Nu lăsa pe mâine ce poți face azi: o asigurare de sănătate și o pensie privată te pot ajuta să ai mai multă grijă de tine

by Andreea Vasile

Când mi-am propus să lucrez pe cont propriu m-am gândit că o să-mi fac programul așa cum vreau și că o să am parte de proiectele pe care eu le aleg, după bunul meu plac. Nu știam mai nimic despre freelancing și despre ce înseamnă să pornești profesional la drum de unul singur. Aveam o imagine mai degrabă ideală despre asta. Însă realitatea a avut grijă să mă aducă cu picioarele pe pământ și să-mi arate și aspectele pragmatice ale acestei alegeri. Mai precis, nevoia de a-mi purta singură de grijă și de a-mi face o asigurare privată de sănătate, dar și de a economisi pentru când voi fi pensionară. Cum am ales însă ce e potrivit pentru mine?

În anul 2006, părinții mei mi-au făcut o asigurare de viață cu componentă de investiții la compania de asigurări NN, pe care am preluat-o când am terminat facultatea și m-am angajat la primul meu loc de muncă. Deși nu înțelegeam prea bine atunci rostul unei asigurări de acest fel, ea s-a dovedit foarte utilă în acei ani în care am plecat, de două ori, într-o vacanță în Thailanda și am avut opțiunea de a scoate bani din acest cont. Flexibilitatea unui astfel de contract mi s-a părut super și atunci am înțeles, pentru prima dată, o parte dintre avantajele pe care le-aș avea dacă aș alege să economisesc bani.

Așa că, în urmă cu trei ani de zile, când am început să lucrez pe cont propriu, mi-am pus din nou problema propriei siguranțe financiare, atât pentru prezent, cât și pentru viitor. Mi-au venit în minte două aspecte în care am vrut să fiu asigurată, sănătatea și pensia și, cu ajutorul consultantului meu financiar de la NN, Mioara Dumitriu, cu care colaborez de peste 10 ani, am luat cele mai bune decizii pentru mine. Înainte să îți spun ce am făcut eu, trebuie să știi că nu e nevoie să fii pe cont propriu ca să ai astfel de asigurări, ci că ți le poți face și dacă ești angajat cu carte de muncă pentru că să ai extra grijă de tine și de cei dragi e una din cele mai bune investiții pe care le poți face.

În ceea ce privește sănătatea, eu am optat pentru o asigurare privată cu două componente: protecție (în caz de accidente și îmbolnăviri) și prevenție. Cu asigurarea mea privată de sănătate am acces la spitale private de top din România și, mai nou, din străinătate, fiindcă NN își extinde în permanență rețeaua. De asemenea, am suport medical 24/7/365. Pe scurt, dacă se întâmplă ceva, pot suna la 021 9646, în orice moment din zi sau noapte, și un specialist mă va ajuta cu sfaturi și răspunsuri legate de activitatea serviciilor medicale. Cu un simplu telefon rezolv problema fără bătăi de cap și, în plus, NN vorbește direct cu spitalul de ale cărui servicii beneficiez și decontează direct către acesta banii pentru serviciile mele fără ca eu să mai am vreo treabă cu aspectul financiar. Mai mult, anul acesta voi adăuga și componenta prevenție, iar asta înseamnă că voi opta pentru nivelul standard, mediu sau avansat, pe care să o folosesc în rețeaua privată de sănătate Regina Maria. Fiecare nivel cuprinde un control medical anual, un pachet de bază de analize, un set de consultații și reduceri semnificative la consultațiile din afara acoperirii, proceduri și investigații medicale.

În ceea ce privește pensia privată, eu am ales așa numitul pilon IV, adică o asigurare de viață cu componentă de economisire. Însă tu vei opta cel mai probabil pentru pensia privată facultativă, adică pentru pilonul III, la care eu nu am însă acces pentru că nu sunt angajată la propria firmă, veniturile pe care le am fiind în urma dividendelor anuale. Cu toate acestea, scopul ambelor variante, atât cea aleasă de mine, cât și cea care ți se potrivește ție, e același, economisirea pentru un viitor mai sigur și pentru o bătrânețe mai liniștită, în care să fii acoperit pe mai multe fronturi. Am învățat în toți anii aceștia că este bine să nu-ți pui toate ouăle într-un singur coș, ci să îți iei mai multe măsuri de protecție.

Să lucrezi pe cont propriu e o aventură frumoasă și interesantă în care, mai mult ca oricând, simți că ești stăpânul propriilor decizii profesionale. Însă cu orice hotărâre de acest fel vine și responsabilitatea. Azi însă e tot mai ușor să îți asiguri prezentul și viitorul așa cum dorești tu. Aceste alegeri îți oferă mai mult confort, stabilitate și siguranță.

Intră chiar acum pe site-ul NN, citește toate informațiile pe care le ai la dispoziție despre asigurările private de sănătate și despre pensiile private, apoi ia legătura cu un consultant NN care te va ajuta să înțelegi și mai bine despre ce e vorba și care te va îndruma să faci cele mai bune alegeri pentru tine în acord cu dorințele și nevoile de viață pe care le ai.

 

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: