Călătoria în India m-a făcut să îmi dau seama în ce fel minunat rugăciunile mele, pe care adesea le-am considerat simple gânduri sau aspirații, au fost mereu ascultate și îndeplinite. Mă întorc la amintiri din adolescență când, în solitudinea camerei mele, citind vreo carte sau ascultând trupa preferată, mă uitam pe geam unde nu ochii, ci inima privea, de fapt, către întâmplări din viitor pe care și le dorea atât de mult împlinite. Atunci însă aceste imagini păreau imposibile, cel mult fabulații ale unei minți de copil cu o imaginație bogată.
Însă azi, pe măsură ce rememorez unele dintre cele mai spectaculoase episoade din viața mea, realizez misterul, pe care din prea puțină știință sau încredere, îl gândesc, în mod greșit, tot cu mintea, știu asta prea bine. Chiar și călătoria în India e rezultatul unei visări cu ochii deschiși, a aspirației sufletului meu de a primi răspunsuri la întrebări pe care le car cu mine dintotdeauna: care e rostul meu aici, ce sens are viața, cum pot să știu, în cele din urmă, adevărul despre toate astea?
Două femei spală rufe pe malul Gangelui.
Așa cum însă mi-a zis Yogi Ji într-una dintre discuțiile noastre la ashram, mă grăbesc să aflu răspunsuri la întrebări uneori mult prea grele, răspunsuri pe care, asemenea oricărui adevăr, doar experiența personală le va revela, la momentul potrivit. Pe scurt, numai trăind voi afla ce e de aflat.
Ceea ce adesea am numit în viața mea ca fiind întâmplări, deși ele erau de multă vreme năzuințe adânci ale sufletului meu, le văd azi ca pe niște daruri extraordinare pentru care mulțumesc din inimă, chiar dacă magia prin care ele au prins viață îmi e străină. Sau poate ceea ce numesc magie e de fapt subtilitatea existenței pe care, din lipsă de credință în fața miracolului vieții, încerc s-o explic încă cu mintea.
Pe malul Gangelui, înaintea unei ceremonii.
Oricum ar sta lucrurile, simt din ce în ce mai mult că sunt binecuvântată în multe privințe și că și-n cele mai aparent fără de ieșire situații, am fost mereu călăuzită de intuiție, curaj, siguranță de sine și îndrăzneală care, la o primă vedere, adesea, nici nu păreau că-mi aparțin cu adevărat, ci că ele veneau mai degrabă dintr-o altă sferă, mai puternică, mai încrezătoare și mai hotărâtă decât mintea mea.
Dacă totuși mă felicit pentru ceva e pentru faptul că am primit toate aceste semne fără încăpățânarea de mă împotrivi lor, cu toate că, recunosc, nici credință deplină în posibilitățile care există nu am avut întotdeauna. Însă, oricum ar fi stat lucrurile, măcar am avut un fel de atitudine de abandon în fața unor experiențe care s-au întâmplat în moduri pe care, în continuare, nu le înțeleg pe deplin.
Pe plaja din fața ashramului Mahatma Yoga. În spate sunt Gangele și poalele munților Himalaya.
