comunicare, Timp liber

Tu de câte shot-uri de vodcă ai avut nevoie după The Power of Storytelling 2018?

Una dintre cele mai așteptate conferințe din acest an, The Power of Storytelling, s-a întâmplat în acest weekend. A 8-a ediție organizată de aceeași echipă revoluționară de la Decât O Revistă a fost, pentru mine, și cea mai intensă. Însă nu doar pentru mine. Am auzit deseori în cele două zile dorința multora de a bea ceva alcoolic și tare după vreun discurs care ne-a lăsat gură cască și emoționali. Barul cu cocktails de la sfârșitul conferinței ar fi fost binevenit non stop, încă de la 10.00 dimineața, pentru că mulți am fi avut nevoie de un pahar ca să ne relaxăm.

Tocmai de aceea, înainte de a începe să scriu despre speakerii și poveștile care m-au impresionat, m-am gândit ca pe fiecare dintre ele să o notez cu shot-uri de vodcă. Ce înseamnă asta? Cu cât o poveste a fost mai intensă și mai greu de digerat, cu atât va primi mai multe shot-uri de vodcă, maximum fiind cinci. Cred că astfel, pe lângă ceea ce voi scrie despre ce mi-a dat de gândit în aceste două zile, cantitatea de alcool de care aș fi avut nevoie ca să zâmbesc mai repede după aceea vă va face să vă dați, poate, seama mai bine despre ce vorbesc. Așa că, noroc, și să-i dăm drumul! Continuă lectura

Standard
Oameni

Pisicuță, pis, pis, pis

-M-a mușcat o pisică!

Așa a început tata conversația când m-a sunat ieri. Abia se întorsese de la doctor unde s-a dus ca să fie bandajat. Mirolăitoarea îl capsase cu simț de răspundere și, pentru că tata nu știa dacă e sălbatică sau doar speriată, a decis că paza bună trece primejdia rea, așa că a cerut opinia avizată a unui medic: e nevoie de vaccin anti turbare sau nu?

Fac o pauză de la povestea asta ca să dau anii înapoi. Cu vreo 23 în urmă, îmi vine să plâng numai când îi număr, aveam în curtea blocului un câine pe care o chema Fetița. Era un maidanez adus la cotețul blocului unde primea mâncare și apă la discreție și cu care eu mă jucam în zilele în care nu aveam chef să mă joc cu copiii. Într-o zi, când m-am întors din vacanță de la mare, m-am dus s-o pup pe Fetița care însă mânca. Continuă lectura

Standard
Oameni

WILD: despre pierderea și regăsirea de sine

O să merg până când o să redevin femeia care mama mea credea că sunt”, spune Cheryl Strayed în timp ce străbate, cu chiu, cu vai, cei 1500 de kilometri de Pacific Crest Trail, un traseu de munte din Statele Unite ale Americii, care îi ridică tot felul de piedici pe care e nevoită să le depășească.

Cine era femeia care Cheryl Strayed aspira să devină și cine era femeia care mergea pe drumul anevoios, pe care l-a străbătut vreme de 3 luni de zile?

Aceasta este povestea unei fete tinere, care abia a absolvit magna cum laude facultatea cu dublă specializare în Engleză și Studii Feministe, dar căreia, în ultimul an de studii, îi moare mama, o figură centrală în viața ei, la numai 45 de ani din cauza unui cancer pulmonar galopant. Pe principiul ”azi e, mâine nu mai e”, mama ei, Barbara Anne, zisă ”Bobbi”, dispare fulgerător și reușește astfel să creeze în Cheryl un moment pe care ea îl numește ”genesis story”, moartea și renașterea. Continuă lectura

Standard