Timp liber

Experiența mea la Neversea

Neversea a fost primul meu festival de muzică la care am participat anul ăsta. Sora mai mică a lui Untold, festivalul Neversea a avut loc între 7-9 iulie, între plajele Modern și 3 Papuci din Constanța, lângă portul Tomis. Au fost 3 zile pline cu muzică datorită celor 7 scene existente și o grămadă de lucruri de făcut și-n afara programului. A fost un festival cu bune și câteva rele, dar, în ansamblu, o experiență reușită, de care m-am bucurat.

20170708_174144.jpg

În timpul zilei, lumea a stat la plajă și-a făcut baie.

Am ajuns la Constanța pe 7 iulie și după ce m-am cazat la hotelul Oxford, un loc decent, de trei stele, recondiționat în 2011, am și plecat spre festival pentru că nu mai aveam răbdare și voiam să văd despre ce este vorba. De la hotel până la festival era o distanță de vreo 5 km pe care i-am făcut de cele mai multe ori dus-întors cu autobuzul. Pe toată durata festivalului au circulat non stop autobuze speciale și asta a ajutat enorm, am apreciat transportul public și faptul că s-a mișcat foarte bine. Un bilet a costat 5 lei, a avut valabilitate 24 de ore și puteai să ți-l iei și prin SMS. Continuă lectura

Standard