Sport, Timp liber

Popularitatea sporturilor de anduranță

Ce-s, foarte pe scurt, sporturile de anduranță? Păi, așa cum îi zice și numele, se referă la un efort fizic intens pe o durată lungă de timp. Cam asta ar fi ideea! Maratonul, ultramaratonul, triatlonul, curse în cele mai calde zone din lume, curse în cele mai friguroase zone din lume, în care disciplinele sunt amestecate uneori între ele pentru diversitatea efortului și al factorului WOW (vezi, de pildă, triatlonul – înot, biclă, alergare), toate sunt variațiuni pe aceeași temă.

În România, maratonul, ultramaratonul și triatlonul sunt printre cele mai vizibile categorii din sporturile de anduranță și la popularizarea lor au ajutat atât cursele de gen de la noi (Campionatul Național de Triatlon de la Oradea sau Marathon 7500, considerată cea mai dură cursă de trail running din România, 90 km prin munții țării și-un traseu cu 7500 m diferență pozitivă de altitudine), cât și performanțele unora dintre sportivi (Roșu, Tănase și Ușeriu la Cercul Polar, Roșu și Canalul Mânecii, Baractaru și Ironman Kona). Continuă lectura

Standard
Uncategorized

De ce îmi place Mihai Baractaru?

mihai baractaru

Mihai Baractaru trece linia de sosire în competiția de triatlon, Ironman Kona, cel mai important concurs de anduranță din această disciplină din lume.

Ieri m-am întâlnit cu Mihai Baractaru, primul român care a participat la cursa de anduranță Ironman Kona din Hawaii, cel mai important triatlon din lume. În Hawaii a luat naștere această disciplină sportivă datorită unui pariu pus între niște prieteni. Despre ce este vorba, am scris aici. Ultima dată când m-am întâlnit cu Mihai a fost în vară, înainte să plece la Ironman-ul de la Klagenfurt din Germania, competiție unde s-a clasat în primii trei la grupa lui de vârstă și care i-a adus și calificarea la Campionatul Mondial de la Kona. Am scris despre asta aici.

Așa că să-l revăd ieri a fost o bucurie și o onoare pentru mine. Despre cursă, despre marketingul american, despre sportul de performanță ca profesie recunoscută de lege prin alte țări voi scrie, în curând, pe site-ul Red Bull. Până atunci, textul ăsta este despre Mihai, despre motivele pentru care îmi place de el și de ce cred că, în anii care vor veni, va fi unul dintre marii câștigători de la Kona. E doar o chestiune de timp! Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Limitless Workout Community: Ileana Schwarz

Azi încep să vi-i prezint pe oamenii din comunitatea Limitless Workout care, din diferite motive, mi-au atras atenția și am vrut să aflu mai multe despre ei și despre pasiunea lor pentru sport, fie că sunt începători sau avansați. Evident că i-am ales pe cei mai aproape de mine, dar asta nu înseamnă că mă voi limita numai la cei care vin la Limitless Workout, însă diversitatea va apărea pe parcurs. Pentru că sportul schimbă vieți și nu zic vorbe mari când afirm asta, am știut cu certitudine că oamenii cu care urmează să vorbesc vor avea multe de spus pentru că povestea lor este în egală măsură și o destăinuire, ca și când ar scrie într-un jurnal lucruri pe care, până acum, poate doar le-au gândit, dar nu și împărtășit.

Prima pe listă este Ileana Schwarz, de 39 de ani, avocată de meserie, triatlonistă amatoare, zice ea, deși nu ratează nicio competiție, mamă de băiat și soție și, în general, o tipă foarte dinamică, genul care-și lasă copilul la bunica în weekend și conduce până la Oradea singură pentru că e o femeie cu o misiune: trebuie să alerge, să pedaleze și să înoate.

ileana 1

Ileana Schwarz mușcă din medalii fără milă

Când ai început să mergi la triatlon? Continuă lectura

Standard