Un director de școală a fost ras în cap de unul dintre elevi

Cele mai frumoase povești sunt cele despre care e greu să scrii pentru că sentimentul pe care-l trăiești atunci când le citești e dificil de descris în cuvinte. Poate că, de aceea, pentru mine, rușii rămân unii dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile: ei au înțeles natura umană cu toate subtilitățile ei și au scris despre asta cu înțelegere și, mai ales, compasiune.

O astfel de poveste frumoasă a avut loc zilele trecute la o școală din SUA. Acolo, directorul, domnul Hardy, a fost ras în cap de către un elev, Jackson, în fața colegilor săi. De ce s-a întâmplat asta? Ei, bine, în weekend-ul care tocmai se încheiase, băiatul s-a ras în cap în semn de solidaritate cu bunicul lui bolnav de cancer. La școală, colegii au făcut mișto de el și de felul în care arată. Citește în continuare „Un director de școală a fost ras în cap de unul dintre elevi”

În băncile primei Școli Românești din Șcheii Brașovului

-Vasile Andreea Ioana!

-Prezent!

Îmi imaginez că la început de secol 16 prezența la școală se făcea așa cum am prins-o și eu în anii mei de școală. Apoi, când se consemna cine e și cine nu e la oră, începea învățarea propriu-zisă a lecției. Oare cine a stat în băncile acestei școli în care mă aflu și eu? Încerc, cu puterea imaginației, să mă duc cu sute de ani în urmă, pe când cartea și limba română își făceau loc în viețile localnicilor (primele cursuri aici în limba română au avut loc în anul 1583) și să-mi dau seama ce-a însemnat pentru mintea și sufletul lor să aibă parte de cunoaștere.

Sunt în prima școală românească din Brașov, construită în cartierul vechi al orașului, Șcheii, în curtea bisericii Sf. Nicolae, în anul 1760 (până la construcția clădirii, orele de curs se țineau în biserică și-n anexele sale, nu prea conta, atâta vreme cât se făcea carte). Sunt în sala de clasă Anton Pann, după numele povestitorului binecunoscut, care-a fost și profesor aici, și mă încearcă un sentiment de nostalgie pentru că tot ce e aici, de la bănci și până la tăblițe și numărătoare, este original.

20160925_141242

Prima școală românească din Brașov. Citește în continuare „În băncile primei Școli Românești din Șcheii Brașovului”

Copilul de pe holul școlii

Când mă gândesc la mine în școala generală îmi vine în minte un copil cuminte, silitor și, totuși, hotărât să se poarte așa cum simte. Citeam, socoteam, desenam, în fine, făceam tot ce trebuie să facă un școlar, dar nu îmi plăcea deloc când eram constrânsă CUM anume să le fac pe toate astea.

Mi se părea că maniera în care dau gata o temă, un exercițiu, un răspuns ține de judecata mea, de spiritul meu, de soluția creativă pe care eu o găsesc și care nu e treaba nimănui.Atunci am învățat și înțeles pentru prima dată că oamenii mari cred că ei au adevărul, că e ca ei sau nu e deloc!

Dacă în privința unor ore clasice ca româna, matematica, istoria sau geografia, la vremea aceea, diversitatea în metodele de predare era mai degrabă o utopie și nici nu-mi trecea prin cap că lucrurile ar putea sta diferit, la orele creative ca muzica, desenul și, de ce nu, chiar și educația fizică, găseam momentul perfect să mă manifest. Citește în continuare „Copilul de pe holul școlii”

Prima sală de sport la sat

La orașe, mulți copii chiulesc de la orele de sport. La sate, mulți copii n-au văzut niciodată cum arată o sală de sport în școala lor. Este și cazul comunei Bahnea din județul Mureș unde 160 de copii speră ca până la finalul lunii aprilie a.c. să aibă parte de prima lor sală de sport și, implicit, de ore de educație fizică.

Proiectul ”Prima sală de sport la sat” a fost pornit de Merci Charity Boutique, care a cooptat sala LadyFit Gym – first gym for delicate women a lui Cori Grămescu (și pentru care eu fac comunicarea) în rolurile de fundraiser și comunicator.

Obiectivul este să strângem împreună 7.500 de euro din cei 12.000 necesari, bani care vor fi folosiți la ridicarea sălii de sport și utilarea ei.

De această sală de sport vor beneficia și copiii din satele alăturate așa că este un bine care se va răspândi rapid.

Pentru noi, cei care suntem în București sau în orașele mari, sălile de sport încep să devină mai degrabă o banalitate, într-atât încât căutăm forme de mișcare tot mai diverse care ies dintr-un cadru organizat, închis.

Pentru copiii aceștia însă o sală de sport este de neînchipuit și maidanul pe care noi îl căutăm acum este singurul spațiu în care ei s-au mișcat vreodată în mod natural, fără să-și pună problema că, și-n spatele sportului, există o știință și că, unii dintre ei, s-ar putea, într-o zi, să ajungă la fel de buni la asta ca unii dintre colegii lor la mate, română sau desen.

Orice donație e binevenită!

 

Blog la WordPress.com.

SUS ↑