4 învățăminte de viață de la tata

Tata împlinește azi, 3 aprilie, 60 de ani. E cel mai bun tată, soț, prieten, camarad pe care orice om și l-ar putea dori. E generos, empatic, inteligent, prietenos. Nu mi-aș putea imagina niciodată un tată mai bun ca el. Sunt multe lucruri pe care le-am învățat de la el, prin puterea exemplului. Tata n-a fost niciodată omul care să țină predici sau care să spună că dacă el crede că lucrurile se fac într-un anume fel, și tu trebuie să crezi ca el. Tocmai de aceea, pentru că nu am fost un copil bătut la cap, am fost receptivă la lecțiile lui, pe care mi le-a transmis indirect. Le-am adaptat felului meu de-a fi sau am luat din ele ce am crezut de cuviință. Citește în continuare „4 învățăminte de viață de la tata”

Tata se transformă în Moș Crăciun și vine la serbarea copilului tău

În imaginea de mai sus suntem tata și cu mine, anul trecut. A fost al treilea an când tata s-a costumat în Moș Crăciun și a mers la familiile câtorva prieteni, pentru copiii lor. Copiii au cântat și au spus poezii și, în cele din urmă, nu mai voiau să îl lase pe tata să plece de la ei. Tata are lipici la copii și reușește mereu să devină cel mai bun prieten al lor în cel mai scurt timp. Nu e nici un secret la mijloc, e personalitatea lui jovială și sinceră.

Anul acesta, mai mult ca oricând, am văzut în jurul meu o mulțime de oameni care au nevoie de ajutor, în care, de obicei, banii sunt problema. Oameni care trec printr-un moment greu sau care, dimpotrivă, se afundă, pe zi ce trece, în situații în care nu mai văd luminița de la capătul tunelului.

Eu m-am oprit de multă vreme să mai încerc să explic lumea din jurul meu: de ce unii oameni sunt fără griji, de ce alții par să le aibă pe toate din lume? Ca om care am trăit în cea mai bună familie pe care mi-am putut-o dori, în care am avut parte de toată dragostea și susținerea din lume, ceea ce, firește, m-a transformat în omul de azi, energic, vesel și, cel mai adesea, fără apăsări, mi se pare că mă uit la un film de fiecare dată când citesc, văd și aud despre situațiile-limită ale altora. Când pot, ajut, și anul acesta am făcut-o în multe rânduri.

eu cu tata 1.jpg
Anul trecut, cu tata deghizat în Moș Crăciun. Toiagul e creație proprie.

Cred că ajutorul dat celor din jurul nostru, care au nevoie de sprijin, e ce putem să facem pentru ei, un ajutor care nu trebuie să vină însoțit de nici o explicație, pentru că vine din noi. Tocmai de aceea, iarna asta am o idee despre care i-am vorbit și lui tata și el a fost de acord s-o punem împreună în practică: să îl transform în Moș Crăciun, iar voi să îl puteți cere la serbarea sau petrecerea în familie a copiilor voștri ori în cea de la firma la care lucrați.

Fapta bună constă în faptul că pentru prezența lui la serbare sau la petrecere, timp de o oră, voi veți contribui cu 500 de lei, bani pe care, apoi, îi vom dona, cu toții, unei cauze umanitare pe care o vom anunța mereu, în mod transparent. Practic, o serbare = o cauză umanitară. În momentul în care tata e rezervat, plata se va face prin transfer bancar și, apoi, vor fi imediat donați mai departe. Totul se va face online pentru a avea dovada tuturor plăților care intră și ies.

Pentru că au mai rămas două săptămâni până la Crăciun, scoatem la bătaie 4 locuri în care cei interesați îl pot ”rezerva” pe Moș Crăciun al meu pentru serbarea sau petrecerea copiilor lor. Așa că, dacă vă interesează, îmi puteți scrie la vasile.andreea.ioana@gmail.com cu mesajul ”Îl vreau pe Moș Crăciun”. Vă așteptăm!

 

Pisicuță, pis, pis, pis

-M-a mușcat o pisică!

Așa a început tata conversația când m-a sunat ieri. Abia se întorsese de la doctor unde s-a dus ca să fie bandajat. Mirolăitoarea îl capsase cu simț de răspundere și, pentru că tata nu știa dacă e sălbatică sau doar speriată, a decis că paza bună trece primejdia rea, așa că a cerut opinia avizată a unui medic: e nevoie de vaccin anti turbare sau nu?

Fac o pauză de la povestea asta ca să dau anii înapoi. Cu vreo 23 în urmă, îmi vine să plâng numai când îi număr, aveam în curtea blocului un câine pe care o chema Fetița. Era un maidanez adus la cotețul blocului unde primea mâncare și apă la discreție și cu care eu mă jucam în zilele în care nu aveam chef să mă joc cu copiii. Într-o zi, când m-am întors din vacanță de la mare, m-am dus s-o pup pe Fetița care însă mânca. Citește în continuare „Pisicuță, pis, pis, pis”

Ce se întâmplă când ai părinți mișto?

Mi s-a spus des că vorbesc foarte mult despre părinții mei! Și ce dacă? Să vorbești despre faptul că ai părinți mișto mi se pare la fel de firesc ca a vorbi despre orice alți oameni care-ți plac. Cu oamenii care-ți plac nu te lauzi? Nu vrei să știe toată lumea cine sunt și de ce sunt atât de tari? În definitiv, când iubești, nu vrei să le spui tuturor de ce oamenii respectivi au dragostea ta? Mie mi-a plăcut mereu să povestesc despre oamenii care îmi plac și nu m-am gândit niciodată că vorbesc prea mult despre ei. Că sunt prieteni, iubiți, verișori, oameni cu care lucrez, colegi, cunoscuți, familie, am fost o moară stricată și nu am crezut niciodată că trebuie să mă cenzurez din a împărtăși motivele pentru care îmi plac.

Știu foarte bine că am fost unul dintre copiii foarte norocoși și că dacă undeva, în Univers, oamenii se găsesc unii pe alții din varii motive, ei bine, nu puteam să-mi aleg părinți mai buni și nici ei un copil mai breaz. O zic cu toată deschiderea că știu că asta simt și ei, ia eu, în calitate de fiică, am în minte foarte clar propria-mi natură și știu cum am fost, cum am crescut, cum am gândit. Citește în continuare „Ce se întâmplă când ai părinți mișto?”

Brandul personal al lui tata

20150925_135928

Tata nu-i vreun superstar, ok, poate puțin, dar în familia noastră din Calea Floreasca. Însă pentru că e autentic și amuzant am reușit să-l transform într-un personaj simpatic pe care și alții să-l urmărească cu plăcere.

Postam de ceva vreme fragmente din discuțiile mele cu tata când mi-a venit ideea să-i fac și lui o pagină de Facebook pe care să o tratez ca pe o structură independentă cu povești în care el să fie personajul principal. Dan Vasile nu e vreun tip public, recunoscut de oameni pe stradă, poate doar de cei din cartierul Floreasca, unde locuiește, și asta din multe motive printre care cele mai importante sunt că e un tip prietenos și care ajută pe oricine are nevoie și, deci, se face ușor remarcat. Citește în continuare „Brandul personal al lui tata”

Părinții mei m-au văzut pentru prima dată la 27 de ani

free

În anul 2011, am plecat la Stockholm de ziua mea de naștere. Ăsta a fost cadoul pe care mi l-au oferit părinții mei, care au venit, bineînțeles, cu mine. Acolo ne-am întâlnit și cu niște prieteni români care locuiesc de ani buni în Germania și, pe 17 iulie, când m-am sărbătorit, am ajuns pe o terasă care avea o priveliște superbă asupra orașului dominat de lacul Mälaren și insulele care alcătuiesc orașul suedez. Am băut, am povestit și-am râs o seară întreagă, a fost una dintre cele mai frumoase aniversări pentru că a fost o energie bună și totul a curs. Citește în continuare „Părinții mei m-au văzut pentru prima dată la 27 de ani”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑