voi lăsa de mișcare pentru că mă lăudasem deja cu asta în dreapta și-n stânga și, dacă aș fi dat înapoi, m-aș fi făcut de râs.

Pentru mine, entuziasmul a fost mereu și înger, și demon, căci, de multe ori, am dat 100% implicare în situații vizavi de care ar fi trebuit să fiu, de fapt, mai moderată. Cu toate acestea, chiar dacă, până la final, lucrurile au arătat diferit, am putut să revin în scris în fața celor care mă citesc și să spun: m-am înșelat, uite cum s-au petrecut de fapt lucrurile. Asta fac și acum. Citește în continuare „Echilibru în sport și alimentație pentru rezultate pe termen lung”

Sportul este pentru toată lumea

În weekend-ul care a trecut am fost la al doilea concurs al meu de alergare, Half Bucharest Marathon. Am alergat 2,5km, adică în cursa populară, pentru cauza organizației Salvați Copiii și dotarea cu echipament medical vital a secției de neonatologie de la Spitalul Universitar București. Pentru ei, din donații, am strâns 545 de lei și, în total, organizația a reușit să strângă peste 40.000 de lei, bani cu care vor lua un aparat mai performant decât ceea ce își propuseseră inițial. De ani de zile, Salvați Copiii dotează spitalele și maternitățile din România cu astfel de echipament medical pentru că țara noastră e pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea în rândul prematurilor. Citește în continuare „Sportul este pentru toată lumea”

Dă o șansă la viață prematurilor de la Spitalul Universitar din București

În fiecare zi, în România, e câte ceva de rezolvat. Sunt atât de multe de făcut, încât nu e loc de plictiseală sau de lipsă de opțiuni. Fiecare dintre noi poate alege cu inima unde vrea să ofere energia, timpul și, uneori, banii. Și asta e minunat pentru că avem multe exemple în jurul nostru că, din nimic, se pot construi lucruri vitale pentru societate, așa cum e, de pildă, primul spital de oncologie și radioterapie pediatrică construit exclusiv din donații și sponsorizări. Citește în continuare „Dă o șansă la viață prematurilor de la Spitalul Universitar din București”

Prima mea cursă de alergare

Niciodată nu e prea târziu să încerci ceva nou! Pentru mine noul a fost weekend-ul acesta, când am avut prima mea cursă de alergare. Am fost la Bucharest International 10K unde am participat la cursa populară de 3,4km și unde am strâns din donații de la voi 500 de lei pentru cauza organizației Habitat for Humanity România care ajută familiile cu posibilități reduse să aibă un acoperiș decent deasupra capului fie prin reabilitarea locuinței, fie prin construirea uneia noi. Am pus și eu de mai multe ori osul la treabă pe șantierele lor, pentru că, pe lângă specialiști, locuințele prind viață cu ajutorul voluntarilor. Citește în continuare „Prima mea cursă de alergare”

Runners for Humanity: Alerg la Bucharest International 10K 2019

Sunt șase ani de zile de când fac mișcare în mod constant, chiar dacă am mai avut și eu pauzele mele mai lungi, după care fiecare revenire m-a făcut să promit că niciodată nu o să mai fac pauze de mișcare mai lungi de două săptămâni. De ce? Pentru că orice pauză lungă te face să te simți, atunci când reiei mișcarea, ca și când n-ai depus efort niciodată în viața ta. Mușchii te dor iar ca-n prima zi când i-ai pus la treabă și trebuie s-o iei de la zero cu construirea rezistenței și-a flexibilității. Citește în continuare „Runners for Humanity: Alerg la Bucharest International 10K 2019”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑