-Vasile Andreea Ioana!
-Prezent!
Îmi imaginez că la început de secol 16 prezența la școală se făcea așa cum am prins-o și eu în anii mei de școală. Apoi, când se consemna cine e și cine nu e la oră, începea învățarea propriu-zisă a lecției. Oare cine a stat în băncile acestei școli în care mă aflu și eu? Încerc, cu puterea imaginației, să mă duc cu sute de ani în urmă, pe când cartea și limba română își făceau loc în viețile localnicilor (primele cursuri aici în limba română au avut loc în anul 1583) și să-mi dau seama ce-a însemnat pentru mintea și sufletul lor să aibă parte de cunoaștere.
Sunt în prima școală românească din Brașov, construită în cartierul vechi al orașului, Șcheii, în curtea bisericii Sf. Nicolae, în anul 1760 (până la construcția clădirii, orele de curs se țineau în biserică și-n anexele sale, nu prea conta, atâta vreme cât se făcea carte). Sunt în sala de clasă Anton Pann, după numele povestitorului binecunoscut, care-a fost și profesor aici, și mă încearcă un sentiment de nostalgie pentru că tot ce e aici, de la bănci și până la tăblițe și numărătoare, este original.
Prima școală românească din Brașov.
Azi, școala este muzeu și poate fi vizitat sub îndrumarea preotului și filologului Vasile Oltean. Adică domnul părinte e și popa de la biserica Sf.Nicolae, care e în aceeași curte cu școala și muzeograf, cel care face turul școlii și care știe o grămadă de informații despre cărțile de acolo, peste 4000 la număr, alături de alte peste 30.000 de documente valoroase. Pe majoritatea le-au descoperit sătenii, din întâmplare.
De pildă, multe dintre cărți au fost ascunse când au venit comuniștii la putere. Ana Pauker, printre primii lideri comuniști, dăduse lege ca, anual, un număr de cărți de sorginte bisericească să fie arse până când, la nivel național, să nu mai rămână niciuna. Așa își imagina ea că poate să înceapă construcția omului nou. Numai că unii dintre preoți, mai destupați la cap, au ascuns cărțile până să vină oficialii să le pună pe foc.
Așa s-a întâmplat și la Sf. Nicolae, căci părintele de la acea vreme a ascuns cărțile în spatele unei uși în clopotniță pe care apoi a zidit-o. Comoara a fost descoperită mulți ani mai târziu de un sătean care a dărâmat peretele din greșeală când a tras de un lemn, a găsit ușa, a deschis-o și a văzut cărțile.
Preotul și filologul Vasile Oltean lângă tiparniția Coresi cu care s-au scos primele cărți în limba română.
Ce este grozav la acest loc este că aici, pe lângă școală, a existat și tiparnița diaconului Coresi, datorită căruia s-au tipărit primele cărți în limba română. “Dac-am cetit, bine am ispitit și socotit și am aflat că toate tâlcuiesc, acleverează și întăresc cu Scriptura sfântă și mie tare plăcură și am scris cu tipariul voao fraților românilor să vă fie pre învățătură!”, scria diaconul Coresi la acea vreme.
De ce a fost important diaconul? Pentru că în 32 de ani, alături de colaboratorii săi, a tipărit aproape 40 de cărți care au circulat pe teritoriul românesc de la acea vreme, făcând astfel posibilă stabilizarea limbii române, cum zic mărturiile ”biruința definitivă a scrisului în limba poporului.”
Biserica Sf. Nicolae fotografiată din dreptul intrării profesorilor din prima școală românească din Brașov.
Pentru mine a fost o experiență extraordinară să fiu aici pentru că scrisul face parte din viața mea și să pot să văd unde au luat naștere primele cărți în limba română a fost aproape magic. Prin dăruirea și înțelegerea oamenilor acelor vremuri că fără școală și mintea-i puțină, am ajuns și noi, azi, unde suntem, ca popor de sine stătător cu limbă proprie și ăsta nu e deloc puțin lucru într-un spațiu, care la acea vreme, era sub conducere străină. Ce-a făcut, pe scurt, cartea? A reușit să ducă vorba românească în toate ținuturile în care se vorbea limba asta, s-o conserve și, mai ales, s-o răspândească.
Putem zice că și datorită diaconului Coresi limba română există azi?
Cu siguranță da, ba chiar aș îndrăzni să spun că piatra de temelie îi aparține.
