Aerul tare al teatrului

Am parafrazat spectacolul de dans ”Aerul tare al muntelui/ Yama”, în regia dansatorului și coregrafului belgian Damien Jalet, pe care l-am văzut la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu ca să surprind, în câteva cuvinte, sentimentul cu care am rămas după cele 3 zile petrecute la cea de-a 23-a ediție, una care s-a încheiat cu o premieră și o performanță în egală măsură, festivalul a fost sold out.

De ce aerul rece al teatrului? Pentru că spectacolele pot fi ca un duș rece, iar cele pe care le-am văzut eu mi-au dat mai multe palme simbolice: am plâns, am râs, m-am întrebat, am oftat, m-am foit, mi-am schimbat poziția pe scaun de 68302 de ori, cu fiecare replică sau acțiune care mă făcea să tresar. Când mergi la un festival de teatru și toată ziua, bună ziua bați orașul dintr-un loc în altul să ajungi la diferite spectacole, mintea ta pendulează între ce ai văzut și ce urmează să vezi. E ca și când, fără să-ți dai seama, trăiești dintr-un personaj în altul, așa cum se întâmplă cu actorii care joacă roluri solicitante sau poate un același rol pentru mult timp. Citește în continuare „Aerul tare al teatrului”

De ce să călătorești singur?

Vă zic din capul locului: sunt ultima persoană din lume care-ar fi scris despre cât de mișto e să te plimbi de unul singur. Într-un fel, tocmai acest gând m-a și împins să fac asta atunci când am plecat la TIFF, să văd cum o să fie să fiu 4 zile singură. Panica mea cea mare legată de a merge singură pe te miri unde e … plictiseala. Vrei să schimbi o vorbă, n-ai cu cine. Vrei să-ți dai coate cu un cunoscut, n-ai cu cine. Eu, pe cont propriu, sunt în regulă, îmi fac de lucru, mă simt antrenată de propriile gânduri, idei, glume. Dar cât să faci asta?

Propunerea Staropramen, berea care a cerut mai mult de la gust, a venit la fix. Știi cum e când, în minte, îți repeți o întrebare: cum ar fi, cum ai face, cum ai simți? Ei, bine, la toate astea mă gândeam eu în acele zile în care mi s-a dat pe tavă șansa asta. Ultima dată când am mai mers singură cuc undeva a fost prin anul întâi de facultate, la Viena, cu trenul, la o conferință a jurnaliștilor la Națiunile Unite, eveniment pe care l-am ratat că a întârziat trenul, așa că am ajuns direct la wrap-up, pupături și îmbrățișari, și-apoi la masă. Am mai rămas să mă plimb pe urmă vreo 3 zile prin oraș și tot ce voiam era să plec mai repede acasă. Nu era de mine să umblu brambura fără să am cui să-i zic o glumă, o observație, orice! Citește în continuare „De ce să călătorești singur?”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑