Timp liber

Barcelona e mereu o idee bună

Sunt unele orașe pe care nu contează de câte ori le-ai văzut: să te reîntorci acolo e mereu o idee bună. Iar Barcelona e unul dintre aceste orașe dintr-o mulțime de motive: e muzeu în aer liber și ai o grămadă de lucruri de văzut, vremea e mai mereu bună și caldă, ai mâncare delicioasă, străzile sunt pline cu oameni și, nu în ultimul rând, Marea Mediterană e la doi pași și, deci, accesibilă oricui, oricând. Anul ăsta eu am revăzut Barcelona pentru a doua oară și-am înțeles, încă o dată, de ce multe cunoștințe de-ale mele s-au mutat acolo în ultimii ani: pur și simplu te simți bine. Continuă lectura

Standard
Timp liber

Spania în 7 zile

E prima mea dată când fac un asemenea tur de forță și vizitez câte un loc nou în fiecare zi. S-a întâmplat cu ocazia vacanței în Spania pe care am petrecut-o recent alături de părinții mei, cu care, în fiecare an, plec într-un loc nou. Pe de-o parte ca să petrecem timp împreună, pe de alta fiindcă,  de obicei, drumul și cazarea sunt oferite de ei drept cadou pentru ziua mea de naștere, care e pe 17 iulie. Cred că aveam 24 de ani când le-am spus că prefer să-mi petrec ziua de naștere astfel cu ei, adică fiind împreună într-o călătorie. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Românca Luiza Fatyol, singura solistă invitată la ceremonia din 17 aprilie de la Domul din Köln, în memoria victimelor din zborul Germanwings

Pe 24 martie a.c., întreaga lume a rămas în stare de șoc după ce pilotul Andreas Lubitz în vârstă de 27 de ani a prăbușit, în mod intenționat, avionul pe care îl pilota și care avea la bord 150 de pasageri. Pe 17 aprilie, în memoria victimelor, s-a organizat o ceremonie la Domul din Koln, la care au participat 500 de rude ale celor decedați, alături de o echipă de psihologi și consilieri, laolaltă cu membri ai echipelor de căutare care au muncit în Alpii Francezi zile la rând și reprezentanți ai companiei Lufthansa, sub a cărei egidă zboară avioanele Germanwings. Cancelarul Angela Merkel și președintele german Joachim Gauck au luat, de asemenea, parte la ceremonia care a durat două ore. Românca Luiza Fatyol a fost singura interpretă invitată la eveniment. Am vorbit cu ea despre rolul pe care l-a avut în cadrul ceremoniei și despre cum își amintește acea zi. Continuă lectura

Standard