Mamă de skater: Emilia Ghilaș (continuarea interviului de pe site-ul Red Bull)

Zilele trecute am vorbit cu Emilia Ghilaș, mama lui Rareș, în vârstă de 13 ani, despre pasiunea pentru skate a copilului care a reușit să antreneze întreaga familie și să o facă părtașă la tot ce face Rareș în acest sport.

Emilia a povestit, pe larg, despre ce înseamnă pentru ea să fie alături de fiul ei. Prima parte a interviului a fost publicat pe Red Bull, iar acum, pe blogul meu, scriu continuarea pentru că răspunsurile Emiliei și onestitatea și deschiderea cu care a răspuns sunt o sursă de inspirație pentru mine și, sper, pentru oricine va citi.

Care este secretul tău în relația cu Rareș?

Discutăm mult. Asta e cheia. Şi mai este una, întotdeauna l-am tratat ca pe un adult. Asta şi pentru că am avut cu cine. Rareş este un despicător al firului în patru pentru că el înainte de orice trebuie să înţeleagă de ce se întâmplă aşa şi nu altfel. Cine îl cunoaşte, zic iarăşi asta, ştie despre ce vorbesc. Este un mare povestitor, dar şi ascultător şi dacă vrei un sfat de la el, ai venit la persoana potrivită.  Sunt mândră de felul în care gândeşte, de modul în care analizează lucrurile. Îi plac poveştile de viaţă, este empatic şi sensibil. Nu ştiu dacă neapărat asta va fi  în  avantajul lui în vremurile proaste pe care le trăim, dar am speranţa că generaţiile lor vor face ceva în sensul schimbării. M-a uimit mult maturitatea lui!  Citește în continuare „Mamă de skater: Emilia Ghilaș (continuarea interviului de pe site-ul Red Bull)”

De-o zi: Slatina

Îmi aduc vag aminte cum Ana și cu mine ne-am decis să mergem până la Slatina ca parte din călătoriile noastre de-o zi (deocamdată) din weekend în care vrem să vedem ce mai e prin țară și, mai ales, prin locurile în care, în mod obișnuit, mai nimeni nu s-ar deranja să meargă. Un exemplu clar în acest sens e reacția celor mai mulți dintre prietenii noștri când le-am spus unde mergem – Și ce faceți la Slatina? – dar și răspunsul unui algeriano-francez cu care am băut vin într-o zi și care umblă mult prin țară cu business-ul lui – Dacă vrei să știi unde NU poți să faci nimic în Slatina, îți spun eu. Cu toate astea, mi se pare că ne-am hotărât spre destinația asta după ce am citit că Centrul Vechi din Slatina a fost refăcut. O informație parțial adevărată pentru că ceea ce a fost refăcut este drumul pietonal, însă clădirile, majoritatea monumente istorice și clasate ca atare, sunt încă în paragină și așteaptă schimbarea la față.

conac radomiresti

Conacul Brătășanu, comuna Radomirești, Olt.

foto: Ana Citește în continuare „De-o zi: Slatina”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑