De 8 luni de zile, viețile tuturor se învârt în jurul pandemiei. Și, în ciuda acestui timp lung care a trecut, se crede că un singur aspect al acesteia ne poate mobiliza, frica și, prin extensie, frica de moarte, a noastră și a celorlalți. E frica singurul factor mobilizator cu adevărat? Sau, dimpotrivă, ceea ce face, de fapt, frica, e să ne destabilizeze și să ne facă mai șubrezi în fața pericolului?
Când aveam 4 ani, prinsesem o frică teribilă de gândaci. Dacă eram pe oliță și mai ieșea vreunul de la canalizarea din baie, alergând pe la picioarele mele, paralizam. Mi se părea că aspectul, culoarea și, mai ales, viteza lor sunt semne ale unui atac iminent asupra mea și frica pe care o simțeam m-a însoțit până pe la vârsta de 20 de ani, căci de fiecare dată când vedeam vreunul, mă transpuneam în copilul de 4 ani fără nicio putere. M-am ”vindecat” de frica asta în momentul în care, într-o zi, văzând un gândac care alerga căpiat dintr-o parte în alta, am empatizat pur și simplu cu el: mi-am dat seama că și el aleargă atunci când e lumină sau când simte vreun factor amenințător prin preajmă fiindcă, surpriză, și lui îi e frică! Revelația asta bruscă m-a făcut să mă gândesc că în timp ce mie-mi era frică de el, lui îi era frică de mine.
În experiența mea de-a lungul celor 35 de ani de viață, frica nu mi-a adus niciodată nimic bun! M-a debilizat mereu, într-o formă sau alta, mai vizibilă sau mai invizibilă, însă cert e că atunci când a existat, a fost un hop pe care l-am depășit numai cu ajutorul rațiunii conștiente și a unei încrederi în mine pe care am construit-o pas cu pas ca să-mi dovedesc că a depăși o frică e doar o chestiune de alegere, de curaj de-a sări pârleazul, de-a trăi experiența respectivă și de-a vedea că la capătul ei nu e adesea nimic spectaculos ori periculos, ci doar o imaginație bogată a mea, o proiecție despre consecințe grave născută din cine știe ce asocieri ciudate ale minții mele sau ale fragmentelor de experiențe anterioare pe care memoria le amestecă ca pe niște piese de puzzle și construiește din ele o imagine nouă, fără nicio legătură cu realitate, dar cu multă legătură cu lumea interioară a fiecăruia.
Poate, deci, discuția obsesivă despre covid și pandemie în termeni de frică să ne ajute la ceva? Poate prezentarea insistentă a oamenilor bolnavi în spitale sau rușinarea publică a celor care, uneori, nu poartă mască să ne aducă ceva bun? Pot, în final, mesajele continue despre criza sanitară, lipsa de personal medical, morțile de covid ale oamenilor, îmbolnăviri, faliment și așa mai departe să genereze în fiecare dintre noi o stare de optimism, mobilizare și dorință de-a trăi? În opinia mea, nu! Ceea ce scriu aici sunt doar chestiuni de bun simț, generate de experiența mea personală și prin observații directe.
În vreme ce cred și încurajez purtarea măștii și spălatul pe mâini, o responsabilitate personală a fiecăruia de a-și purta și de a purta de grijă celor din jur (aceasta e o discuție amplă și distinctă pe care mi-ar plăcea s-o reiau într-o altă postare), simt că statul român, prin instituțiile sale, nu știe să comunice despre această pandemie într-un mod mobilizator din care oamenii chiar să rămână și cu obiceiuri noi, utile, pentru viețile lor, pe care să încerce să le implementeze astfel încât să constate pe propria piele beneficiile unora dintre ele. Știu că să implementezi un obicei nou în propria viață nu e ușor și nu durează nici 21 de zile cum zic cărțile de psihologie, căci, în fapt, dacă ai mâncat, de exemplu, jumătate de pâine în fiecare zi a vieții tale timp de 50 de ani e dificil, dintr-o dată, să renunți complet la ea. Dar poți începe să mănânci jumătate de pâine în 6 din cele 7 zile, apoi în 5, apoi în 4, și tot așa până vei reduce consumul de pâine și vei vedea, în timp, pe propria piele, în propriul ritm, beneficiile acestui obicei: că ai slăbit câteva kilograme, că nu te mai simți balonat sau că ai mai multă energie.
Așadar, mi-ar plăcea să aud de la statul român că-mi comunică despre:
IMPORTANȚA UNEI ALIMENTAȚII SĂNĂTOASE
IMPORTANȚA MIȘCĂRII FIZICE
IMPORTANȚA ALIMENTĂRII CU ACTIVITĂȚI, OAMENI ȘI GÂNDURI CARE NE ÎNCARCĂ POZITIV
IMPORTANȚA COMUNITĂȚILOR, A FAPTULUI DE-A NE SUSȚINE ȘI ÎNȚELEGE UNII PE ALȚII
Sunt chestiuni banale și de mult bun simț să spui oamenilor să își mărească aportul de legume și de fructe, să bea mai multă apă, să se plimbe cât mai mult posibil în fiecare zi și să facă exerciții fizice pentru că așa pot avea un organism, poate, un pic mai puternic și un organism vioi e binevenit indiferent că trăim în pandemie sau nu. Evident că nimic nu ne garantează că făcând toate lucrurile de mai sus, sistemul nostru imunitar va fi puternic ca oțelul în fața lui covid, căci în fapt e greu de prezis cum reacționează organismul în fața acestei boli, experiența fiind diferită pentru fiecare om care are acest virus. Dar a acționa conștient ca să diminuezi riscurile e ceva la îndemâna oricui, a acționa intențional cu privire la propriile vieți e ceva ce oricine poate să facă.
Pentru ca statul român, prin reprezentanții săi, să facă așa ceva ar însemna că oamenii care-l compun au o gândire sănătoasă, proactivă și echilibrată, dar fără să-mi doresc să perpetuez ideea unui stat care nu știe de capul lui, mi-e teamă că oamenii care ar deține trăsăturile astea și-ar putea face lucrurile scrise de mine mai sus mai vizibile nu sunt suficienți și nu au vocea suficient de puternică să se facă auziți.
Ce ne rămâne nouă de făcut? Păi o să spun ce fac eu:
- port mască și mă spăl pe mâini
- nu iau în derâdere virusul sau puterea lui
- sunt empatică cu medicii și cu situația din spitale; încerc să-mi imaginez cum ar fi să lucrez ca medic sau asistentă de 8 luni de zile într-un mediu marcat de boală și incertitudine, cum m-ar afecta psihic și fizic expunerea continuă la un mediu încărcat de tristețe, durere și suferință
- mănânc cât mai multe legume și fructe; îmi gătesc mâncarea cât mai simplu
- fac cât de multă mișcare/sport pot
- petrec timp cu prietenii și familia mea, cu oamenii pe care îi iubesc, mă bucur de compania lor, de timpul petrecut împreună
- mă uit la seriale și filme care îmi fac plăcere, citesc cărți care mă bucură
- mă joc cu animalul meu de companie și învăț de la pisica mea puterea jocului și-a existenței în prezent, îi accept năzbâtiile și învăț să mă relaxez cu ajutorul lor înțelegând că, oricât mi-aș dori, nu pot controla totul
- îmi fac analize de sânge preventive și alte analize necesare
- sunt stăpâna vieții mele: îmi fac economii, îmi fac asigurări de viață, sunt prevăzătoare vizavi de momente care vor îmi vor solicita anumite sume de bani și încerc să pun deoparte, câte puțin, lună de lună
- mă autoeduc în domenii variate – de la profesia mea, la relațiile cu oamenii, la sănătatea mea, la veniturile mele, la viitorul meu economic; mă simt în siguranță când nu depind de oameni și sisteme și știu că POT să iau decizii pentru mine, nu-s legată de mâini, nimeni nu e
- sunt înțelegătoare cu oamenii din jurul meu și încerc să înțeleg că fiecare om are altă educație, alt trecut, alte experiențe de viață, alt mod de a privi lumea; încerc, cât mai des, cu gândul sau fapta, să nu fiu împotriva oamenilor din jur, chiar și atunci când mă simt enervată de ce spun sau fac
- îmi țin mintea deschisă, maleabilă, pregătită să se adapteze la noi informații, noi experiențe!
