Uncategorized

De ce îmi place Mihai Baractaru?

mihai baractaru

Mihai Baractaru trece linia de sosire în competiția de triatlon, Ironman Kona, cel mai important concurs de anduranță din această disciplină din lume.

Ieri m-am întâlnit cu Mihai Baractaru, primul român care a participat la cursa de anduranță Ironman Kona din Hawaii, cel mai important triatlon din lume. În Hawaii a luat naștere această disciplină sportivă datorită unui pariu pus între niște prieteni. Despre ce este vorba, am scris aici. Ultima dată când m-am întâlnit cu Mihai a fost în vară, înainte să plece la Ironman-ul de la Klagenfurt din Germania, competiție unde s-a clasat în primii trei la grupa lui de vârstă și care i-a adus și calificarea la Campionatul Mondial de la Kona. Am scris despre asta aici.

Așa că să-l revăd ieri a fost o bucurie și o onoare pentru mine. Despre cursă, despre marketingul american, despre sportul de performanță ca profesie recunoscută de lege prin alte țări voi scrie, în curând, pe site-ul Red Bull. Până atunci, textul ăsta este despre Mihai, despre motivele pentru care îmi place de el și de ce cred că, în anii care vor veni, va fi unul dintre marii câștigători de la Kona. E doar o chestiune de timp! Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Anca Bucur, din nou pe podium la Fitness Universe Championships din Miami: ”Dețin două titluri mondiale și celelalte participări ale mele sunt toate în top 5”

Anca Bucur a câștigat locul al III-lea la categoria Pro în cadrul ”Fitness Universe Championships” din Miami în acest an. Am vorbit cu Anca despre succesul ei, ca o tradiție nescrisă pe care încerc să o păstrez, pentru că, și anul trecut, după ce  a terminat concursul, m-am grăbit să fiu prima care îi ia câteva declarații la cald.

Processed with Moldiv

Anca Bucur în cadrul ”Fitness Universe Championships”

Cum a fost experienţă de concurs în acest an? Continuă lectura

Standard
Uncategorized

On how I met Toma Coconea for an interview, but I forgot to record it

coconea bun

Toma Coconea (left side) and Daniel Pisică (right side) form the Romanian team for Red Bull X-Alps, the toughest adventure competition in the world. In the picture, I am smiling excited for having such champions by my side, but also because, at the time, I did not realise I did not record the interview.

It is 10 AM, I am having coffee at the Romanian Red Bull Headquarters and I am waiting to meet Toma Coconea for an interview. As I sip from the cup, I have no clue about what questions to ask a man that repeatedly flew and walked for hundreds of kilometers just because … he can. I have read previous interviews Toma Coconea gave and I know he does not talk much and when he does he reffers to his successes in few words such as „when you really love what you do, it is easy to achieve big things„. So, as you can see, he says the same things I would say if someone asked me why I do what I do, „out of passion”. But as I try to figure out what kind of story I want from this guy, the only Romanian participating in one of world’s most difficult competitions and one of the 30 competitors, I hear my name called: „Andreea, come and meet Toma”. Continuă lectura

Standard